Alina Florescu joacă în serialul „Iubire cu parfum de lavandă'. Are frumoasa vârstă de 32 de ani și a jucat în serialele „Adela' și „Sacrificiul' de la Antena 1. Rolurile din aceste producții mari au făcut-o cunoscută în țara noastră. Noi îți vom spune detalii despre Alina Florescu. Iată ce declarații a făcut actrița despre rolul său din serialul de la Antena 1!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Alina Florescu, cunoscută publicului din serialele „Sacrificiul' și „Adela', revine pe micile ecrane în noul serial „Iubire cu parfum de lavandă' de la Antena 1. Actrița va interpreta rolul unei poștărițe care, în timp ce împarte pensiile, este la curent cu tot ce se întâmplă în sat. Ea a vorbit despre acest rol important și despre personajul pe care îl interpretează.
Cine este Alina Florescu din serialul „Iubire cu parfum de lavandă'
Alina Florescu din serialul „Iubire cu parfum de lavandă' este o actriță cunoscută în România. Ea a jucat în serialele „Adela' și „Sacrificiul' de la Antena 1, unde a avut parte să interpreteze roluri care i-au schimbat viața și au făcut-o cunoscută.
Alina Florescu s-a născut în anul 1992, în Râmnicu Vâlcea, iar în prezent are frumoasa vârstă de 32 de ani. În anul 2016 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale' din București.
Actrița a jucat în următoarele filme cunoscute: „Prin oraș circulă povești de iubire' (2021), „Secretul lui Zorillo' (2022), „Mammalia' (2023). Între anii 2020 și 2021 a făcut parte din piesa de teatru „Dincolo de oglindă'.
Ce spune actrița despre rolul din „Iubire cu parfum de lavandă'
În serialul „Iubire cu parfum de lavandă', telespectatorii vor avea ocazia să o revadă pe Alina Florescu, deja cunoscută din producțiile „Sacrificiul' și „Adela' de la Antena 1, unde a interpretat personajul Corina Morcov, poștărița care distribuie pensiile și este la curent cu toate evenimentele din sat.
Alina Florescu a declarat că acest rol îi aduce multă bucurie și o înveselește, exprimându-și entuziasmul pentru revenirea pe micile ecrane.
„Interpretând rolul Corinei, poștărița satului, mă bucur să intru în pielea acestui personaj care știe toate poveștile și secretele oamenilor. Corina trăiește într-o lume aparte, observând viața satului dintr-un unghi diferit, iubind fiecare aspect al acestei existențe și fiind indiferentă la ce spune lumea despre ea. După o pauză atât de lungă, reîntoarcerea în echipă a fost pentru mine o bucurie imensă. Mi-au lipsit atmosfera caldă și camaraderia pe care o împărtășim, iar acum mă bucur să fiu din nou alături de oameni dragi, continuând să spunem povești', a declarat actrița despre serial.
Serialul „Iubire cu parfum de lavandă' începe în această toamnă
Serialul românesc „Iubire cu parfum de lavandă' urmează să fie lansat în toamna anului 2024 pe Antena 1. Serialul va începe în această toamnă. Rolurile principale sunt interpretate de Michaela Prosan și Adi Nartea, iar filmările se desfășoară într-un sat pitoresc din apropierea Bucureștiului.
Din echipa de actori fac parte nume cunoscute din domeniul teatrului, filmului și televiziunii din România, care vor fi dezvăluite treptat în viitorul apropiat.
Sursa foto: Facebook