Cum arată și cu ce se ocupă copiii lui Alain Delon. A avut un fiu, care a murit fără ca marele actor să-l fi recunoscut: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"

 Cica Cristina
.

Cum arată și cu ce se ocupă copiii lui Alain Delon. Marele actor francez s-a stins din viață la 88 de ani, iar după numeroase scandaluri între frați, moartea actorului i-a reunit pe Alain Delon, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien. De asemenea, cuceritorul star, care de-a lungul timpului a frânt multe inimi, mai avea un fiu, care-i semăna leit, dar pe care nu l-a recunoscut și pe care l-a pierdut, după ce a fost găsit mort, cu ani în urmă, la Paris. Iată cine sunt, cum arată și cu ce se ocupă copiii lui Alain Delon.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Alain Delon s-a stins din viață, lăsând un gol imens în sufletele tuturor, iar decesul său a fost anunțat chiar de către cei trei copii ai săi: „Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă', se arată în comunicatul transmis după ce marele actor francez s-a stins din viață.

2323

Citește și: Alain Delon a revoluționat moda din România, în comunism. Toți bărbații își doreau cojocul lui din filmul Once a Thief, denumit „alendelon”: „Era foarte, foarte greu să îți procuri aşa ceva'

Citește și: Alain Delon a iubit enorm animalele și și-a transformat curtea într-un adevărat cimitir pentru ele: „Toată viața mea este acolo, în mormintele câinilor mei. Ei nu m-au dezamăgit niciodată”

Citește și: Totul despre relația dintre Alain Delon și Romy Schneider. S-au îndrăgostit pe platourile de filmare, au fost împreună cinci ani, iar el a părăsit-o printr-o scrisoare

Citește și: Maria Popovici și Alexandru Minculescu divorțează după o căsnicie de 6 ani: „Relația s-a încheiat acum ceva timp, de comun acord' / În weekend, actrița a fost singură la un festival

Cu ce se ocupă cei trei copii ai lui Alain Delon

Alain Delon a avut patru copii în total: o fată și trei băieți, dintre care unul neligitim. Cu toate că era copia sa fidelă, pe Ari Boulogne marele actor nu l-a recunoscut nicicând. Ceilalți doi băieți ai săi, Anthony Delon și Alain Fabien Delon i-au călcat pe urme tatălui, fiind actori. Fiica lui, Anouchka Delon este de profesie model. De asemenea, toți copiii i-au moștenit frumusețea, astfel că nu degaba se spune că așchia nu sare departe de trunchi.

Alain Delon a avut o relație extrem de complexă și diferită cu fiecare dintre copiii săi și chiar a recunsocut la un moment dat: „Nu sunt sigur că am fost un tată bun pentru ei și nici un bun bunic. M-am ridicat la nivelul așteptărilor? Nu cred', spunea actorul francez în urmă cu 6 ani, în Paris Match, conform BFMTV.

Fiul cel mare, Anthony Delon, a avut o relație conflictuală cu tatăl său

Relația lui Alain Delon cu fiul cel mare nu a fost una liniștită, ci presărată cu reproșuri și conflicte interminabile.  „Nu este ușor pentru un copil să înflorească alături de un astfel de bărbat. Ne sufocam, aveam nevoie să existem, să căutăm o cale de ieșire', povestea el în urmă cu 11 ani, pe platourile de filmare ale „On ne peut pas plaire à tout le monde'.

Anthony Delon are 59 de ani și este fiul rezultat din căsnicia actorului cu Nathalie,de care a divorțat în 1969, pe când micuțul lor avea numai 4 ani. Astfel, Anthony a crescut între mama sa, nașul său, agentul Georges Beaume, precum și tatăl său care forma pe atunci un cuplu cu Mireille Darc. Anthony a avut o relație conflictuală cu tatăl său, starul fiind dur, rigid în educație.

Tot ceea ce a trăit în coplărie, s-a răsfrânt în adolescență, Anthony fiind un rebel, confruntându-se cu probleme cu legea și cu drogurile, motiv pentru care tatăl său a luat decizia de a-l trimite la internat. Abia după ce și-a rezolvat toate probleme, a luat decizia de a-i călca pe urme celebrului său tată, debutând în lumea televiziunii și implicit, a filmelor. Însă, nu a scăpat niciodată de comparațiile cu tatăl său, ceea ce l-a făcut să sufere de-a lungul timpului.

Anouchka Delon, răsfățata tatălui său

Anouchka a fost extrem de răsfățață, iar frații săi ar spune chiar că a fost preferata tatălui său. S-a născut în urmă cu 34 de ani pe când actorul avea 55 de ani, rezultând din relația cu modelul olandez Rosalie van Breemen, pe care Alain Delon o cunoscuse pe platourile de filmare al videoclipului „Comme au cinema'. Ei bine, Anouchka nu i-a călcat pe urme tatălui său în ceea ce privește meseria, ci mamei sale. Însă, indibutabil a moștenit frumusețea ambilor părinți.

Dacă pentru fii săi a ales să fie un părinte mai aspru, a fost un tată total la polul opus, chiar blând, pentru fiica sa și chiar au jucat împreună de câteva ori. Iar asta i-a adus o fericire imensă actorului: „Când ai avut cariera pe care eu o am în spate, să joci cu fiica ta de 20 de ani pe scenă este o fericire absolută, este cel mai frumos lucru din lume', spunea el.

Actorul și-a recunoscut în fața tuturor slăbiciunea pentru fiica sa, care l-a însoțit la numeroase evenimente importante din viața sa. „Am o fată care este dragostea vieții mele, poate chiar puțin prea mult în comparație cu ceilalți, ceea ce poate fi supărător uneori', a recunoscut Alain Delon.

Alain-Fabien Delon a fost mezinul rebel, care tot i-a călcat pe urme tatălui

Alain-Fabien a venit pe lume 4 ani mai târziu, mama sa fiind tot Rosalie van Breemen. De-a lungul timpului, a cochetat și cu moda, dar și cu filmul. La numai 19 ani își făcea debutul în „Les Rencontres daprès minuit', iar în urmă cu 8 ani a fost imaginea Dior, asemenea tatălui său.

Asemenea fratelui său mai mare, a fost un adolescent rebel, după cum recunoștea: „Am încercat să fac o mulțime de lucruri: am fost dealer, am spălat mașini, am fost zidar. N-a funcționat. Astăzi, am foarte multă furie, dar simt că pot să o transform în ceva pozitiv și să o folosesc pentru a juca și a transmite emoții. Sper că marea familie a cinematografiei mă va primi. Și îmi va da demnitatea și mijloacele de a trăi. Altfel, jur că mă voi sinucide.'

În ultimii ani însă, Alain-Fabien a revenit la sentimente mai bune și sublinia că nu mai are timp de ură și tot ce-și dorește este ca tatăl lui să trăiască cât mai mult pentru a-l vedea înflorind, potrivit libertatea.ro.

Ari Boulogne, fiul nelegitim al lui Alain Delon, a murit fără să fie recunoscut de actor

În afară de cei trei copii anterior menționați, Alain Delon a mai avut și un fiu nelegitim. Cu toate că îi semăna leit, Ari Boulogne, nu a fost recunoscut nicicând oficial de actor. Din păcate, în luna mai a anului trecut, Ari Boulogne a fost găsit fără suflare în casa sa din Paris.

Bărbatul a fost găsit mort în apartamentul său. Timp de 34 de ani, Ari Boulogne a încercat să demonstreze că este fiul lui Alain Delon, dar actorul a negat întotdeauna acest lucru. De asemenea, celebrul actor a refuzat să facă un test de paternitate.

În vârstă de 60 de ani, Ari Boulogne a fost găsit fără suflare în casa sa din Paris. Presa locală a declarat că soția acestuia a fost reținută de politie pentru că nu a avut grijă de el. Ari Boulogne ar fi suferit de semipareză și ar fi avut nevoie de asistență pentru activitățile obișnuite. Partenera acestuia a spus politie că l-a descoperit pe Ari decedat când a revenit din vacanța pe care a petrecută cu fiul ei.

La aflarea veștii morții lui Ari Boulogne, fiul cel mare al lui Alain Delon, Anthony, a transmis un mesaj de condoleanțe.  „Odihnește-te în pace, Ari. Un destin tragic. Tristeţe. Un gând în seara asta pentru cei doi copii ai săi’, a scris atunci actorul pe Instagram. 

Ari Boulogne a fost fiul regretatei cântărețe germane Christa Päffgen (Nico), cu care Alain Delon a avut o relație amoroasă la începutul anilor 60.

Într-un interviu acordat în 1986, Ari a povestit cum a decurs una dintre puținele întâlniri cu Alain Delon, când actorul l-a invitat în mașina sa și a ținut să-i transmită un mesaj important: „Ești amicul meu. Ești amicul meu. Dar îți spun ceva: nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu ești fiul meu. Nu vei fi niciodată fiul meu. Doar m-am culcat cu mama ta o dată', i-ar fi spus Alain Delon.

Sursa foto: Facebook, Profimedia, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton