Andreea Bălan a vorbit sincer despre relația pe care a avut-o cu Keo. Artista a fost invitată la podcast-ul lui Cătălin Măruță, unde a povestit prin tot ce a trecut până în prezent.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Andreea Bălan a avut mai multe dezamăgiri pe plan amoros, iar despărțirea de Keo a făcut-o să sufere cumplit. Deși a evitat să vorbească până acum despre acest subiect, artista a spus tot ce avea pe suflet la podcast-ul lui Cătălin Măruță.
Andreea Bălan și Keo au avut o relație de 8 ani, aceasta fiind cea mai lungă relație a vedetei, însă totul s-a terminat urât între cei doi. Artista a mărturisit cât de mult l-a iubit, dar și cât de mult a suferit în urma despărțirii de acesta. Andreea Bălan a recunoscut că l-a presat pe Keo să-și întemeieze o familie, însă la momentul respectiv, artistul se concentra doar pe cariera sa.
„A venit următorul și mi-a luat mințile (Keo). Noi am început relația când eu aveam 21 de ani și am stat opt ani împreună. A fost cea mai lungă relație. Nu voiam la 22 de ani să îmi fac familie, dar mai târziu pe la 26, 27 atunci am început să pun presiuni pe el.
Pentru mine el a fost un stâlp, un stâlp pentru că am învățat foarte multe de la el, fiind mai mare decât mine cu 12 ani. El era foarte calm și mă calma, mă pondera. Doar că mai târziu mna… fiecare ne-am dezvoltat. Eu m-am dezvoltat foarte mult în anii ăștia și dintr-o dată învățasem atât de multe lucruri de la el, încât ajunsesem la 27 de ani să pun presiune, să vreau familie, să vreau casă', a spus Andreea Bălan.
Citește și: Andreea Bălan și Tiberiu Argint au făcut un pas important în relație. L-a prezentat fetițelor
Citește și: Andreea Bălan, pregătită să se mărite din nou: „Sunt tânără. De ce nu?'
Andreea Bălan nu poate uita amintirile frumoase cu Keo
Vedeta a fost extrem de rănită de artist, însă își aduce aminte cu plăcere de momentele frumoase pe care le-au avut împreună. Andreea Bălan a mărturisit că a fost ajutată foarte mult de Keo, iar acesta o susținea necondiționat în cariera sa, ba chiar a contribuit la dezvoltarea ei.
„Chiar dacă el a greșit la final eu nu îi șterg cu buretele toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut pentru mine. Adică a făcut niște lucruri frumoase: albume, piese, idei, clipuri. Adică el m-a susținut, unele concepte de show el mi le-a găsit. M-a susținut foarte mult. Eu am crescut foarte mult ca artist lângă el', a mai spus Andreea Bălan.
FOTO: Facebook