Săptămâna aceasta, emisiunea La Măruță încheie cel de-al 11-lea an de emisie. Vineri, 19 iulie, Cătălin Măruță împreună cu echipa sa vor intra în vacanță și vor puncta asta printr-o ediție specială.
La Măruță este una dintre cele mai longevive emisiuni de divertisment de la PRO TV, iar la finalul acestei săptămâni, în ultima ediție din această vară, telespectatorii vor avea parte de distracție, muzică bună și invitați speciali.
De-a lungul celor peste 7 luni de emisiuni zilnice, în direct, provocarea i-a definit pe toți membrii echipei La Măruță. Au adus în platou oameni care fac cinste țării peste hotare, au spus poveștile campionilor României, au arătat fața nevăzută a vedetelor noastre, au râs și plâns alături de ele, au cântat, au dansat și au degustat cele mai bune bucate.
În perioada 3 ianuarie – 15 iulie, emisiunea La Măruță a intrat în casele românilor și a înregistrat o medie de 2.1 puncte de rating și 16.1% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe locul secund avea o medie de 1.6 puncte de rating și 12% share.
S-a terminat încă un sezon în care am fost lideri de audiență, un sezon în care am cunoscut oameni noi, care ne-au devenit prieteni și de la care am învățat multe. Timpul a trecut, ca de obicei repede. Așa se întâmplă când buna dispoziție este în platou și acasă. Ne luăm o scurtă vacanță pentru a ne încarca bateriile, la fel ca și telespectatorii noștri, iar la sfârsitul lunii august ne revedem cu aceeași atmosferă relaxată, cu idei noi și voie bună', a declarat Cătălin Măruță.
În ultima ediție din acest sezon, Cătălin Măruță ne invită să ne punem centurile de siguranță și să urcăm în roller coaster-ul evenimentelor. Vineri, de la ora 15:00, vom afla și marele câștigător al concursului 'Încinge grătarul, că-mi sare muștarul!', iar Banto Dos Santos și soția lui, Andreea, aduc imagini video de la nunta lor. Cătălin nu va pleca în concediu înainte să aducă vacanța în platou, iar cu ajutorul Orchestrei Prestige va încinge atmosfera.
La Măruță se întoarce pe micile ecrane pe 26 august cu multe surprize noi, într-o emisiune de nota 10… plus 2!
FOTO: Facebook