Cântărețul Raoul, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. Trebuie să facă 4 luni de muncă în folosul comunității

 Cica Cristina
.

Rareș Borlea, cunoscut de public ca Roul, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și patru luni de muncă în folosul comunității. Iată ce acuzații i de aduc cântărețului!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Rareş Cornel Borlea, cunoscut de fani pe numele de scenă Raoul, are, de ceva vreme, probleme cu legea, care nu par să se rezolve deloc amiabil, ba dimpotrivă.

Artistul a fost acuzat că a condus luni bune fără permis. Magistrații au decis în cazul lor, sentința pe care a primit-o fiind de doi ani, cu suspendare, plus cheltuieli de judecată, dar și muncă în folosul comunității.

„Condamnare fără acord de recunoaştere. (…) Condamnă pe inculpatul Borlea Rareş-Cornel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat. (…) Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală inculpatului Borlea Rareş-Cornel, (…) acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul obligatoriu de 6 luni, în final inculpatul Borlea Rareş-Cornel urmând a executa pedeapsa rezultantă 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, respectiv de la data de 20.11.2017. (…)

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Borlea Rareş-Cornel va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector IV Bucureşti sau Direcției Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector IV Bucureşti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. Obligă pe inculpat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat', au hotărât judecătorii.

Raoul nu este la prima „abatere”

Se pare, însă, că Raoul nu este la prima abatere de acest tip, ci are un cazier „bogat”.

Iată ce condamnări mai are:
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa;
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere şi amendă penală de 2.250 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1413/11.09.2018 a Judecătoriei Brăila;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 702/21.06.2017 a Judecătoriei Alba Iulia;
– amendă penală de 4.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1932/30.10.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu;
– amendă penală de 20.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 972/22.05.2019 a Judecătoriei Braşov;
– amendă penală de 25.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 282/18.06.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti;
– amendă penală de 5.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 17/01.02.2018 a Judecătoriei Avrig;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 3/08.01.2018 a Judecătoriei Focşani.

Citește și: Cântărețul Raoul, 200 de zile de închisoare!Partenerul de scenă al Mirabelei Dauer e certat cu legea…

Citește și: Adriana Bahmuțeanu trage un semnal de alarmă:are Alex Bodi legătură cu cazul Caracal? „Gândiți-vă, a fost dus la Craiova! Craiova e aproape de Caracal!'

Citește și: Cine este Daria Radionova, iubita lui Alex Bodi.A crescut fără tată și a făcut studiile în Anglia

Citește și: Cine l-a denunțat pe Alex Bodi!Fosta lui soție, pe care ar fi obligat-o să se prostitueze în Germania, a anunțat autoritățile

Raoul: „Am plătit amenzi de zeci de mii de lei”

În legătură cu faptele lui, Raoul a admis în urmă cu ceva timp pentru Spynews că s-a urcat la volanul unui autoturism, cu toate că avea permisul suspendat.

Raoul-2Raoul-2

„Toate faptele mele s-au petrecut acum doi-trei ani. Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat. Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam.

Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, ca să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor. Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… După condamnare, am permisul anulat, aşa că trebuie să dau din nou examen pentru obţinerea lui'.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton