Cătălin Botezatu sare în apărarea Simonei Halep, după criticile primite pentru ținuta de mii de euro. Simona Halep trece printr-o perioadă plină de emoții, dat fiind că deja au început audierile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în Elveția și în curând își va afla verdictul, și implicit viitorul în carieră. Prima sa vizita la TAS a atras o serie de comentarii, după ce sportiva a purtat o ținută de mii de euro. Cătălin Botezatu îi sare în apărare și închide gura răutăcioșilor. Cum a apărat-o designerul!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Simona Halep trece prin clipe dificile, dat fiind că în curând i se va decide viitorul în sport, urmând să primească verdictul de la TAS, după ce a contestat suspendarea de patru ani pentru dopaj. A urmat un val de comentarii după prima sa apariție la audieri, când tenismena a purtat o geacă de aproximativ 4.000 de euro și un pulover, marca Dior, de circa 2.000 de euro.
Cătălin Botezatu sare în apărarea Simonei Halep, după criticile primite pentru ținuta de mii de euro
După numeroasele critici pe care ținuta Simonei le-a atras, Cătălin Botezatu a sărit în apărarea sportivei. Designerul susține că este absolut normal ca sportiva să poarte haine scumpe. Cu toatea acestea, nici măcar nu a exagerat, dat fiind că nu a optat pentru branduri extrem de scumpe.
‘Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe și faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat, că nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce brand-uri extrem de scumpe.
În plus, e și normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei, ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. Îm concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă’, a declarat Cătălin Botezatu pentru Playtech.
Cătălin Botezatu: „Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii'
Cătălin Botezatu este de părere că, în loc să-i fie comentată ținuta, românii ar trebui să o susțină pe Simona Halep, având în vedere gloria pe care a adus-o țării prin munca extraordinară depusă.
‘În aceasta perioadă, în care Simona Halep a așteptat procesul, nu a comentat, a încercat să se apere spunând adevărul. N-am luat o poziție, până acum, în cazul ei, dar trebuie să ținem cont că Simona Halep a adus glorie României, așa cum au adus și Nadia și Hagi, o admir enorm ca om, ca sportivă.
Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate. Sunt convins că, dacă i se va face dreptate, rezultatele Simonei Halep vor fi unele extraordinare’.
Simona Halep, proces de trei zile în Elveția
A început procesul Simonei Halep de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care se va desfășura în perioada 7-9 februarie. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) este ultima instanţă la care poate apela Simona Halep, pentru a-şi salva cariera. Dubla campioană de Grand Slam speră să poată demonstra că este nevinovată.
Potrivit Tribunalului de la Laussane, toate mărturiile vor avea loc cu uşile închise, deoarece niciuna dintre dintre părţi nu a solicitat o audiere publică.
Mai mult, atât acuzarea, cât şi echipa Simonei Halep, au cerut ca instanţa să nu furnizeze nicio informaţie cu privire la identitatea martorilor şi experţilor. TAS a precizat sportiva nu va avea voie să facă nicio declaraţie pentru mass-media înainte de sfârşitul audierilor.
„Îmi pare rău. Voi vorbi după aceea’, a declarat campioana de la Roland Garros și Wimbledon.