Andreea Antonescu, dezvăluiri despre Survivor. Ce nu s-a văzut la TV: "Am fost avertizată că există riscul..."/ EXCLUSIV

.

Andreea Antonescu, o mână de om, dar cu un caracter și cu o voință de fier! Când Andreea Antonescu își pune ceva în minte, parcă imposibilul devine, brusc, posibil. Cuvântul care-i guvernează viața pare a fi provocarea, mai ales dacă vorbim despre reality-show-uri extrem de grele. Vedeta ne-a vorbit despre experiența Survivor, cu ce schimbări în organism a venit înfometarea din cadrul competiției și ne-a dezvăluit detalii din culisele show-ului.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Andreea, în doar câteva luni, ai participat la două reality-show-uri extrem de grele și solicitante. Și mă simt nevoită să-ți spun că ești foarte curajoasă, întrucât eu nu aș rezista nici măcar o zi. Cum te-au schimbat aceste două experiențe?


Dintotdeauna m-am considerat o persoană curajoasă, dar aceste două
experiențe m-au făcut să realizez cât sunt de puternică, de fapt! Am acceptat participarea deoarece, ca orice alt om, ajunsesem într-o perioadă a vieții mele când poate că nu mai apreciam ce am, ce trăiesc. Mi-am dat seama că, dacă mă voi detașa de stilul meu de viață și voi încerca un cu totul și cu totul alt trai, cu alte cuvinte mă voi lovi puțin de pământ, voi realiza și voi aprecia mai tare tot ce trăiesc eu, de fapt.


În urma acestor reality-show-uri mi-am dat seama de cât de frumoasă este viața mea! Văd totul cu alți ochi, profit la maximum de orice secundă și apreciez mai mult tot ce trăiesc astăzi. M-am confruntat cu situații cu care nu m-am întâlnit vreodată, ceea ce mi-a plăcut cel mai tare!

Andreea Antonescu: „Am sesizat schimbări ale organismului’

Cum a fost acomodarea după „Survivor? Cât de greu este să revii la viața normală? Ai sesizat schimbări ale organismului, privind mâncarea, somnul?

De la rău la bine, de la nimic la tot, e destul de ușor! Deși mi-a fost ușor
să revin la viața mea, nu pot spune că „Survivor nu și-a pus amprenta asupra mea. Schimbări ale organismului am sesizat din primul moment în care m-am întors în România și am început să mănânc exact ca înainte, fără a ține cont de absolut nimic, fără a ține diete sau a-mi pune restricții la ceva. Nu mi-am dat seama o secundă că înfometarea pe care am trăit-o la „Survivor și „Ferma poate avea repercusiuni atât de grave asupra organismului meu. Am început să mă îngraș foarte mult, iar pentru mine acest lucru a fost o surpriză!


Am luat atitudine bineînțeles, mi-am impus pentru prima dată un stil de viață sănătos. Am început să merg la sală, lucru pe care nu-l mai făcusem de 12 ani, fac ședințe de masaj cu bambus, mănânc sută la sută sănătos. Spre marele meu noroc, toate acestea m-au făcut să revin la kilogramele pe care le aveam anul trecut. Este pentru prima dată când pot fi un exemplu de urmat din punct de vedere al stilului de viață sănătos.

Andreea Antonescu: „Există riscul să nu mai am vreodată unghie’


Ai venit de la „Survivor cu o unghie distrusă. Ai găsit o soluție
pentru această problemă?

Este adevărat că, în urma unui traseu, mi-am zdrobit o unghie. Nici în acest moment nu știu dacă va ajunge să crească normal, dar sper lucrul acesta, tot ce pot să spun acum este că unghia a căzut și sper să nu rămână așa. Am fost avertizată totuși încă din Republica Dominicană că există riscul să nu mai am vreodată unghie.

Citește și: Zanni, despre Andreea Antonescu, la Survivor.„Îngâmfată, încrezută. Nu dau doi bani pe ea’


Citește și: Scandal între Andreea Antonescu și Sebastian Chitoșcă de la Survivor:„Nu-mi plac oamenii răi. N-am auzit de el ca fotbalist’

Citește și: Unde a făcut Alexandra Stan cununia civilă și ce primar-vedetă i-a cununat:„Nu ne-am dorit să mergem la Primărie’/ EXCLUSIV

Citește și: Scandal cu jigniri între Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu:„Prostie infinită și frustrare’

Andreea Antonescu: „Trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru a rezista pe insulă’


Am avut o conversație telefonică, acum câteva săptămâni, și mi-ai spus că „Survivor este un concurs mult mai greu în realitate decât se vede pe micul ecran. Spune-ne tu care sunt o parte dintre lucrurile care nu se văd pe micul ecran și pe care concurenții trebuie să le îndure…

Vreau să încep prin a spune că tot ce se întâmplă acolo și tot ce se vede la televizor este sută la sută real. A fost pentru prima dată când am realizat că, în realitate, traseele sunt mult mai mari decât să văd la televizor.


În general toate platourile de televiziune par mult mai mari pe sticlă decât în realitate. Vreau să înțelegeți că, la televizor, sunt difuzate doar patru ore, patru zile pe săptămână, în condițiile în care noi stăm pe insulă 24 din 24, șapte zile pe săptămână!


E greu să fii doar tu cu gândurile tale, cu oameni pe care nu-i cunoști, să nu ai nimic, iar singurul lucru frumos pe care să-l aștepți în fiecare zi să fie apusul. Consider că trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru a rezista pe insulă! Nu vă puteți imagina cum este să dormi pe scânduri, să nu ai dușuri, gel de duș, săpun, șampon, să te plouă când dormi, să nu ai haine de schimb, să ai practic… nimic!

Sursa foto: Facebook, Instagram