Andreea Bălan: sexi și cu burtica la vedere la un eveniment monden! GALERIE FOTO!

.

 

Însărcinată în șase luni, Andreea Bălan nu o lasă moale. Nici nu emisiunile sau concertele, dar nici cu evenimentele mondene. Vedeta a luat aseară parte la gala revistei Unica, unde a apărut într-un costum roșu, ce lăsa la vedere sarcina, de acum foarte vizibilă. Se pare că o viață de dans i-a prins foarte bine artistei, care a stat fără probleme pe tocuri toată seara.


Andreea Bălan este însărcinată în șase luni, urmând ca în primăvara acestui an să aducă pe lume al doilea copil, tot o fetiță. Dacă la prima sarcină artista a avut parte de probleme, acum se simte atât de bine, încât continuă să ia parte la emisiuni, concerte și chiar evenimente mondene. Așa cum a fost cazul aseară, la gala Unica, unde vedeta a venit pe tocuri, într-un costum roșu ca focul ce a lăsat la vedere sarcina aflată în fază avansată. Dacă în mod uimitor, aceasta a reușit să ascundă faptul că este însărcinată până în luna a cincea, purtând haine largi, de data aceasta procedează invers. Andreea a ales să poarte pe sub costum un top mulat.


Nu doar că a fost una dintre cele mai de efect apariții la gală, dar a și plecat acasă cu un trofeu, fiind desemnată câștigătoarea pentru ‘Cea mai populară copertă’ a revistei Unica pe 2018.

Când va naște Andreea Bălan și cum merge sarcina

Andreea este una dintre cele mai disciplinate vedete, puțini știu că ea își gestionează singură concertele și sumele pe care le încasează. Nu e de mirare că la fel de exacta e și când vine vorba de sarcină. Cîntăreața știe aproape cu exactitate data la care îi va oferi fetiței sale, Ella, un nou partener de joacă, și anume intervalul 8-10 martie. Dacă la prima sarcină artista s-a îngrășat 11 kilograme, acum, la cea de-a doua, mult mai puține: ‘Acum, la a doua sarcina, mă simt mult mai bine. Nu am avut niciun simptom de greață, de nesomn, de rău, de nimic. Nu mi-a mai fost așa foame ca la prima sarcină, când mâncam la 12 noaptea cartofi prăjiți cu ou’, a declarat Andreea fericită într-un episode de pe blogul său, adăugând că ea și George, cu care este împreună de trei ani, și-au dorit de la bun început doi copii.


Foto: Cristi Duminecioiu, Andrei Viva pentru Unica

Citește și:

Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil, revedere emoţionantă, în direct. Ce declaraţii şi-au făcut cei doi

Dan Chişu și Alina Chivulescu s-au căsătorit. Primele imagini de la nuntă