Cum și-a schimbat viața Cătălin Crișan în pandemie: "Am șters din telefon numerele așa-zișilor prieteni"

.

Cătălin Crișan a debutat în urmă cu 34 ani, la Mamaia, și de atunci și-a construit o carieră solidă și încununată de succes. Artistul vorbește despre perioada cum și-a descoperit pasiunea pentru muzică, perioada de debut, însă se deschide și vorbește despre perioda dificilă provocată de pandemie, care a venit la pachet cu oportunitatea de a-și da seama de anumite greșeli.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Invitat la emisiunea „Rețeaua de idoli’ (TVR), Cătălin Crișan face confesiuni neașteptate. Interpretul susține că la numai 19 ani, trei mari artiști i-au spus că talentul său o să îl ducă departe: interpretul Dan Spătaru, dirijorul şi compozitorul Sile Dinicu și actorul Florin Piersic.


Cătălin Crișan a crezut în talentul său muzical, iar de la o generație de aur a scenei românești a învățat cum să se pregătească.

„Este o ediție cu un invitat care m-a întors în timp, mai ales că mi-am provocat invitatul să fredoneze melodiile celebre ale epocii când s-a lansat, ale lui și ale colegilor, aceleași care se fredonează și acum, indiferent despre care generații de români vorbim. Da, e o muzică pe care n-o mai auzim la radio, dar care face istorie și probabil va rezista încă multă vreme, dincolo de modă sau gusturi', spune prezentatoarea Irina Păcurariu.


Cătălin Crișan a debutat în urmă cu 34 de ani

Muzica și-a făcut loc în viața sa încă din timpul liceului. Ca să nu fie trimis la munci agricole, Cătălin Crișan a început să compună cântece patriotice și să meargă la „Cântarea României’, unde a luat numai premiul I. Interpretul își mai amințește că învăța bine, dar nu era disciplinat, așa că nu a avut niciodată media la purtare peste 7. Era însă mulțumit: pentru că mergea la Cântarea României, nu mai puteau să îl radă în cap disciplinar.

Cătălin Crișan a debutat în 1987 la „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești’ de la Mamaia, unde a obținut Premiul I la secțiunea Interpretare cu melodia „Vorbește marea’ (compozitor Aurel Manolache).

La Mamaia urca pentru prima dată pe o scenă și a încurcat versurile melodiei iar sacoul pe care îl purta era foarte mare. Slăbise 11 kilograme în cele două săptămâni de la avanpremieră și până la concurs. Avea emoții, nu știa niciun nume din juriu sau din lumea muzicii ușoare, dar a avut parte de o puternică susținere din partea publicului.


Cătălin Crișan: „Am făcut curățenie în telefon’

După perioada dificilă provocată de pandemie, Cătălin Crișan spune că „și-a pus ordine în gânduri’, „a analizat greșelile’ și se pregătește să lanseze un dublu album cu melodii înregistrate din 1987 până acum.


„În izolare, am realizat ceea ce nu am avut timp să fac foarte mult timp: mi-am pus ordine în gânduri, am analizat greșelile comise în ultimul timp, am făcut curățenie în telefon, ștergând numerele așa-zișilor prieteni, cei care nu m-au sunat cu anii… Mari mi-au fost uimirea și bucuria să constat că aşa am făcut rost de o memorie considerabilă la telefon.

În rest, mi-am refăcut studioul, am trebăluit prin curte, devenind expert în plantarea florilor, am citit mult, am jucat tenis des, am vizionat filmele pe care nu apucasem să le văd, am intrat în concursuri de șah online’, spune Cătălin Crișan.