Cu ce probleme se confruntă Adela Popescu și Radu Vâlcan, de când sunt părinții a trei copii. Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit de zece luni părinți a treia oară și nu se feresc să recunoască cât e de greu. De multe ori se simt depășiți, însă se sprijină reciproc și, cu puțin ajutor, reușesc să depășească cu brio momentele mai tensionate. Iată cum decureg totul, de când în viața lor a apărut noul membru al familiei, mezinul Adrian.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Vă întreb direct… V-ați simțit vreodată cu adevărat copleșiți în viața de părinți? Au fost momente în care poate v-ați enervat, v-ați vărsat nervii unul pe celălalt sau pur și simplu v-ați închis singuri, în baie, așa cum am mai văzut eu prin filme?
R: Ușor nu este nici cu un copil, vă închipuiţi cum e cu trei… Dar nu ne-am vărsat niciodată oboseala, surmenarea unul asupra celuilalt. Cel puţin încercăm să facem asta. Într-adevăr, treaba cu copiii, atunci când sunt mulţi, e delicată și poți cădea repede în capcană, ceea ce noi încercăm să nu se întâmple.
A: Dacă au fost momente?! Au fost şi sunt. Ni se întâmplă foarte des să simţim că suntem depăşiţi, dar atunci intervine cel mai puţin obosit şi preia frâiele. Un ajutor uriaş, poate chiar unul dintre motivele pentru care am avut curajul să facem trei copii, a fost disponibilitatea totală a mamei mele. Fără ea nu ştiu cum am fi reuşit.
Cu ce probleme se confruntă Adela Popescu și Radu Vâlcan, de când sunt părinții a trei copii
Ce vi se pare că este cel mai greu în perioada aceasta, privind copiii? Cu ce probleme sau provocări vă confruntați?
A: Cum să păstrezi măsura între viaţa simplă pe care ai trăit-o tu, şi pe care ţi-o doreşti şi pentru copilul tău, şi accesul la lumea virtuală, atât de la îndemână şi atractivă. Cât e prea mult, cât e prea puţin?
R: A fost foarte greu până au început să vorbească cei mari. Acum este doar greu. (zâmbește)
Citește și: Cum i-a avertizat Adela Popescu pe Flick și Denisa Filcea, înainte de a deveni părinți:„Nu știți ce…’
Adela Popescu: „Ne considerăm norocoşi’
Aveți ajutor? Citisem că ați angajat sau că vreți să angajați o bonă filipineză… Cum este această experiență? Nu este un impediment în ceea ce privește limba?
Avem o doamnă din Filipine, care ne ajută, de aproximativ nouă luni. Iniţial, ea a venit cu scopul de a ne ajuta cu menajul, dar este extraordinar de pricepută şi de utilă şi când vine vorba de bebeluş. E calmă, atentă şi de încredere. Limba nu este un impediment, dimpotrivă. Vedem asta ca o oportunitate să înveţe copiii, de mici, limba engleză.
V-ați confruntat cu probleme privind bonele, până acum? În procesul de căutare sau să fi angajat pe cineva de care nu ați fost mulțumiți…
A: Suntem la prima experienţă de genul acesta şi, din fericire, ne considerăm norocoşi. După câteva interviuri, am fost convinşi că ea este potrivită pentru noi şi nu cred că am greşit.
Adela Popescu: „Mă simt mai obosită decât imediat după ce am născut’
Adela, ai avut depresie postnatală sau semne ale unei astfel de depresii?
Nu, din fericire. Acum, mai degrabă, mă simt mai obosită decât imediat după ce am născut. Cum ar veni, e normal după şase ani de burţi, naşteri şi alăptări.
Băieții cei mari merg la grădiniță… Le place, cum s-au adaptat? Care sunt cele mai interesante povești pe care vi le spun, de la grădiniță?
A: Sunt OK, au zile în care pleacă de acasă bucuroşi, zile în care sunt morocănoşi, dar mersul la grădiniţă nu se negociază. E lesne de înţeles de ce. (râde)
Adela Popescu și Radu Vâlcan nu au făcut încă botezul mezinului Adrian
Dacă nu mă înșel, fiul cel mare va merge în clasa zero. Cum l-ați pregătit pentru asta?
A: A fost să viziteze şcoala şi s-a îndrăgostit. Nu a fost nevoie de nicio pregătire suplimentară. Abia aşteaptă să înceapă. E în etapa în care fiecare semn de „om mare îl bucură nemăsurat.
Ați făcut botezul lui Adrian? Știu că, inițial, ați amânat totul din cauza faptului că ați fost diagnosticați cu Covid…
A: Nu l-am făcut. Chiar glumeam pe tema asta, că o să ajungă naşa să îl ţină în biserică de mână. (zâmbește)
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MAI! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Foto: Marius Bărăgan, Instagram, Facebook