Cine este Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei. S-a născut în Germania, a locuit un an în SUA și încă nu are cetățenie română

.

Dominic Fritz, susținut de USR-PLUS, este noul primar al Timșoarei, învingându-l în alegerile locale din 2020 pe primarul în funcție, Nicolae Robu. Iată cine este, de unde a venit și ce a făcut până acum Dominic Fritz.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Nu mulți cunosc parcursul politicianului Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei. Informații sunt, furnizate chiar de la el, pe site-ul oficial, unde chiar actualul edil își face un autoportret si o scurtă prezentare a activității sale profesionale.


Astfel, Dominic Fritz s-a născut în Germania, într-un sat de la Pădurea Neagră fiind al treilea copil dintr-o familie numeroasă, cu 8 frați: „Copilăria mea a fost o negociere constantă între nevoile personale ale fiecăruia şi obiectivele micii comunităţi din care făceam parte – familia mea. Am învăţat să spun ceea ce cred, să caut aliați pentru ideile mele și să respect (cam greu, ce-i drept) faptul că nu totul merge după capul meu„, relateaza omul politic.

Citește și: Andreea Bălan, mesaj pentru George Burcea… în versuri!’ Tot ce-a fost odată noi, azi e doar un vis pierdut’


A plecat de acasă pe când încă era un adolescent, la 16 ani, cu o bursă oferită de Parlamentul Germaniei, locuind un an în SUA.

Citește și: Raluca Aprodu, despre relația cu Tudor Chirilă, în VLAD:„Au fost dificile scenele în care trebuia să mă bată’

Dominic Fritz a venit în urmă cu 19 ani în Timișoara

În urmă cu 17 ani a absolvit un liceu romano-catolic prestigios în Germania și tot atunci a cunoscut și Timișoara, orașul al cărui primar a devenit. La vârsta de 19 ani, Dominic Fritz a venit în Timișoara pentru a face un an de voluntariat la o casă de copii: „Timișoara m-a făcut adult', spune actualul primar.

Mai departe, și-a continuat studiile în domeniul științelor politice și administrative, ca bursier al Fundației Academice Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania), la Sciences Po Paris (Franța) si la Universitatea din York (Anglia).


Citește și: Ce dietă a ținut Ioana Ginghină.Cura de struguri, explicată pas cu pas

Parcursul profesional al lui Dominic Fritz

În ceea ce privește viața profesională, Dominic Fritz a lucrat pe post de consilier în cadrul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ), în urmă cu 11 ani: „Viața mea profesională mi-a permis de atunci sa contribui la multe eforturi deosebite: am dezvoltat proceduri de management mai bune în cadrul Ministerului Sănătății și al Protecției Sociale din Liberia, am participat la două misiuni de planificare a intervenției umanitare ale Guvernului german care au avut loc după cutremurul devastator din Haiti în 2010, am asistat la negocieri de pace între mai multe țări africane și am coordonat munca unei comisii strategice a Băncii Africane de Dezvoltare condusă de fostul Secretar General al ONU, Kofi Annan și fostul Director Executiv FMI/fostul Președinte german Horst Köhler.'


Între anii 2016-2019, Dominic Fritz a deținut funcția de șef de cabinet al fostului Președinte Köhler, fiind responsabil pentru planificarea strategică a activităților fostului președinte, conducerea echipei sale, comunicare politică și colaborarea cu diverse instituții naționale și internaționale.

Citește și: Clipe de groază pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda.Ambele lor fiice au probleme de sănătate


Din 2009, timp de 10 ani, a fost membru al Partidului Verzilor din Germania, fiind ales între 2011 si 2012 în biroul local Frankfurt am Main, unde a co-organizat campania pentru alegerile locale. „După 10 ani dedicați cooperării internaționale, diplomației și administrației publice, vreau să-mi pun în practică pasiunea mea pentru politici publice într-un context concret și local. În locul în care-mi este inima, un loc care a devenit acasă: Timişoara. Ca primar al Timișoarei', a transmis Dominic Fritz, înainte de a fi ales primar.


Dominic Fritz, distins cu Diploma de Excelenţă în 2014

În urmă cu 6 ani, Dominic Fritz a fost recompensat pentru contribuția sa l viața comunității, de către Primăria Timișoara, cu Diploma de Excelență.

„Combinând dragostea mea pentru Timișoara și oamenii ei cu pasiunea pentru muzică, am fondat „Timișoara Gospel Project’ și Asociația Culturală TGP, al cărei președinte sunt din 2012. Asociația își propune spargerea barierelor sociale prin proiecte muzicale. În postura de dirijor,  am unit de-a lungul anilor, prin cântec, sute de timișoreni din toate straturile societății. Concertele eclectice TGP au devenit un punct stabil în agenda culturală a orașului și au strâns donații de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă din Timișoara. În aprilie 2019, am învățat peste 1000 de oameni să cânte piesa Lean on Me’ (pe 3 voci!) în cadrul Timotion, în Piața Libertății. Pentru că în Timișoara we lean on each other – ne putem sprijini unul pe altul.


Citește și: Andreea Antonescu, despre relația cu George Burcea, la Ferma:„Voi fi mereu de partea Andreei, este din familia mea’

Pentru contribuţia mea la viaţa comunităţii am fost distins de către Primăria Municipiului Timişoara cu Diploma de Excelenţă în 2014, declară Dominic Fritz.