Cum a intrat Natalia Guberna în lumea artistică, de fapt! Inițial își dorea să devină educatoare și chiar se pregătise pentru Liceul Pedagogic, dar până la urmă a intrat la un liceu de construcții. Întâmplarea a făcut că un coregraf a văzut-o cum performează cu trupa din liceu și a invitat-o să cânte la Teatrul Tănase. În paralel, a făcut Școala Populară de Artă și a făcut și ore de canto. Tatăl său nu prea a fost de acord cu alegerea sa, mama artistei fiind cea care a susținut-o pe acest drum.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Buna ziua, Natalia! Mă bucur să te revăd pentru acest interviu! Vreau să le dăm cititorilor noștri ocazia să te cunoască mai bine, așa că o să începem cu cea mai frumoasă perioadă a vieții tale… Cum a fost copilăria ta?
Copilăria mea a fost fericită, chiar dacă… eram încuiată în casă. (zâmbește) Nu aveam dreptul decât la sufragerie și baie, dormitorul era încuiat, pentru că avea balcon și nu aveam voie să deschid geamul. Vizavi de blocul nostru era o bătrânică, la etajul 2, care era mereu la geam. Când pleca la serviciu, mama îmi spunea: „Natalia, să nu cumva să deschizi, că, uite, bătrânica aceea o să-mi spună când deschizi tu geamul!. Și trebuia, până venea mama de la serviciu, să nu deschid geamul. Dar, ca orice copil, îmi cream o lume a mea. Trebuia să mă joc și să cânt. Îmi plăcea foarte mult să cânt. Mă duceam în baie, mă urcam în cadă, deschideam geamul la baie și începeam să cânt în fața lui.
Natalia Guberna: „Asta e partea copilăriei mele încuiată în casă'
Cântam „ale tale, ale tale sunt pe lume florile. Le cântam celor de pe stradă. Când s-a întors mama de la serviciu, vecina i-a spus: „Doamna Guberna, fata cred că iese pe balcon. Și mama i-a răspuns: „Nu cred, pentru că este ușa încuiată la dormitor. „Nu, nu! Iese, pentru că o aud cântând. Și atunci, mama m-a chemat: „Ia vino! Cum de te auzi cântând? Cum de te-a auzit vecina?. I-am arătat cum mă urcam pe cadă și cântam la geam. Atunci, mama mi-a spus: „Să nu mai faci așa ceva că îți rup picioarele!. Bineînțeles că făceam la fel. Plus că mă mai jucam pe sub masă. Soțul unei verișoare era manechin și îmi dădea și mie reviste de modă. Eu le decupam și combinam băieții cu fetele, cream povești sub masă. Până venea mama… Iar când auzeam cheia în ușă, ieșeam imediat de acolo și-i ziceam să deschidă mai repede. Ea îmi spunea: „Vine mama, vine!. Apoi, îmi dădea voie să ies afară. Asta e partea copilăriei mele „încuiată în casă.
Asta o făcea de teamă să nu pățești ceva, sunt convinsă.
Da. Apoi am început școala. Era aproape de noi și umblam cu cheia de gât. Am fost un copil cuminte, poate prea cuminte. Dar, în perioada aceea, toți copiii eram cuminți, aveam respect față de părinți. Iar părinții aveau grijă de noi, aveau încredere în noi. Părinții mei au fost simpli muncitori. Îmi amintesc
că, odată, când am fost cu mama la cumpărături, am văzut o păpușă în vitrina unei librării. În perioada aceea, erau în vogă păpușile Arădeanca. Se făceau niște păpuși foarte frumoase. Am văzut una cu părul negru într-o vitrină și i-am spus: „Mamă, vreau păpușa asta!. Mi-a zis că nu are bani, dar mi-a promis că o să mi-o cumpere când va lua salariul. Nu chiar imediat, dar mi-a cumpărat-o. Știu că păpușa era în vitrină și am întrebat dacă mai sunt și altele, iar vânzătoarea a spus că e singura. Mai am și în ziua de azi acea păpușă, Liliana se numește.
Natalia Guberna își dorea să devină educatoare și se pregătise pentru Liceul Pedagogic
Ai fost singură la părinți, nu?
Da, singură la părinți, din păcate, dar a fost o copilărie frumoasă, chiar dacă nu am avut de toate. Țin minte că mă bucuram când mergeam cu mama la cofetărie și îmi lua un suc și o prăjitură Oana sau savarină. Se întâmpla rar, că așa era pe atunci, dar eram fericiți.
