Omid Ghannadi, arhitectul ce face parte din echipa „Visuri la Cheie”, a venit din Iran pe când avea doar 14 ani. Și-a făcut studiile în Elveția, însă a revenit în România. Susține că nu ar părăsi țara noastră și ne-a povestit care a fost parcursul său și de ce pentru el România este „acasă”.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Omid, cum a ajuns un copil de doar 14 ani din Iran tocmai în România? Știu că atunci nu îți propuseseși să rămâi aici…
Fiind crescut doar de mamă și având frați mai mari în străinătate, la vârsta de 14 ani fratele meu cel mai mare a considerat că i-ar fi greu mamei să se mai ocupe de mine, la vârsta complicată a adolescenței. Prin urmare, și-a asumat creșterea mea până la transformarea din copil în bărbat. Așa că am fost „împachetat și trimis în grija fratelui meu. Într-adevăr nu intenționam să rămân în România, însă viața a făcut că m-am tot învârtit, ca un bumerang, și am ajuns tot aici. Atunci mi-a fost clar că asta va fi țara mea.
Omid Ghannadi: „Întoarcerea mea din Elveția nu a fost una de succes'
Ulterior ai plecat în Elveția la studii, dar zarurile nu fuseseră încă aruncate și… te-ai întors. De ce, din nou, România?
Întoarcerea mea din Elveția nu a fost una de succes, a fost considerată un eșec și, prin urmare, cu ghilimelele de rigoare, „am fost pedepsit să rămân în România, pedeapsă care avea să fie cea mai frumoasă poveste a vieții mele.
Citește și: Prima imagine cu fetiţa înfiată de Daciana Sârbu și Victor Ponta.Maria se înțelege de minune cu frații ei
Omid Ghannadi: „E un sentiment ciudat să te simți acasă în două locuri'
Cum era copilăria ta în Iran și cum ți s-a părut, ulterior, țara ta de adopție, pe care, în cele din urmă, ai ajuns să o consideri „acasă?
Cred că, după 20 de ani, aș putea spune că am două acasă, gândindu-mă că niciodată nu aș putea să părăsesc România ca să trăiesc din nou în Iran și, în aceeași măsură, n-aș putea să uit vreodată de casa mea din Iran și de unde a pornit totul.
Este un sentiment tare ciudat să te simți acasă în două locuri, să nu poți părăsi una pentru cealaltă. Dar, pe de altă parte, viața oamenilor ca mine, care pleacă de acasă și ajung într-o altă acasă nu este una convențională, măsurile și valorile noastre pentru casele noastre sunt unele diferite față de cineva care a rămas unde s-a născut. Cred că pentru noi acasă este acolo unde se află familia noastră, iar pentru mine, familia face ca locul unde trăiesc să fie acasă.
Cum a fost primit Omid Ghannadi în România
Cum a fost pentru un puști provenit dintr-o cultură total diferită să devină licean la „Jean Monnet?
A fost mult mai simplu decât mă așteptam să fie, eram cu garda ridicată și așteptam să fac față multor provocări. Și cred că în liceu, pentru prima dată, mi s-a schimbat părerea despre România și români. Tocmai acolo mi-a fost dat să găsesc mulți prieteni, încă prezenți în viața mea de azi. N-am fost împins, am fost ajutat, n-am fost batjocorit, am fost apreciat, când am stâlcit cuvinte, i-am făcut pe colegi să se amuze.
Ai fost bine primit de cei din jur, ai rezonat imediat cu stilul de viață din România sau ai avut probleme de adaptare?
Având termenul de comparație cu Anglia și Elveția, mi-a fost clar că România îmi era cel mai aproape de „acasă, dintre toate locurile unde aș putea să trăiesc. România încă are căldura și prietenia estului, pe când vestul este distant, așa cum se spune despre el. Aici am întâlnit oameni primitori, pe când în Elveția m-au respins din casele lor. Atunci, pentru mine este clar că aici am fost primit cu brațele deschise.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE DECEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.