Cum își cresc Dan Negru și soția lui, Codruța, cei doi copii. Prezentatorul TV ne-a povestit cu ceva timp în urmă în paginile revistei VIVA! despre educația pe care le-o oferă celor doi copii, Dara și Bogdan. Evită să-și ducă copiii la o serie de cursuri, care să le distrugă copilărie și subliniază, totodată, cât de importantă este educația financiară în zilele noastre.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Dan, ai vreo pasiune în care investești, fără să te intereseze cât costă?
Am doi oameni în care investesc fără să mă mai intereseze cât costă: Dara și Bogdan, copiii mei. Dar să știi că avem o limită a bunului-simț. Nu suntem părinții care-și duc copiii la toate cursurile posibile, nu le distrugem copilăria încercând să-i facem oameni de știință sau savanți de renume mondial.
Cât de importantă este educația financiară pentru copii
Cât de importantă ți se pare educația financiară pentru copii și ce i-ai învățat tu pe copiii tăi despre bani?
Educația financiară a copiilor lipsește total în România, și asta se va vedea în anii care vin. Și noi, televiziunile, am greșit când am pus să prezinte programe financiare, să ne dea lecții financiare la TV niște analiști care nu au fost ei în stare să-și aranjeze viața financiară. Nu poți să pui un gras să te învețe cum să slăbești. Online-ul e la fel de nepregătit, am văzut podcasturi financiare prezentate de oameni fără niciun succes financiar în viață. James Cramer e cel mai popular analist financiar de la CNBC după ce a făcut juma de miliard pe bursă. Ai noștri, rupți în fund, ne învață să facem bani la TV sau în podcasturi.
Cum își cresc Dan Negru și soția lui, Codruța, cei doi copii
Tocmai pentru că ai fost mereu prezent pe micul ecran, ai prezentat și la Chișinău, ai și afaceri multe… Ai simțit vreodată că ai pierdut momente importante din viața familiei tale?
Nimeni nu poate spune vreodată că a dat tot ce putea în familie, în profesie. Dar am încercat să fiu prezent mereu. La un momenta dat, era ziua Darei și eu aveam filmări la Chișinău, dar am reușit să înregistrez într-o zi două emisii, cât să pot să plec cu o zi mai devreme din Chișinău. Sigur, nu reușeam fără sprijinul echipei mele de acolo, dar am reușit să împac și familia, și profesia.
Cum e Dan Negu în rol de tată: „Cred că eu sunt băiatul bun, cel cu joacă'
Cum ești tu, Dan, ca tată? Cât de mult îți surprinzi copiii și cât de mult te surprind ei pe tine?
Cred că eu sunt băiatul bun, cel cu joacă, ha, ha! Codruța, soția mea, e cu temele și cu treburile serioase. Așa că, în joacă, ei mă surprind mereu. Mai rar, eu pe ei. Sunt fantastici să-i vezi cum descoperă lumea. După cum ai văzut, îi țin departe de lumea televiziunii, a mondenului, nu mi-aș dori să-i văd pe aici și, dacă o fi să fie, măcar să știu că nu i-am împins eu. Nu înseamnă că nu respect plăcerea părinților care-și expun copiii în ziare, TV, reviste, doar că noi am preferat discreția. De exemplu, copiii mei au aflat de la școală că m-am transferat la Kanal D și m-au întrebat într-o zi, când au venit de la școală, dacă e adevărat. Nu am discutat subiectul vreodată cu ei… Uite, atunci cred că i-am surprins și pe ei, deși atunci când deschid televizorul ai mei se duc direct pe YouTube.