Nu trebuie să se prezinte cu numele întreg, pentru că seamănă atât de bine cu tatăl ei, Liviu Vârciu, încât nu există umbră de îndoială… Dar celebritatea părinților vine la pachet, întotdeauna, cu un anumit grad de presiune ce apasă asupra copiilor. Carmina a avut perioadele ei de rebeliune, însă acum am regăsit-o mai relaxată, mai asumată și mult mai sigură pe ea. La 22 de ani, pe care îi împlinește curând, are o comunitate impresionantă în social media, dar și propriul ei business, care i-a adus independența financiară. Iată ce ne-a povestit despre viața ei actuală, dar și despre relația cu celebrul ei tată!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Ce faci, cum te găsim acum?
Bine v-am regăsit ! Mă simt bine și chiar mă bucur de această perioadă din viața mea. Consider că privesc lucrurile cu mai multă maturitate, sunt mult mai responsabilă și, nu în ultimul rând, mult mai răbdătoare. Aș zice că îmbătrânesc, de aceea am dobândit răbdarea (glumesc, împlinesc 22 de ani luna viitoare). Sunt în continuare într-o luptă cu kilogramele în plus, dar m-am mobilizat, respect un program strict și rezultatele chiar se văd. Am mai slăbit și mă țin cu seriozitate de plan. Per total, pot spune că acum sunt în cea mai bună formă de până acum.
Cum se înțelege Carmina Vârciu cu tatăl ei, Liviu Vârciu
„Îi plătesc tot ce se poate plăti la casă, numai să nu îmi ceară bani, spunea tatăl tău într-un interviu. Deduc de aici că nu mai e tocmai un suport financiar pentru tine… Cum te descurci?
Ai mei nu mi-au spus niciodată NU, au știut doar cum să mă îndrume astfel încât să îmi dau singură seama dacă o anumită achiziție merită sau nu. În momentul de față, pot spune că nu mai depind de ajutorul lor financiar, ba chiar lucrul acesta se întâmplă de ceva vreme încoace. Nu mai cheltuiesc fără cap, am început să fiu mai organizată și să conștientizez valoarea banului, astfel încât cu părinții mei nu am discuții despre bani decât dacă e nevoie să îmi cumpăr un lucru mai scump, pe care nu mi-l pot achiziționa singură. Cert e că mă pot baza pe ei, mă ajută fără să îmi pună prea multe întrebări.
Apreciez la tine că ești o tânără foarte asumată și ai recunoscut că au existat perioade în care tu și Liviu ați fost mai distanți. De ce crezi tu că au existat aceste obstacole? Cum sunteți acum?
Într-adevăr, au existat diferite perioade, dar consider că este ceva normal, mai ales având în vedere că am crescut la distanță. Aș minți dacă aș spune că asta nu m-a afectat în vreun fel, dar, cum am spus și mai sus, am realizat multe lucruri, și acum sunt fericită că ne înțelegem tot mai bine și că încercăm cumva să recuperăm din timpul nostru pierdut.
Cum gestioneaza Carmina Vârciu celebritatea tatălui său
Ai avut de câștigat de pe urma numelui tatălui tău?
Celebritatea lui tata m-a urmărit și pe mine vrând, nevrând, dar niciodată nu am profitat de asta. Nu am vrut să fac asta! Chiar și în momentul de față îmi doresc să îmi creionez un nume al meu și vreau ca oamenii să mă recunoască pentru cine sunt eu și pentru munca mea, nu pentru numele lui tata.
Cum gestionezi momentele grele?
Când aveam mental breakdowns, mâncam. Simțeam nevoia să mănânc ceva, orice. De aici și kilogramele în plus pe care le-am avut. Dar, acum, am o altă modalitate prin care scap de gândurile care îmi fură bucuria, și anume… scrisul. Pun pe hârtie tot ce îmi trece prin cap și tot ceea ce simt. Și așa mă eliberez. Când se întâmplă asta, prefer să fiu singură, pur și simplu simt nevoia să fiu doar eu cu mine, să nu încarc pe nimeni cu problemele mele, atâta timp cât nu e ceva grav.
Carmina Vârciu: „Cred că lumea nu știa despre mine că pot să fiu atât de creativă'
Înainte să ne luăm „la revedere, te invit să ne spui câteva lucruri mai puțin știute despre tine!
Cred că lumea nu știa despre mine că pot să fiu atât de creativă. Uneori, și pe mine mă surprind când reușesc să realizez anumite modele ingenioase pentru businessul meu cu lumânări. Lumânările artizanale din ceară de soia naturală, cu parfumuri și esențe naturale, inspirate de diverse deserturi sau băuturi delicioase reprezintă o idee unică pe care ne dorim să o valorificăm. Cei care doresc să ne susțină ne pot găsi atât pe Instagram, cât și pe TikTok.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MAI! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!