Împreună, dar despărţiţi. De vreo cinci ori pe zi. Probabil Cristina Ich şi Alex Piţurcă vă trezesc un déjà vu. Relaţia lor ne aminteşte de cea dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, care s-au căsătorit şi au divorţat de şapte ori, de fiecare dată cu surle şi trâmbiţe. Mămică de o lună, Cristina dă vina pe hormonii din perioada de lăuzie pentru faptul că îl părăseşte pe Alex de mai multe ori pe zi. Şi tot de atâtea îi spune că îl iubeşte.
Pe 25 octombrie, la un spital din București, Cristina Ich aducea pe lume primul său copil, un băieţel pe care îl va boteza Noah. Angelina Jolie de România, așa cum este supranumită pentru frumusețea ei, a nascut natural, dar momentul nu a fost lipsit de probleme şi Cristina a trecut prin clipe foarte grele până să-şi poată strânge băieţelul la piept. Acum, totul este bine şi modelul se recuperează încet, încet.
„Noroc cu Noah în viaţa mea, în rest nimic bun', a postat Cristina Ich pe Instagram, zilele trecute.
„Stare civilă: singură. Şi aşa sper să rămân. Aplauze – circul ieftin s-a terminat. Nu e glumă, am tras mult să fiu OK, dar când nu ai cu cine, nu ai. Aşa e când nu-ţi asculţi părinţii. Dacă intri în tărâţe, te mănâncă porcii!', a continuat iubita lui Alex Piţurcă.
Câteva ore mai târziu, modelul a revenit cu un alt mesaj: „Ne-am împăcat! A fost o despărţire de 5 minute. În lăuzie se întâmplă, hormonii. Mă despart de cinci ori pe zi. M-am despărţit ca să am cu cine să mă împac. Aşa e la moldovence. Alex Piţurcă, te iubesc, dar te şi urăsc'.