Cum a ales Alexandru Papadopol actoria, deși terminase Facultatea de Drept. Îndrăgitul actor ne-a povestit în paginile revistei VIVA! cum a ales actoria, în locul Dreptului, menționând că această meserie i-a adus o serie de satisfacții și nu crede că s-ar fi simțit în niciun fel important, oricât de mare succes ar fi avut în cariera de avocat. De asemenea, ne-a spus și ce a făcut în cei zece ani de pauză de la televiziune.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Puțină lume știe că, inițial, te pregăteai pentru o altă meserie. Înainte să devii actor, ai făcut Facultatea de Drept. Cum de ți-ai schimbat traiectoria, ulterior? Ce te-a făcut să alegi partea artistică? Părinții tăi cum au reacționat?
Cred că partea artistică m-a ales pe mine! Cred că așa se întâmplă întotdeauna. Tu crezi că alegi ceva, dar de fapt subconștientul tău de mult se îndrepta pe drumul respectiv. Simt că am făcut bine ce am făcut, nu cred că m-aș fi simțit în niciun fel important, oricât de mare succes aș fi avut în cariera de avocat, procuror, judecător sau notar. Cred că prin meseria asta am putut să mă exprim și mai mult de atât. Adolescent fiind, mă rog, adolescență târzie – aveam vreo 18-19 ani –, am simțit nevoia să mă exprim și în alt fel și, în momentul în care am avut ocazia să o fac, am făcut-o! Am ajuns la Teatrul Studențesc Podul, unde era cu totul altă lume față de cea pe care o cunoșteam eu. Lumea teatrului m-a fascinat și am încercat să înțeleg că seriozitatea în me- seria asta este lucrul cel mai important și, de asemenea, cel mai greu de obținut.
Ce a făcut Alexandru Papadopol în cei 10 ani de pauză de la televiziune
Tocmai pentru că lumea e curioasă, te invit să ne spui și ce ai făcut în cei 10 ani de pauză de la televiziune. Sunt convinsă că nu ai stat degeaba!
Am făcut foarte multe lucruri cu impact public important din punct de vedere actoricesc. Mă refer la seria ,,Două lozuri, urmată de alte roluri principale în lungmetraje și, bineînțeles, foarte mult teatru, turnee și așa mai departe. Am avut o viață la fel de plină și de puternic trăită ca acum 10-20 de ani, când lucram non-stop la Buftea în studiouri.
Din 2014, faci parte din trupa Teatrului Odeon din București. Care e diferența dintre teatru și televiziune, prin prisma unui actor? Care dintre cele două ramuri îți aduce mai multe satisfacții?
Este o mare bucurie, satisfacție și onoare să fiu actor al Teatrului Odeon. Am jucat și joc în foarte multe spectacole. Doar în stagiunea aceasta cred că am jucat în nu mai puțin de 10. Teatrul Odeon este o instituție de cultură prestigioasă, iar cine este actor acolo trebuie să se considere într-adevăr un privilegiat.
Alexandru Papadopol: „Pentru mine, au existat numai avantaje în această meserie”
Ce avantaje și dezavantaje au venit la pachet odată cu celebritatea, în cazul tău? Ce compromisuri ai făcut pentru carieră?
Pentru mine, au existat numai avantaje în această meserie. Întotdeauna mi-a plăcut ce am făcut, mereu m-am înțeles bine cu colegii, de asemenea, mi-a adus și bani – am trăit decent din meseria mea. Mi-a adus și notorietate (nu celebritate, celebritatea este un cuvânt prețios, grav și care se referă doar la personalități marcante). Vivi Drăgan, un operator celebru cu care am lucrat, avea o vorbă: ‚,Eu nu am avut nevoie de concedii pentru simplul fapt că am avut filmări. Asta înseamnă să îți faci meseria cu pasiune, și nu este o figură de stil! Și eu chiar am găsit în meseria asta numai lucruri pozitive.
Ce planuri ai pentru vara aceasta?
Aș vrea să plec într-o vacanță, sper să am și timp. În momentul de față, lucrez la un spectacol de teatru și mi-aș dori din suflet să filmăm sezonul 2 din ,,Brigada Nimic. Dacă se nimerește să fie în vară, am să-mi ajustez programul în funcție de filmări.