Cum au reacționat părinții lui Florin Zamfirescu când le-a spus că a intrat la Teatru și se face actor: "S-au crucit. Mama mă întreba dacă vorbesc serios..." Cât de mult îi admiră pe Victor Rebengiuc și soția lui, Mariana Mihuț / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Ținând cont de cariera dvs. prodigioasă, mi-ar plăcea să ne povestiți câteva amintiri memorabile. Care au fost rolurile care v-au marcat?

De-a lungul anilor ăstora, am jucat foarte mult, și teatru, și film. În primul rând, trebuie să mărturisesc că, atunci când am dorit să mă fac actor, nici nu mă gândeam la actoria de film. În anul III, mi se pare, am fost chemat la un film. Regretatul Șerban Creangă a fost primul meu regizor de film, după care în fiecare an erau cam trei-patru titluri în care intram; roluri mai mari, roluri principale și roluri mai mici. Și astfel, acum, când trag linie, mi-am dat seama că am o carieră de teatru serioasă, dar și de film. Dar cât despre rolurile cele mai importante, eu nu pot să spun… pe fiecare le-am iubit în momentul în care am jucat. Nu pot să spun ăla mi-a plăcut, ăla nu. Dacă nu mi-ar fi plăcut, nu îl jucam.

Vezi galeria foto

Florin Zamfirescu: „Eu am foarte multe roluri și în teatru, și în film pe care le-am refuzat”

Eu am foarte multe roluri și în teatru, și în film pe care le-am refuzat. Sunt peste 10-15 roluri refuzate. Ultima dată a fost acum, când m-am retras și mi s-a propus un rol principal. Și am zis: „Gata, sunt prea bătrân, la revedere!. Acum le-am refuzat pentru că m-am retras, dar în alți ani am refuzat citind scenariul. E adevărat că și cu privire la scenariile acceptate m-am păcălit de multe ori. Am visat că iese ceva mai teribil și, uneori, s-a întâmplat să nu fie. Dar nu am jucat în filme cu tentă ideologică. Tenta filmelor o fi fost, dar eu nu am jucat personaje partinice, secretari de partid, pionieri, uteciști… nu am jucat. M-am ferit. Am făcut-o deliberat. Erau colegi care abia așteptau astfel de roluri. Eu nu am acceptat să mă duc la televiziune și să recit, eu care m-am lansat ca recitator, cândva în 1966, aveam 17 ani. Când eram elev la Călimănești, eu am debutat recitând.

Citește și: Ce spune Cătălina Mustață la 12 ani de la divorțul de Florin Zamfirescu: „A fost nedrept de urât după 21 de ani de căsnicie. Mult timp…”. Cum se înțelege actrița cu actualul soț

Citește și: Cum s-a schimbat viața lui Florin Zamfirescu după pensionare: „A fost un șoc. A venit un pic brusc din cauza acelei persoane…'. Actorul nu mai lucrează nici ca profesor / EXCLUSIV

Citește și: Cristian Sabbagh, reacție dură la adresa Ancăi Țurcașiu, după ce a refuzat să facă o poză cu fiica lui: „Faptul că această bătrână legendă cu un puștan după ea…”. Ce a replicat artista

Citește și: Gabi Bădălău se declară un cuceritor: „Sunt un bărbat care poate să cucerească orice femeie. Mă incită când sunt refuzat”

Florin Zamfirescu: „Am debutat ca recitator”

Din câte știu eu, la 6 ani ați primit un premiu pentru recitat poezii…

Am început la 6 ani cu corul în spate, în raioanele unde eram atunci. Eram tânăr, copil. Dar și la maturitate, ca să zic așa, am debutat ca recitator. Însă nu a reușit nimeni să mă convingă să apar la televizor de zilele partidului, de zilele femeii, în care era în prim-plan tovarășa Ceaușescu, de zilele 23 august și ce mai era pe stadioane sau, cum le spunea domnul Rebengiuc, „la vicleimuri. Rebengiuc așa spunea: „Eu nu joc în vicleimuri. L-au chemat să fie Mihai Viteazul pe stadion, să-i încline steagul lui Ceaușescu și domnul Rebengiuc e un om serios. Nu a făcut așa ceva. E o mare personalitate. Am o stimă deosebită pentru el ca actor, ca bărbat, dar și pentru familia dânsului. Mariana Mihuț socotesc că e una dintre cele mai extraordinare actrițe.

Cât de mult îi admiră Florin Zamfirescu pe Victor Rebengiuc și soția lui, Mariana Mihuț

Și totuși, cine v-a descoperit talentul?

Eu nu mizez pe talent. Cine mi-a descoperit pasiunea, cine mi-a stârnit pasiunea am spus de o mie de ori. E mama mea, care a vrut să se facă actriță și n-a avut nicio șansă, că nu au dat-o la școală. Mama a jucat teatru de amatori. Dar, după ce m-am născut și am început să vorbesc, s-a apucat să mă învețe poezii. Și întâmplarea face că pasiunea pe care o avea mama am moștenit-o și eu. Putea să nu se prindă de mine pasiunea aceasta. Pe urmă, am apărut pe scenă îndemnat de mama, la început, că la 6 ani de unde să știu? După care, dai la manivelă o dată, de două ori, până pornește motorul. Și când a pornit motorul, gata, nu mai împinge nimeni din spate. Iar la mine a pornit motorul. Cel puțin la 16 ani am devenit o vedetă națională, pentru că am participat la un festival.

Norocul meu a fost că m-au selecționat la un festival numit „Dialog la distanță. Era dialogul artistic între câte două regiuni. Țara era împărțită în regiuni, nu județe. Eu am căzut în regiunea mea, Argeș, cu regiunea Mureș. Și am recitat și am luat premiul cel mare pe întreg festivalul. Și am spus, colegul meu de scenă, care era student în anul V la Conservator, a fost naistul Gheorghe Zamfir. Atunci l-am cunoscut, nu știa nimeni de el, că era student. Gheorghe Zamfir atunci a luat locul III pe întreg festivalul, eu locul I. Dar, după aceea, muzica nu are granițe și Gheorghe Zamfir a ajuns o mare personalitate a lumii artistice. Îl stimez, îl respect și, poate și pe această cale, îl salut și îl strâng în brațe.

Cum au reacționat părinții lui Florin Zamfirescu când le-a spus că a intrat la Teatru și se face actor

Cum au reacționat părinții când le-ați spus că vreți să deveniți actor și când ați intrat la Teatru?

S-au crucit. Mama a zis: „Tu chiar vorbești serios! Eu te-am împins să reciți. Am jucat prin liceu și teatru, „Înșir-te mărgărite de Victor Eftimiu și „Steaua fără nume de Mihail Sebastian. În primul an eram atât de încântat că am intrat la Teatru, că am fost primit de această familie de elită, artiștii români, încât toate scrisorile pe vremea aceea erau într-un fel… Pe atunci nu erau telefoane mobile și scriam scrisori. Și toate scrisorile mele din primul an așa începeau: „Dragă mamă, dragă tată, sunt student la Teatru. După aceea, începeam cu ce aveam de spus, mai ceream niște bani… Am acele scrisori și acum. După un an devenise banal. Am terminat șef de promoție. Am intrat primul și am terminat primul.

În liceu nu eram foarte bun la învățătură. Eram mediocru. Dar la Teatru eram pasionat. Și am fost repartizat la Târgu Mureș. Pe atunci se făcea repartiția în afara Bucureștiului. Am venit prin propriile puteri, fără relații, fără pile. Am luat un premiu de interpretare la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamț și minunata directoare, doamna Elena Deleanu, cu 30 sau 40 de ani de directorat – era cea mai veche din România – proceda la fel ca Lucia Sturdza Blandra. Urmărea prin țară cine se ridica și îl chema la București. M-a chemat și mi-a dat cererea de transfer, eu nu am dat concurs. Premiul de la Piatra Neamț pentru doamna Deleanu a însemnat concursul. De la Târgu Mureș nu mi-au dat drumul, m-au cam chinuit… Povești.

Urmărește-ne pe Google News