Cătălin Măruță iese din Starea de Urgență cu numeroase povești. Nevoit să meargă în continuare la muncă, acesta a aflat de la polițiștii din trafic tot soiul de întâmplări halucinante despre comportamentul oamenilor în timpul pandemiei de coronavirus. De asemenea, prezentatorul tv ne-a povestit ce vitamine iau copiii săi în această perioadă, dar și cum stă cu analizele.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
S-a vorbit despre diverse vitamine, modalități prin care să susținem imunitatea împotriva coronavirus. A fost o ditamai controversă cu vitamina C. Tu și familia cum vă ajutați organismul?
Am citit despre suplimente alimentare și vitamine. Am văzut că au fost și păreri medicale care spuneau că reacția organismului împotriva virusului ar fi și mai puternică din cauza vitaminei C. Tocmai pentru că nu suntem medici și nici nu urmăm vreun tratament medical, nu luăm pastile. Copiii au mai luat, la indicația pediatrilor, fie vitamina D, fie suplimente cu ulei de pește. Dar nu facem din asta un obicei și nu luăm de capul nostru. Urmăm recomandările specialiștilor, care spun că imunitate bună înseamnă echilibru: odihnă, alimentație echilibrată, mișcare, relații bune cu cei din jur.
Sunt curioasă, ești o persoană ipohondră, în general? Ai frici legate de sănătate, analize?
Chiar deloc. Îmi fac analizele anual, ceea ce sper că nu e văzut ca o ciudățenie, și mă duc
la stomatolog constant, pentru control, fără să mă doară nimic. Înainte de pandemie, mă spălam frecvent pe mâini, ceea ce iarăși mi se pare firesc. M-am cam întristat să aflu că pentru unii nu era o obișnuință.
Ai fost oprit până acum în trafic de Poliție? Ai avut vreo întâmplare amuzantă, simpatică de când cu noile reguli?
Da, în drumul meu spre muncă. Polițiștii au fost foarte amabili, mi-au verificat adeverința și actul de identitate, că așa trebuie. M-au recunoscut oricum și am stat puțin de vorbă despre munca lor în această perioadă, despre cum le-a schimbat viața această pandemie. Poliția este foarte solicitată în această perioadă, nu doar cadrele medicale. Am întâlnit polițiști foarte implicați care îmi mărturiseau că au avut de-a face cu tot felul de situații aberante, fie persoane care ies noaptea să cumpere ceva de la chioșc, deși nu au voie, sau iubiți geloși care ies din casă pentru a-și urmări partenerele, să verifice dacă chiar merg la cumpărături. Păcat că nu a înțeles toată lumea în ce situație ne aflăm și nu respectă legea.
Puteți citi interviul integral în numărul de mai al revistei VIVA!
Revista se poate găsi în rețelele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.
Foto: VIVA!, Instagram