Povestea de dragoste dintre Andreea Esca și Alexandre Eram nu a început imediat, așa cum vedeta și-ar fi dorit. Prezentatoarea Știrilor ProTV a avut puțin de așteptat până când soțul ei s-a îndrăgostit de ea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Andreea Esca și Alexandre Eram au în prezent o căsnicie solidă și foarte frumoasă, însă puțini știu câte eforturi a făcut vedeta pentru a ajunge la inima francezului de care care se îndrăgostise iremediabil. Începutul nu a fost tocmai așa ușor, pentru că nu Alexandre Eram a fost nevoit să o cucerească pe Andreea Esca, ci invers.
Într-o clipă, bărbatul misterios pe care l-a văzut la un restaurant a făcut-o să se îndrăgostească iremediabil.
'Mi se părea că este mai tare decât mine. A fost prima dată când am zis că nu cred că o să reușesc cu băiatul ăsta. În sfârșit îmi găsisem nașul. Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni și mi-a plăcut foarte mult.', a declarat Andreea Esca pentru revistatango.ro.
Vedeta a apelat la diverse tertipuri pentru a-i atrage atenția bărbatului care i-a devenit soț. Andreea Esca a povestit cum a căutat tot felul de motive ca să se întâlnească cu el, însă… surpriză! Alexandre Eram nu era singur, ci într-o relație.
'L-am văzut așa de frumos, și am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soție a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentația noastră la Pro Tv pe vremea aceea și mi-a zis: știu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ți-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic. L-a chemat și am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. (…) I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună și mie, că trebuie să merg neapărat. M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanță și am înțeles că era într-o relație. Am văzut că nu reacționează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă și zic: taci că îl sun acum și îi spun că îmi trebuie ușă, că aveau și uși la fabrica aceea. Dar mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, așa că n-am rezolvat nici cu ușa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deși m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo… Ba chiar la stand, într-o zi, era și cu fata aia cu care era el atunci…', a mai povestit prezentatoarea TV pentru sursa mai sus menționată.
Soarta a decis să-i aducă împreună atunci când amândoi se așteptau mai puțin. Andreea Esca renunțase la ideea de a fi cu el, până când l-a revăzut absolut întâmplător.
'Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti. Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez! (râde). L-am văzut și i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină și am plecat. Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care își smulgea părul din cap și în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă. Era chiar foarte haios scris. Și a doua zi a venit după jurnal și m-a așteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant și, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună. Am început să ne vedem, apoi eu am plecat să fac un reportaj la Poiana Brașov, a venit după mine pe-acolo.', a mărturisit Andreea Esca.
FOTO: Facebook