Viața Andreea Marinescu s-a schimbat în timpul pandemiei de coronavirus. Deși mulți ar fi tentați să spună că acum are mai mult timp liber, prezentatoarea susține contrariul. Vedeta ne-a dezvăluit cu ce provocări a venit la pachet perioada de izolare și ce face în carantină!
Care este ritualul tău când ajungi acasă? Cum îți protejezi copiii?
Avem noi reguli mult mai stricte acasă. Încă de la ușă avem o tavă cu un preș îmbibat cu biocid sau dezinfectant, clor era la început, și ne ștergem bine încălțămintea pe tălpi, ne descălțăm la ușă, iar încălțămintea nu mai atinge podeaua/covorul/mocheta din casă, apoi ne spălăm pe mâini și în baie ne și dăm hainele jos pe care le și punem la spălat. Pe copii i-am ținut în casă, singurele ieșiri afară la aer au fost pe balcon, de fapt balconul a devenit 'afară' în ultima lună și jumătate pentru ei și pentru noi, pentru că acolo ne petrecem cel mai mult timp. Îi spăl mult mai des pe mâini și nu îi lăsăm să se apropie de noi când ne întoarcem acasă, decât după ce ne spălăm, ne schimbăm, dezinfectăm de tot ce aducem în casă…
Cum ai reușit să te descurci cu supravegherea micuților de când s-au închis școlile, grădinițele și creșele? Ai ajutoare din familie sau bonă?
Eu sunt o norocoasă, din fericire, pentru că am două bunici foarte prezente în viața nepoților lor și am jonglat așa… Pentru noi nu a fost ceva dificil din punctul acesta de vedere, dar și ele au respectat noi reguli și au înțeles că sunt în categoria de risc și au fost practic în izolare permanentă, noi încercând să le asigurăm ce au nevoie când au avut nevoie.
Andreea Marinescu: „La început le-a fost teamă copiilor”
Rutina li s-a schimbat, probabil, destul de mult. Cum ai reușit să îi faci să înțeleagă că nu mai pot ieși în fiecare zi? Ce faceți pentru ca ei să nu-și piardă răbdarea, să nu se plictisească?
Le-am spus de la început că avem parte de o perioadă în care stăm împreună, dar și că există o problemă legată de faptul că nu ieșim din casă, nu mai mergem la prieteni, nu mai putem chema prieteni în vizită sau să doarmă la noi ca până acum, pentru că este o boală foarte serioasă care atacă omul. Și ca să nu ne atace și pe noi trebuie să ne schimbăm un pic modul în care trăim. Și au înteles. La început le-a fost teamă. Vladimir care cerea explicații și spunea mereu că iar a crescut numărul de morți și îmbolnăviri și ne tot dădea exemple, apoi încet-încet lucrurile au intrat în normal pentru că a văzut că facem tot ce ne stă în putință să-i protejăm.
În plus, am încercat să le fac un program, ziua să nu fie așa alandala și după câteva zile în care se comporta ca în vacanță, am decis împreună că va urma o perioadă lungă de izolare și trebuie să fim organizați. Aveam zilnic timp de joacă, de studiu, timp personal, găteam împreună, făceam schimb de roluri, ne uitam la filme si chiar ne antrenam împreună …
Mulți se plâng de plictiseală și că au mai mult timp liber acum. Este și cazul tău? Cum îți petreci timpul în izolare? Ți-ai descoperit vreo nouă pasiune?
Care timp liber? Nu am timp liber, adică dacă la început am reorganizat casa, dulapurile, am spălat, am curățat, am dezinfectat (asta încă o păstrez cu curat și dezinfectat tot din casa), acum parcă sunt mai organizată cu timpul meu, dar și cu al lor. Îmi lipsesc, însă, o groază din lucrurile pe care le puteam face înainte.
Andreea Marinescu: „De normalitate îmi e cel mai dor”
Cât de tare ți-a încurcat coronavirusul planurile? Aveai programate vacanțe sau proicte în derulare ce au fost anulate?
Anul acesta nu apucasem să ne luăm vacanțele pentru vară pentru că în februarie noi am avut o mini-vacanță în țară, la munte și pandemia a venit fix după acea vacanță. Nu le planificaserăm pe celelalte, aveam însă niște nunți la care trebuia să ajungem și nu s-au mai putut organiza, sărbătorile nu au mai fost cu ai mei ca de obicei.
De cine sau de ce îți este cel mai dor în ultima vreme?
Mi-e dor de tot: de ai mei, de o petrecere, de plimbare, de plecat așa aiurea să mă uit prin magazine, de normalitate îmi e cel mai dor. Dar aia e, ne adaptăm și sper să nu ne înecăm acum la mal, că se va lăsa un pic garda jos de pe 15 mai și sper ca românii să fie precauți în continuare… de fapt cred că starea va trebui să fie una de precauție, nu de relaxare.
Sursa foto: Instagram