Cătălin Tolontan a vorbit despre documentarul Colectiv, nominalizat la Oscar, dar și despre echipa de investigație GSP ilustrând modul în care „un ziar sportiv a dezvăluit cel mai mare scandal al sănătății publice din România'.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cătălin Tolontan a acordat un interviu pentru Folha de S. Paulo, un repurtat ziar brazilian, despre documentarul Colectiv, înainte de Gala de decernare a Premiilor Oscar care urmează să aibă loc pe 26 aprilie.
„Ca jurnaliști sportivi învățăm că este imposibil să mulțumim publicul, să îi mulțumim pe fani, așa cum știți foarte bine că se întâmplă și în Brazilia. Dacă scrieți despre un meci Fla-Flu, îi nemulțumiți pe suporterii lui Flamengo, pe ai lui Fluminense, dar și fanii lui Corinthians vor fi supărați. Este mai ușor să reziști presiunii din partea Guvernului și a marilor companii farmaceutice, deoarece niciun guvern sau nicio companie nu pune mai multă presiune decât fanii fotbalului”, a transmis Tolontan în discuția cu jurnalistul brazilian João Gabriel.
Cătălin Tolontan: „Fiecare investigație mare a început dintr-o știre mică'
Jurnaliștii din Brazilia au fost curioși să afle detalii despre anchetă, însă, în mod deosebit cum a ajuns subietul pe o primă pagină a unui ziar de sport.
„Întreaga noastră societate este legată de incendiul din Colectiv și a fost doliu pentru acei tineri care au murit, dar și pentru miile de români care mergeau în spitale nesigure. Pentru mine, ca jurnalist, nu contează dacă ești unul sportiv sau politic. În primul rând ești un jurnalist care aduce știri. Iar fiecare investigație mare a început dintr-o știre mică. Plus foarte multă curiozitate. Noi nu suntem în măsură să refuzăm știri. Să le refuzăm doar pentru că ne ocupăm în general de sport”, a povestit coordonatorul Libertatea și Gazeta Sporturilor, potrivit gsp.ro.
Citește și: Barby Kelly a murit în somn la doar 45 de ani.Suferea de o boală psihică
Cătălin Tolontan: „E dificil să explici corupția într-un limbaj simplu”
De asemenea, jurnalistul a ținut să sublinieze că „scopul filmului este de a urmări responsabilitatea Guvernului, iar acest lucru este sarcina tuturor jurnaliștilor”.
„Există o vorbă ironică în România, aceea că jurnaliștii sportivi sunt numărători de cornere. Această desconsiderare a fost un mare avantaj pentru noi, pentru că atunci când le-am pus întrebări politicienilor nu ni s-a acordat importanță. Guvernanții au spus că «nu contează, ziariștii ăștia nu înțeleg sănătate publică sau medicină». Răspunsul nostru a fost: «OK, e adevărat că nu înțelegem. Atunci, în calitate de membri ai unui guvern, ai unui stat democratic, vă rugăm să ne explicați ca și cum am fi niște elevi de clasa a patra». Au fost șocați! Pentru că este foarte dificil să explici corupția într-un limbaj simplu”, a completat el.
Cătălin Tolontan: „Jurnalistul nu poate căuta popularitate, ci doar fapte'
Redacția Gazetei a ținut să vorbească și despre problemele cu care se confruntă media și nu neapărat cea de la noi din țară, ci de peste tot.
„Principala problemă în acest moment, nu doar pentru jurnalismul sportiv, nu doar pentru jurnalism în general, ci în viața noastră, sunt știrile false. Dacă ești un profesionist, în orice domeniu, și nu ești suficient de puternic să reziști publicului, atunci te pierzi! Iar dacă ți-e frică de comentariile publice, ești pierdut. Există o mulțime de discursuri de ură, xenofobie, comentarii dezechilibrate, propagandă, oameni plătiți pentru a ataca. Jurnalistul nu poate căuta popularitate, ci doar fapte. Publicul are dreptul să aibă opinii, dar faptele nu sunt schimbătoare. Sunt ca rezultatele unor meciuri”, a atra atenția ziaristul român.
„Rolul nostru este de a merge după fapte pentru a fi foarte precis. Și a fi precis este o chestiune de viață și de moarte în profesia noastră. Iar una dintre primele lecții în jurnalismul sportiv este că, dacă greșești, fanii… nu iartă! Iar dacă există un protest în oraș, poate să fie un avantaj că ai acolo un jurnalist sportiv. Pentru că lumea nu-l cunoaște, nu se va teme de el și nici noi nu ne temem să fim în mulțime. Oamenii ne înjură pentru munca noastră de 30 de ani, pe stadioane, înainte să apară social media. A fost un bun antrenament”, a mai explicat Cătălin Tolontan, întrebat cu privire la rolul unui jurnalist sportiv în timpul unei crize și care este avantajul să fii jurnalist sportiv.
Sursa foto: Hepta, GSP