Cum era viața de elev în perioada comunistă?
Am învățat la Școala Generală 86, unde l-am avut profesor de muzică pe Ștefan Andronic, tatăl lui Octavian Andronic. După ce am terminat școala, m-am pregătit pentru Liceul Pedagogic. Mi-ar fi
plăcut să fiu educatoare, pentru că visul de copil era așa: îmi doream să devin stewardesă, educatoare sau secretară. La un an de la botez, am ales o oglindă, mărgele și un creion. Se spune că, în funcție de ce alege copilul din tavă la „ruptul turtei, așa va fi viitorul lui. Nu știu dacă se mai păstrează acest obicei în ziua de azi, dar pentru mine s-a adeverit. Așa cum spuneam, m-am pregătit pentru Liceul Pedagogic. Aveam o doamnă cu care m-am pregătit, în sensul că ea cânta la pian și pe mine mă punea să bat ritmul, să cânt. Nu era cu note muzicale. Îi era teamă că nu voi lua prima probă, cea de muzică. Era probă eliminatorie la Pedagogic. Am dat examen și am luat, bineînțeles, proba de muzică. Dar la matematică a fost nota mai mică, fapt pentru care nu am reușit și am zis să mă mai pregătesc pentru toamnă. Am întârziat cu înscrierea, pur și simplu.
Pe atunci, erau la modă liceele industriale. Am dat examen la Liceul Industrial de Construcții, pe care l-am absolvit. Am fost ultima promoție de cinci ani. Un liceu în care am construit cântând. Făceam practică în fiecare an. În primul an, am făcut la strung și ne mânjeam… M-a și scos maistrul în față la tablă, să îmi spună că nu așa se procedează la locul de muncă. Trebuia curățenie, iar eu eram mânjită de ulei din cap până în picioare. Aveam băsmăluță și salopetă în primul an. Al doilea an, am făcut practică la o fabrică de mobilă, rașchetam.
În alt an, am învățat să zugrăvim. Am făcut practică pe șantier, la niște blocuri din cartier, unde venea maistrul și punea polobocul pe zidul pe care îl făceam noi din cărămidă. Ce construiam noi dărâma. Asta e partea frumoasă a liceului. Erau mulți veniți de la Arhitectură, care nu reușiseră acolo, la fel ca mine la Pedagogic. Erau mulți copii talentați la muzică și la actorie. Liceul avea o trupă de muzică ușoară. Iar mie, plăcându-mi, sigur că m-am integrat ușor. Pe urmă, am făcut o altă trupă, cu colegii mei de generație, și am început să cântăm la Festivalul Cântarea României. Numai liceu de construcții nu am făcut. Chiuleam de la ore pentru că aveam repetiții cu brigada artistică, cu cenaclul literar, participam la întreceri între licee.
Cum a intrat Natalia Guberna în lumea artistică, de fapt!
Deci faptul că ai fost la un liceu de construcții nu te-a împiedicat să-ți manifești talentul artistic.
Când eram în liceu, am luat premiul revistei Săptămâna, care exista în acea perioadă sub semnătura lui Eugen Barbu. El mi-a dat acest premiu. Am participat și la Petroșani, unde am luat „Lampa de aur. Și, așa cum spuneam, în liceu am participat la un moment dat la Cântarea României, pe scena Teatrului „Constantin Tănase. În acea perioadă, cântam piesa „Un albastru infinit cu trupa mea. Și acolo m-a văzut Nicolae Sever, coregraful acestui teatru, care mi-a spus: „Nu vrei să vii să cânți la «Tănase»?. Ca să vezi cum se leagă totul! În aceeași perioadă, am făcut Școala Populară de Artă, pe care am terminat-o în același timp cu liceul. Timp de trei ani de zile am făcut această școală. Tata mi-a spus: „Lasă muzica, învață, să ajungi om!. Dar eu mi-am zis că trebuie să dau la Școala Populară de Artă, iar mama – „Dumnezeu să o odihnească! – m-a sprijinit: „Lasă, mamă, merg eu cu tine!. În final, m-am dus singură și am dat examen. L-am luat și urma să studiez la clasa lui Sergiu Cioiu. După liceu, mă duceam și la ore de canto.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE SEPTEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!