Dinu Maxer, dezvăluiri despre cât de mult l-a afectat divorțul părinților. Artistul, care a trecut la rândul lui printr-un divorț, a oferit detalii despre separarea părinților săi și cum a perceput el la acel moment despărțirea și războiul care s-a dus între cei care i-au dat viață. Mai mult, Dinu a dezvăluit cum a fugit de mama sa, la un moment dat.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Dinu Maxer a vorbit deschis despre părinții lui și relația dintre ei, dar mai ales cât de mult l-a afectat pe el divorțul lor și cum s-a răsfrânt războiul dintre ei asupra lui. Mai mult, la un moment dat artistul chiar a spus că a existat un moment în care a fugit de mama lui. A povestit cu lux de amănunte ce s-a petrecut cu ani în urmă.
Cât de mult l-a afectat divorțul părinților pe Dinu Maxer
Dinu Maxer a dat detalii despre divorțul său, cum se înțelege acum cu Deea Maxer și cum este programul copiilor după divorț. Dar a fost mai rezervat atunci când a venit vorba despre divorțul părinților și cât de tare l-a afectat acesta. Totuși, artistul s-a confesat în cadrul emisiunii În Oglindă și a povestit cum a fost prins în războiul dintre cei doi soți, care își tot făceau reproșuri.
„După spusele mamei, dacă îl pot caracteriza așa, dacă era la fel de bun soț precum tată, era cu el. Un tată extraordinar de bun. Tată ca bolile rare, adică unul la 100.000 de persoane. Ea era un vulcan de reproșuri. Mama îmi argumenta de ce tata nu e ok pentru mine, tata îmi argumenta de ce mama nu e ok pentru mine. Sau de ce e mai bine să fiu cu ea. Acel război al lor se răsfrângea asupra mea. Eu, în momentul divorțului, m-am retras. Ajungând la Uricani, iar eu locuind acolo vreo doi ani, a venit de vreo două ori și eu am fugit de ea.’, a povestit Dinu Maxer.
Dinu Maxer, despre cumplita pierdere a fratelui său
De asemenea, Dinu a vorbit, cu durere în suflet și despre pierderea fratelui său, în urma unui tragic accident.
„Avea vreo 12-13 zile până împlinea 10 ani. O neglijență a lui, dar și o neglijență a unei vatmanițe, care l-a văzut că a trecut strada, a trecut de el, dar l-a speriat o mașină, s-a retras înapoi, s-a lovit de tramvai, traumatism cranian, comă o zi, după a murit.’, a mai spus Dinu Maxer.
În ce relații sunt Dinu Maxer și Deea Maxer, după ce și-au refăcut viața cu alți parteneri
Dinu Maxer a mărturisit că se bucură pentru ceea ce trăiește Deea Maxer alături de Robert Drilea, însă nu e interesat de viața personală a fostei soții. Cântărețul a subliniat că este în relații bune cu Deea, de dragul celor doi copii ai lor, Andrei și Maysa.
„Nu am fost surprins când Deea a intrat într-o altă relație, dimpotrivă. O să pară ciudat, dar am declarat-o și atunci, mi-am dorit să își găsească pe cineva cu care să aibă o relație stabilă. De ce? Fiindcă evident este fata la mijloc și eu chiar mă bucur că Robert se înțelege bine cu Maysa și că se joacă. Când văd articole în presă care spun că Robert i-a luat locul lui Dinu Maxer, nu mă atacă, nu mă rănesc.
Îmi doresc ca ei să se înțeleagă, pentru că Maysa, așa am hotărât eu, să stea mai mult la Robert și Deea. Nu mai e treaba mea dacă Deea e fericită acum. Eu și Deea vorbim exagerat prin mesaje, chestii de program, dar în rest nu mă interesează ce face. Sper să fie bine., a spus Dinu Maxer.