Povestea ei este una despre curaj, maternitate și provocările vieții personale, o poveste care inspiră și care poate fi o lecție de viață prețioasă pentru multe femei. La 47 de ani, Cristina Cioran a devenit mamă pentru a doua oară, chiar dacă relația cu tatăl copiilor ei, Alex Dobrescu, a fost marcată de dificultăți, dar și de… un ordin de restricție. Am aflat „la cald, totul despre micuțul Ioan, cel mai nou membru al familiei, despre situația actuală, încă marcată de incertitudini, dar și despre așteptările ei privind viitorul apropiat.
Vezi și acest video VIVA!:
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Cristina Cioran, totul despre nașterea cu emoții a celui de-al doilea copil
- 2 Cristina Cioran, primele detalii despre fiul ei, Max Ioan
- 3 Cum a reacționat Ema, fetița Cristinei Cioran, când și-a văzut prima oară fratele
- 4 Când și-a văzut Alex Dobrescu, de fapt, fiul pentru prima oară
- 5 Ce spune Cristina Cioran despre o împăcare cu Alex Dobrescu, după ce a devenit mamă a doua oară
Felicitări, Cristina, să te bucuri de băiețelul tău! Cum te simți și în postura de mamă de băiat?
Sunt foarte fericită că am reușit și că am și un băiețel! Sunt ușor emoționată și mă simt super responsabilă ca mamă de doi copii! Mamă de băiețel… mi se pare extraordinar, este diferit, pentru că el este din prima zi cu mine, așadar cumva îmi scot pârleala. (zâmbește)
Cuprins
- 1 Cristina Cioran, totul despre nașterea cu emoții a celui de-al doilea copil
- 2 Cristina Cioran, primele detalii despre fiul ei, Max Ioan
- 3 Cum a reacționat Ema, fetița Cristinei Cioran, când și-a văzut prima oară fratele
- 4 Când și-a văzut Alex Dobrescu, de fapt, fiul pentru prima oară
- 5 Ce spune Cristina Cioran despre o împăcare cu Alex Dobrescu, după ce a devenit mamă a doua oară
Cristina Cioran, totul despre nașterea cu emoții a celui de-al doilea copil
Cum a decurs nașterea?
Foarte bine a decurs nașterea, am intrat în sală la ora 7:00 și la 7:29 s-a născut băiețelul. Am făcut operație de cezariană, recomandarea a fost a medicului. Vreau să vă zic că este un angrenaj de forțe într-o sală de operații, este extraordinar ce se întâmplă acolo! Eram singura care stătea, în rest toată lumea era la treabă. Este fascinant să vezi pregătirea de dinaintea unei intervenții. Am fost conștientă și mi-au arătat bebele imediat, a fost foarte emoționant.
Având în vedere că ai 47 de ani, nu ai avut emoții? Nu ți-a fost teamă?
Da. Mi-a fost foarte teamă, deși știam că echipa medicală este cea mai potrivită. Dr. Sorin Liviu Vasilescu este cel cu care am născut-o și pe Ema, medicul care mă cunoaște cel mai bine, doamna dr. neonatolog Cristina Chiriac este cea care a avut-o și pe Ema în grijă, iar echipa, suuuper! Am avut moașe, personal auxiliar, asistente care s-au ocupat de mine. De asemenea, doamna docto anestezist, care m-a asigurat că nu este nicio problemă.
Cristina Cioran, primele detalii despre fiul ei, Max Ioan
După cât timp te-ai externat?
Am stat timp de trei zile în Spitalul Universitar de Urgență București. Am avut o colegă la postoperator care a făcut o fetiță superbă, ea și băiețelul meu vor fi prieteni.
Cum este micuțul? Spune-ne mai multe despre el!
Este tare drăgălaș, mititel, în acest moment are cinci zile, zâmbește, doarme foarte bine și este foarte bun!
Cum e, te lasă să dormi?
Până în acest moment, nu am avut probleme, el se trezește din trei în trei ore, maximum patru, pentru masă, așadar este normal să avem un somn mai ușurel.
Cum a reacționat Ema, fetița Cristinei Cioran, când și-a văzut prima oară fratele
Ema ce a spus când a văzut băiețelul?
S-a bucurat foarte tare, îl aștepta de ceva vreme. I-a pregătit și o jucărioară care a fost a ei, dar să știi că și frățiorul ei i-a adus un ursuleț. (zâmbește) L-a mângâiat pe bebeluș, m-a ajutat să-l și hrănesc, este foarte încântată.
Spuneai că fiul tău se va numi Ioan. Ce a determinat această alegere?
Am decis, pentru băiețel, să pun două nume, se va numi Max Ioan. Ioan pentru că Sf. Ioan Botezătorul este un sfânt foarte important, ocrotitor, numele este foarte frumos.
Când și-a văzut Alex Dobrescu, de fapt, fiul pentru prima oară
Alex a văzut băiețelul? Știu că are ordin de restricție…
Alex a văzut copilul când s-a născut, i-am trimis prin cineva un video. Faț de copil nu are ordin de restricție.
El cum a reacționat când a aflat că ai născut și că aveți și un băiețel?
S-a bucurat, știu că s-a bucurat. Este foarte fericit și cred că abia așteaptă să-l cunoască.
Ce spune Cristina Cioran despre o împăcare cu Alex Dobrescu, după ce a devenit mamă a doua oară
Crezi că sunt șanse să vă împăcați, să îi mai acorzi o șansă lui Alex, după ce s-a născut al doilea copil al
vostru?
Aș vrea tare mult să putem crește copiii frumos. Îmi doresc din tot sufletul să putem să spunem, peste ani, că am făcut tot ce am putut! Nu știu… noi nu am încetat niciodată să ne iubim, doar ne-am pierdut unul de celălalt. Nu știu dacă ne vom mai putea regăsi. În regăsire, ține mult de el…
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MARTIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!