Am vorbit cu Antonia, acum mai bine de un an și jumătate, despre ideea de a face o copertă cu ea și Maya. Tocmai când credeam că vom reuși, a venit pandemia, care ne-a pus alte piedici, având în vedere că Maya locuiește în Italia. Iată însă că, acum, am reușit! Și, uitându-ne la imagini, aproape că ne vine să spunem că toate cuvintele sunt de prisos. Dar, nu! Merită să citiți interviul pe care ni l-a oferit, pentru că vorbele Antoniei sunt adevărate emoții… Emoții cauzate deopotrivă de durere și de fericire!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
O știu pe Antonia de dinainte să devină celebră. De fapt, de dinainte să devină persoană publică. Nu voi uita niciodată acea zi de vară a anului 2008 când, împreună cu o colegă, mă uitam pe fotografiile de la un eveniment monden și, brusc, mi-a sărit în ochi… ea. O fată superbă, brunetă, cu ochi migdalați, machiată discret, îmbrăcată într-o rochie elegantă, de o culoare greu de definit, dar care te duce cu gândul la cacao cu lapte. Am întrebat peste tot, nimeni nu știa cine e. Da, era ea, Antonia! Iar, de atunci… restul e poveste!
O poveste în care ea, eroina principală, n-a avut mereu un drum ușor, în care nu i s-a pus totul pe tavă, la picioare, așa cum avem noi impresia că li se întâmplă femeilor frumoase, fie ele din basme sau din viața reală. Din postura de jurnalist, am observat-o îndeaproape pe Antonia, în toate etapele vieții ei de artist. Știu tot, de la primul hit până la ultimul, am participat, ca jurnalist, la nunta ei, am întâlnit-o la zeci de evenimente mondene, îi știu relația cu Alex Velea de la început și, mai presus de toate îi știu durerea de a nu o avea aproape pe Maya.
O durere, o suferință pe care mi-e greu să o descriu în cuvinte, dar cu siguranță că orice femeie își poate imagina. Nu de puține ori am vorbit cu Antonia la telefon, despre acest subiect, cu ea plângând în hohote. Dar… știți vorba aceea, „ce nu te doboară te face mai puternic? Antonia este acum mai puternică decât niciodată și, înce, încet, cele rele s-au spălat și cele bune s-au adunat…
Antonia și Maya, primul pictorial împreună
Bună, Antonia! Cred că a trecut mai bine de un an de când nu am mai
vorbit… Ce faci, cum te regăsim în această perioadă?
Bine v-am regăsit! Sunt bine, mulțumesc! Mă bucur că, ușor-ușor, lucrurile revin la normal, că în sfârșit au reînceput concertele, mi-a lipsit mult această parte. În rest, lansez piese, mă concentrez pe toate proiectele pe care le am și, bineînțeles, petrec timp alături de familia mea. În general, este o perioadă bună!
Citește și: Antonia suferă de dorul fiicei sale, Maya:'Doamne, cât de dificil e și cât de tare doare'
Citește și: Cum se înțelege Maya cu frățiorii ei Dominic și Akim.Antonia și Alex Velea sunt cei mai fericiți părinți
Citește și: Oana Cuzino pleacă de la PRO TV.Emisiunea „Ce se intâmplă doctore’ iese din grilă
Antonia: „În sfârșit se întâmplă și nu pot decât să fiu fericită’
Mă bucur că, în sfârșit, am reușit să facem această copertă pe care o doream de multă vreme, dar am avut tot felul de opreliști. Și, când credeam că s-au mai așezat lucrurile, a venit și pandemia. Iată, însă, că timpul pare că le rezolvă pe toate… Povestește-ne tu cum a fost la ședința foto, ca să intre și cititorii noștri în atmosferă!
Da, era una dintre dorințele mele să fac această ședință foto cu Maya și să fie și coperta VIVA! În sfârșit se întâmplă și nu pot decât să fiu fericită. Au ieșit niște fotografii speciale pentru mine, de suflet, și mă bucur că Maya are prima ei copertă!
Atmosfera a fost fun, relaxată, am lucrat cu echipa mea, cu care lucrez aproape de fiecare dată, așa că totul a mers rapid, am terminat fotografiile în aproximativ două ore, dacă rețin bine. Această ședință foto va rămâne între acele shooting-uri importante și speciale în viața mea.
Antonia: „De regulă ne vedem în Italia’
Din păcate, tu și Maya nu vă vedeți atât de des pe cât v-ați dori. Sau cel
puțin așa s-a întâmplat până acum. Spune-ne despre ea, cum este? Vorbește și română, și italiană? Ce fel de copil este, ce îi place să facă, ce hobby-uri are?
Da, de regulă ne vedem în Italia, acolo unde ea locuiește, dar, de ceva timp,
poate să vină și ea în România și mă bucur de fiecare dată că, în sfârșit, se
întâmplă acest lucru. Este un copil vesel, energic, bun, dar în același timp și sensibil. Cum spuneam, e super pasionată de dansuri, face cursuri de dans, am fost să o văd la competiții de dans. Maya vorbește italiană și engleză.
Știu că, de-a lungul anilor, ai ținut des legătura cu Maya prin Skype. Totuși, o relație online între mamă-fiică este foarte grea. Tu cât de mult ai putut să te implici, astfel, în creșterea și educația ei? Ce înseamnă să fii părinte la distanță?
Este un subiect delicat și dificil pentru mine. Nu a fost deloc ușor să fiu implicată de la distanță în viața și educația ei. Mai ales că era destul de mică. Acum este mai mare și lucrurile, teoretic, sunt puțin mai ușoare, pentru că înțelege altfel totul. Încerc să îi fiu aproape în toate momentele esențiale din viața ei și merg în Italia. În rest, vorbim mult pe online și sunt aproape de ea așa, oricât de complicat este. Și dureros, de cele mai
multe ori. Sunt sigură că se vor așeza lucrurile așa cum trebuie.
Antonia: „Am fost sinceră și i-am povestit lucrurile așa cum sunt’
Ce știe Maya despre faptul că vă vedeți rar? Cum percepe ea această
realitate?
Înțelege că Vincenzo și cu mine ne-am despărțit, că avem fiecare alte relații, dar că, orice ar fi, ea este copilul nostru. Suntem implicați la maximum în creșterea ei, noi suntem părinții ei, o iubim și vom face orice ca ea să fie fericită!
Te-a întrebat vreodată explicit de ce nu vă vedeți mai des? Ce ai fost
nevoită să îi răspunzi?
Am încercat să aduc în discuție acest subiect cu ea, chiar și fără să mă întrebe, pentru că am simțit că e de datoria mea să explic lucrurile acestea, să le audă de la mine și întotdeauna am considerat că o abordare matură și deschisă ajută, chiar dacă e copil. Mereu am fost sinceră și i-am povestit lucrurile așa cum sunt.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE AUGUST AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Ștefan Dani, Facebook, Instagram