Andrei Ștefănescu s-a căsătorit în mare secret. Primele imagini de la nuntă: ”A fost emoționant”

 Stamen Diana
.

Momente de maximă fericire în familia îndrăgitului artist și prezentator TV. Andrei Ștefănescu s-a căsătorit cu Antonia, femeia care i-a dăruit un băiețel minunat. Cei doi au semnat actele și au spus DA în fața ofițerului stării civile.

Sâmbătă, 21 septembrie, Antonia a devenit doamna Ștefănescu. Prezentatorul TV de la Antena Stars a mers în fața ofițerului stării civile, unde s-a căsătorit cu mama băiețelului său. Cununia civilă a avut loc în Sinaia, locul în care Andrei Ștefănescu și-a petrecut o parte din copilărie.

„S-a aflat așa un pic. Suntem în Sinaia, am ținut secret total, am vrut să fac departe de București, de toată nebunia, de aceea m-am învoit de la emisiune. Este un oraș special, mi-am petrecut o parte din copilărie aici. A fost emoționant, pe fugă, dimineața. Acum suntem la masă, ne bucurăm foarte mult. Acum o săptămână am împlinit șase ani de relație. Suntem bine și important e că a ieșit momentul foarte bine. Am vrut să fie ceva discret, doar pentru noi. Ayan a înțeles că este o zi specială, a cărat buchetul Antoniei în permanență, e fericit, a văzut că trăim o zi frumoasă.”, a declarat Andrei Ștefănescu, la Star Matinal de Weekend.

Prezentatorul TV și Antonia sunt împreună de șase ani, iar împreună au un băiețel pe nume Ayan. Evenimentul a fost unul discret, iar cei doi s-au bucurat din plin de momentele speciale din viața lor.

FOTO: Facebook, Spynews

Andrei Ștefanescu și fiul săuAndrei Ștefanescu și fiul său

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton