Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu se străduiesc să ducă o viață cât mai normală în plină pandemie de coronavirus. Cu toate acestea, au luat câteva măsuri, constrânși fiind de situație. Cristina a început să facă pâine în casă, iar pentru copiii familiei, Petra și Filip, au făcut o serie de investiții astfel încât aceștia să aibă activități diverse.
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au o familie numeroasă, iar această perioadă nu este una ușoară pentru ei. Încercând să gestioneze lipsa unor alimente din supermarketuri, Cristina a început să gătească tot mai mult în casă, inclusiv să facă pâine.
Cristina Șișcanu a început să facă pâine în casă. Printr-o minune, a găsit drojdie la supermarket
'În perioada asta, întrucât avem mai mult timp la dispoziție, am început să facem alimente în casă, am făcut pâine. Am găsit într-un final și drojdie, pentru că era destul de greu să faci rost de așa ceva, la supermarketurile din apropierea noastră nu se mai găsea deloc. La un moment dat s-a nimerit să fim prezenți la momentul potrivit, exact când puseseră drojdia pe rafturi și am reușit să luăm câteva pliculețe.
Cumpărăm de obicei iaurturi, lapte, carne și mălai, pentru că Petra mănâncă mămăligă cu brânză și smântână, e una din mâncărurile ei preferate. Până la urmă, alimentele nu-s o problemă. Chiar dacă nu găsești ceva, cum s-a întâmplat cu drojdia de exemplu, cu făina, găsești alte alimente, să nu fim exagerați în privința acestui lucru', a declarat Cristina Șișcanu.
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu i-au făcut fiicei lor un cadou fabulos
Mulți părinți au în perioada aceasta bătăi de cap în a gestiona energia celor mici și a o canalize spre acțiuni constructive. Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au găsit câteva soluții pentru copiii lor, Petra, în vârstă de trei ani și Filip, un adolescent de 16 ani.
'Este o perioada de încercare pentru toată lumea. Nu e ușor să ții copiii în casă. Filip și Petra stau în casă, Ștefania (nr. fiica cea mare a lui Mădălin Ionescu) nu mai stă cu noi, stă la câteva străzi distanță, ea merge la serviciu. La facultate nu mai merge, face cursurile online la master. Situația e grea și la noi ca la toată lumea, de altfel. Norocul nostru e că stăm la curte și atunci Filip și Petra pot să iasă la aer.
În ideea de a-i diversifica petrecerea timpului Petrei, i-am luat un loc de joacă, cu tobogan, cu căsuțe din lemn. Urmează să-l instalăm în curte și vrem să-i mai luăm și o trambulină, fiindcă urmează săptămâni în care va trebui să își desfășoare activitățile în curte. Când e timpul urât stăm în casă și facem engleză, jocuri, puzzle-uri, Filip mai face teme online cu profesoara', ne-a descris Cristina Șișcanu rutina copiilor din această perioadă.
Cristina Șișcanu și Mădălion Ionescu aveau măști de protecție și mănuși dinainte să înceapă pandemia de coronavirus
În ceea ce privește panica creată de coronavirus, Cristina spune că ea și Mădălin Ionescu nu au frici, fiind echipați cu toate măsurile de protecție necesare.
'Suntem destul de echilibrați din punct de vedere emoțional și psihologic cu toții, dar suntem foarte precauți, ținem foarte mult să ne protejăm atunci când ieșim din casă. Norocul nostru este că atunci când a început această nebunie, noi aveam deja măști și mănuși, întotdeauna am avut așa ceva în casă. Am avut chiar două cutii de măști. Mănuși la fel, le întrebuințam când făceam diverse treburi gospodărești. Deci ne-au fost de mare folos acum. Și gel dezinfectant am avut în casă. Încercăm să le folosim cumpătat astfel încât să ne ajungă pentru o perioadă mai lungă până se rezolvă această criză', a declarat Cristina pentru viva.ro.
Foto: arhiva VIVA!, Instagram