Sunt un cuplu surprinzător de puternic la „Asia Express (Antena 1), iar asta spune multe despre legătura dintre Anca Țurcașiu și Andreea Samson, care, după cum se poate vedea în emisiune, este una specială, poate pentru că sunt și partenere pe scenă. Am aflat de la ele totul despre prietenia ce le leagă de ani buni, care este partea nevăzută a show-ului, dar și lucruri neștiute despre viața personală, fiindcă sunt două mame fericite și două femei iubite.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Mă bucur mult de tot că avem ocazia să aflăm chiar de la sursă povestea voastră la „Asia Express. Înainte de a intra în detalii, vă întreb cum vă e acum. Privind în spate, la tot ce ați trăit acolo, ce sentimente vă încearcă?
Anca Țurcașiu: Sunt fericită că am făcut acest pas de a participa la „Asia Express, pentru că mi se pare cea mai mare încercare dintr-o viață de om. Sunt mândră că am avut puterea să trec prin această uriașă provocare – pentru că azi pot spune că pot orice, nu mi se mai pare nimic dificil din orice provocare mi-ar da viața. Simt că pot să trec peste orice și că pot să fac orice.
Andreea Samson: Adaug că abia când am ajuns acasă mi-am dat seama cât a fost de brutal, de frumos. Am realizat că aș fi vrut să profit mai mult. Când ești acolo, implicat direct, nu-ți dai seama cât de complexă e trăirea, abia când te vezi în filmări îți dai seama.
Cum au luat decizia Anca Țurcașiu și Andreea Samson să participe împreună la Asia Express
Ce v-a făcut să spuneți DA? Ați avut ceva îndoieli inițial sau ați acceptat fără nicio ezitare? Cum au reacționat familiile voastre când le-ați dat vestea?
A. Țurcașiu: N-am avut niciun fel de îndoială, am acceptat din primul moment, cu atât 29 mai mult cu cât invitația mea la acest show era de foarte multă vreme – de acum 5-6 ani, dar, din diferite motive, n-am putut. Acum aveam un an în care eram destul de liberă, eram într-o formă foarte bună. Oricum se spune că, pentru Tauri, 2024 este anul vieții lor. Și așa se pare că e. Familiile noastre au reacționat cu foarte mare bucurie și susținere. Și când spun familie, mă refer și la prietenii mei, și la bărbatul care îmi este alături azi și îmi era și atunci. Toți mi-au oferit această susținere cu foarte mare drag și bucurie. Ba chiar pot spune că m-au îndemnat să fac asta ca fiind „once in a lifetime experience, cea mai tare experiență a vieții mele.
A. Samson: Eu sunt fan „Asia Express, este una dintre puținele emisiuni pe care le urmăresc la TV. De pe canapea, în timp ce mă uitam la diferite sezoane, îmi spuneam mereu că n-aș putea să fac așa ceva, că nu m-aș duce. Dar, în același timp, era o curiozitate: dacă s-ar ivi ocazia, ce aș face? Acum câțiva ani, Anca mi-a aruncat o momeală – că ar fi tare să mergem împreună – dar nu s-a concretizat. Anul ăsta s-au aliniat planetele. Ea trebuia să plece neapărat și nu avea cu cine, cei dragi nu erau disponibili și s-a gândit la mine, pentru că am avut mereu chimie, o legătură specială. Știa că se poate baza pe mine și mi-a pus o întrebare.
Eu, la rândul meu, am pus o întrebare acasă, pentru că am familie, copii mici și nu pot să iau genul ăsta de decizii singură. Soțul meu a spus: „Da, poți să pleci, normal, dacă-ți dorești asta, doar să găsim pe cineva să ne ajute.. Pentru mine părea un vis foarte îndepărtat, șansele erau de 1% să se concretizeze, să găsim pe cineva care să se ocupe de copii. Cel mai important lucru pentru mine era ca ei să fie OK cât sunt plecată. Atunci au sărit în ajutor bunicii. Și uite așa, cu ajutorul lor și mulțumită soțului meu, care a avut curajul să mă lase să plec, am putut să spun DA din toată inima. Și am spus DA pentru că aveam nevoie să mă redescopăr, să aflu cine sunt și în afara zonei mele de confort, să fac ceva pentru mine altfel decât familie, meserie, să ies în afara mea și să mă văd în situații extreme. Probabil că face parte dintr-un drum de maturizare.
Cum au decis Anca Țurcașiu și Andreea Samson să plece împreună la Asia Express
Cum ați luat decizia de a pleca împreună? De câți ani vă leagă o prietenie și cum a evoluat aceasta de-a
lungul timpului?
A. Țurcașiu: Așa cum a povestit și Andreea, noi mai vorbiserăm despre asta. Știam că își dorește să mergem împreună. Acum însă, am avut emoții că se va concretiza, pentru că ea tocmai născuse o fetiță. Suntem prietene de mulți ani și avem o comunicare foarte bună. Jucăm în multe producții împreună. Pe scenă, atunci când suntem partenere, din priviri simțim tot și reacționăm fără să ne spunem absolut nimic. Iar pentru mine asta a însemnat foarte mult. Această comunicare nonverbală, din care noi înțelegem absolut tot, dintr-o privire, dintr-o simțire, dintr-un gest, dintr-o respirație…
A. Samson: Da, noi jucăm împreună în spectacolul de comedie „Toc Toc (n. red. – la Teatrul Avangardia), despre niște oameni cu tulburări obsesiv-compulsive care așteaptă să intre la consultație la psihiatrie – e de bun augur că ne-am întâlnit în locul ăsta. (râde) Nu suntem genul de prietene care se văd în fiecare zi, dar ne-am fost mereu alături la greu, avem o complicitate, același gen de umor, ne completăm și suntem tolerante una cu cealaltă. Eu înțeleg ce fel de persoană e ea, ea mă înțelege foarte bine pe mine. Prietenia noastră e construită pe emoție, pe valori împărtășite și pe respectul și iubirea față de meserie.