Începe Imperiul Leilor, sezonul 2! Miercuri seara, la PRO TV cei cinci investitori intră în Imperiu pentru a inspira și susține idei și business-uri care au nevoie de finanțare. Iată ce se întâmplă în prima ediție Imperiul Leilor. Se va lăsa cu multă emoție și chiar cu lacrimi!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Începe un nou sezon Imperiul Leilor la PRO TV! Pentru cei cinci investitori, Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu, afacerile nu echivalează doar cu noțiunea de bani, ci înseamnă emoție, speranță, spectacol, umor.
Zeci de antreprenori vor păși în platoul Impeiul Leilor, în următoarele 13 sătămâni, pentru a-și îndeplini visul sau, dimpotrivă, pentru a se trezi la realitate. Cei cinci investitori au nu doar mulți bani de investit, dar și fler, experiență, răbdare și mult suflet. Trebuie doar să găsească afacerea potrivită!
Planuri de finanțare nerealiste, în prima ediție Imperiul Leilor, sezonul 2
În prima ediție Imperiul Leilor, sezonul 2, cei mai de succes lideri de business din România vor avea în fața lor idei de afaceri care ar putea îmbunătăți viața noastră de zi cu zi. În emisiune, urmează să-și facă apariția nu doar tineri antreprenori cu produse și servicii inovative, business-uri care salvează mii de vieți, dar și planuri de finanțare nerealiste.
Unul dintre concurenți solicită o investiție pentru afacerea sa și le promite Leilor profit, însă cifrele nu pot corespunde cu realitatea.
'Din ce am înțeles în clipa de față, există o marjă foarte bună de profit, dar acest lucru nu este deloc dovedit. Este doar afirmat! Nu am cum să verific dacă lucrurile astea sunt reale sau nu!', îi va spune Dan Șucu în mijlocul negocierii.
Citește și: Mohammad Murad revine la Imperiul Leilor
Citește și: Cine este Cristina Bâtlan, investitor la Imperiul Leilor.A renunțat la avocatură pentru pantofi
Citește și: Cine este Dan Șucu, primul investitor de la Imperiul Leilor, sezon 2
Un investitor, impresionat de povestea unul concurent
Tot în prima ediție Imperiul Leilor, sezonul 2, vine un concurent a cărui poveste îi va trece prin lei printr-un carusel de emoții. Unul dintre cei cinci LEI va fi impresionat până la lacrimi de dorința de dezvoltare a unui concurent cu o afacere din domeniul medical.
'Povestea ta mi-a stârnit niște amintiri destul de grele. Înainte de pandemie, am cumpărat câteva măști cu intenția de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Una dintre întâlniri a fost cu cei de la Ambulanță. Oamenii de acolo plângeau, se simțeau părăsiți de țară și de noi… aveau o mască la două persoane. Situația asta era în tot orașul, nu numai la Ambulanță!', spune investitorul, vizibil emoționat de cele întâmplate.
Situație neprevăzută în prima ediție Imperiul Leilor, sezonul 2
Tot în prima ediție se va strecura și o situație neprevăzută. Spre surprindeea tuturor, un concurent va refuza propunerea primită de investitor, care impune o singură condiție esențială pentru dezvoltare acestuia.
'A primit o investiție în proiect și totuși a refuzat-o. Matematic vorbind: a greșit', spune Cristina Bâtlan la finalul negocierii.
Investitorul de la Imperiul Leilor care s-a oferit să sprijine acel business și să-l ajute în dezvoltare se va arăta surprins de refuzul primit: 'Eu nu mă așteptam să refuze oferta!'.
Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu sunt cei cinci lei care intră în Imperiul Leilor. Al doilea sezon începe miercuri, 10 februarie, de la ora 20:30, la PRO TV.