În trecut, Silviu Prigoană a vorbit deschis despre copiii și nepoții lui. Regretatul om de afaceri a avut doi nepoți cu care se mândrea ori de câte ori avea ocazia. Vestea despre decesul lui a venit ca un șoc pentru toată lumea, mai ales că politicianul nu se confrunta cu grave probleme de sănătate, ci avea unele probleme cardiace, însă era foarte bine în ultima perioadă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Honorius și Silvius, fiii lui Silviu Prigoană cu prima lui soție, Viorica, și-au ales propriile drumuri în viață și au cariere de succes. Honorius se ocupă de afaceri în construcții, iar Silvius lucrează în transport și media. Regretatul om de afaceri a avut doi nepoți.
Ce spunea Silviu Prigoană despre copiii și nepoții, în ultimul interviu
În urmă cu câteva luni, Silviu Prigoană vorbea deschis despre copiii lui. Copiii și nepoții lui Silviu Prigoană îi calcă pe urme omului de afaceri. Fiecare și-a ales propriul drum în carieră și educație. Honorius se dedică cu succes domeniului afacerilor și construcțiilor, în timp ce Silvius este manager de transport.
Maximus și Eduard sunt elevi la Școala Britanică, în clasele a XI-a și a IX-a. Maximus manifestă un interes aparte pentru socializarea „pe stil vechi' și planifică chiar un turneu de rummy alături de prieteni.
„Honorius se ocupă de afaceri. Afacerile lui, nu ale familiei, eu nu mai am afaceri. Se ocupă de construcții, în mare parte, face acum niște clădiri de birouri la Iași, cu bani europeni, a făcut un bloc în București, a mai făcut la Brașov niște blocuri… Silvius este manager de transport la o companie, a făcut management de hoteluri și restaurante în Elveția și nu-i plac relațiile cu publicul, el e mai introvertit. Și mai lucrează și la Etno TV. Maximus și Eduard sunt elevi la Școala Britanică, în clasa a XI-a, respectiv clasa a IX-a.
Internetul (n.r.: le place copiilor lui). Dar Maximus a început să o lase mai ușor. Vrea să facă fripturi. Și mici. Cu prietenii, în foișor. Joacă biliard, socializează ca pe vremurile noastre, faţă în faţă. Și vrea să se apuce de un turneu de rummy, unde stai cu pietrele lângă adversar. Nu ca pe internet. Se întoarce socializarea de pe net la „Hai să ne jucăm!', la șah, la table, la fotbalul din spatele blocului.
Ca tată, consider că lucrul cel mai important pentru copil este educația. De când se naște până pleacă pe drumul lui, trebuie să aibă program. Trebuie să știe că trăiește într-o societate cu reguli și cu program. Și cel mai important lucru este să-i dai educație, nu contează cât costă, ce sacrificii trebuie să faci, cum te dai peste cap, singurul lucru care contează este educația pe care o dai copilului tău. Ca să fie cel mai bun în domeniul pe care numai el și-l alege, să-l caute lumea de bun ce este', a spus politicianul atunci pentru fanatik.ro.
Omul de afaceri a vorbit și despre cei doi nepoți
Întrebat dacă consideră că este adevărat că bunicii își iubesc nepoții mai mult decât copiii, Silviu Prigoană a declarat că este așa pentru că, în general, părinții nu au timp să se ocupe de copiii lor și se ocupă mai mult atunci când au nepoți.
Regretatul om de afaceri a avut doi nepoți, Arthur, care este fiul lui Honorius, şi Victor, care este fiul lui Silvius.
„Nu-i iubesc! Îi strică! Bunicii își strică nepoții! Pentru că la vremea când au avut copii n-au avut timp să se aplece asupra lor cu dragoste multă, erau stresați să aducă bani în casă și erau mai mult plecați la serviciu decât acasă.
Când ajung bunici, cu timp liber, își revarsă asupra nepoților toată dragostea care n-au reușit s-o reverse asupra copiilor. Îi răsfață peste măsură și nepoții au voie orice, să li se urce în cap fără nicio problemă. Și dacă intervine vreun părinte, bunicii iau atitudine: „Lasă-mi nepotul în pace!'. E total diferită relația părinți-copii de cea bunici-nepoți. De-aia bunicii strică nepoții', a mai adăugat el.
Cu ce afaceri se ocupa Silviu Prigoană în ultima perioadă
Mai mult decât atât, Silviu Prigoană a vorbit despre afacerile de care se ocupa în ultima perioadă. Omul de afaceri mărturisea atunci că singura ocupație pe care o are sunt copiii și nepoții, deoarece considera că a muncit destul.
„Îmi cresc copiii, asta-i cea mai tare afacere, business adevărat. Nu mai fac nimic altceva, am ieșit la pensie. Am muncit de-ajuns și-mi ajunge. Stop! Să muncească tânăra generație, că este de lucru grămadă în țara asta. Și forță de muncă nu există. Dacă vrei să pui parchet, nu găsești un meseriaș adevărat. Găsești cu diplomă de Bac, știu cine e Eminescu sau Coșbuc, dar habar n-au să bată un cui. Toți meseriașii adevăraţi sunt plecați', a precizat afaceristul la acea vreme pentru sursa citată anterior.
Sursa foto: Facebook/ Instagram