Cum le-a explicat Antonia despre bullying copiilor ei. Îndrăgita artistă care a fost, la rândul ei, victima fenomenului îngrijorător le-a vorbit din timp celor trei copii ai săi, Maya, Dominic și Akim pentru a recunoaște o astfel de situație. De asemenea, ne-a spus în paginile revistei VIVA! și cât de implicați sunt bunicii în educația fiilor ei și ai lui Alex Velea.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
În adolescență, tu ai fost, din nefericire, victima bullyingului. Copiii tăi s-au confruntat cu asta până acum, le-ați explicat ce înseamnă?
Am fost victima bullyingului și a fost destul de traumatizant. Copiilor mei am încercat să le explic din timp, pe înțelesul lor, să poată recunoaște o astfel de situație și să știe să o gestioneze, să ceară ajutor. Nu a fost cazul până acum, din fericire.
Antonia: „Dominic și Akim sunt amândoi pasionați de muzică'
Ce înclinații ai observat până acum la copiii voștri? Crezi că vă vor călca pe urme în ceea ce privește cariera? Dar raportându-ne la caracter, ce au preluat de la voi, cine seamănă mai mult cu cine?
Dominic și Akim sunt amândoi pasionați de muzică, le place să cânte, să petreacă timp la studio cu Alexandru. Amândoi s-au apucat și de lecții de actorie și le place foarte mult. Mayei îi place foarte mult să danseze, îi place și ei la studio cu mine și cu Alexandru. Orice își vor dori să facă, eu îi voi susține necondiționat. În ceea ce privește caracterul, i-am învățat să fie oameni buni, corecți, respectuoși, să fie sinceri, iubitori, prietenoși, sunt lucruri pe care însă îmi place să cred că le și văd la noi, nu doar îi învățăm.
Antonia: „Părinții noștri sunt implicați de la început și ne ajută cu copiii'
În ce măsură se implică mama ta și a lui Alex în ceea ce privește educația copiilor?
Părinții noștri sunt implicați de la început și ne ajută cu copiii, îi lăsăm la ei atunci când noi avem concerte sau filmări, sunt extraordinari și le mulțumim pentru sprijin și îi iubim foarte mult.
Antonia, ai vreun regret până acum? Fie că vorbim despre viața personală sau carieră…
Am momente în care mă gândesc că poate aș fi putut face diferit anumite lucruri. Dar, în general, am învățat să nu am regrete din trecut care să îmi bântuie prezentul și care să îmi afecteze viitorul. Am încercat doar să învăț din anumite situații delicate și să încerc să acționez diferit data următoare.