Emilia Popescu a debutat în urmă cu aproximativ 34 de ani, în filmul „Moromeții'. Marea actriță susține că mult timp a crezut că o să devină pianistă pentru a cânta alături de fratele ei, care este violoncist. La vârsta de 14 ani, însă, și-a dat seama exact ce drum vrea să urmeze și a făcut alegerea corectă!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Când ți-ai dat seama că vrei să te faci actriță?
La 14 ani m-a dus mama pe platoul de filmare la „De ce trag clopotele,
Mitică? al lui Lucian Pintilie, ea se ocupa de balul de acolo. Era într-o zi de început de iulie, la Bolintin. Și atunci am hotărât. Până atunci mă gândeam că o să mă fac pianistă, să cânt alături de fratele meu, care e violoncelist, să mergem împreună în turnee… Credeam că o să fim ca frații Menuhin.
Mergeam mereu cu tata la Operetă, eram înnebunită să stau în culise, printre costume. Dar pendulam între pian și actorie. Când am ajuns la filmare, am zis: „Cred că asta am să fac. Adică știam despre munca și despre condițiile din România și îmi doream să fac asta pentru drum, pentru ceea ce se întâmplă pe parcurs, nu că dup-aia o să ajung eu nu-știu-cine.
Emilia Popescu: „E greu ca femeie, sunt mai puține roluri'
Părinții te-au încurajat?
S-au speriat. Eu i-am zis fetei mele: „Sper că nu mă anunți că vrei să dai la Teatru! Sper să nu o faci!. „Nu, n-am s-o fac. E greu, mai ales ca femeie. Sunt mai puține roluri de femei în piese. Pe vremea mea, erau și puține locuri, și repartiții aiurea. Când am primit la Petroșani, am plâns! Dar, odată ajunsă acolo, i-am cunoscut pe cei din familia Barbu, pe Ioan, pe Mihai, fratele său, profesorul de română la care am și stat.
Mi-am umplut sufletul și existența cu ființe atât de speciale! La teatru era directoare mama lui Marius Stănescu. Era o sfântă care ne-a ocrotit, care a încercat să ne facă viața cât mai ușoară, să putem să jucăm la București. Claudiu Bleonț a fost angajat opt ani la Petroșani! Eu am stat un an și jumătate, că a venit 1990.
Citește și: Emilia Popescu, destăinuiri despre momentul în care a născut-o pe fiica ei:”S-a filmat totul” / EXCLUSIV
Citește și: Emilia Popescu a avut COVID-19! Cum se simte acum actrița:”Încercam să mă calmez, dar…”/ EXCLUSIV
Citește și: Ce mai face și cum arată Nuți, bona făcută celebră de Anamaria Prodan.A plecat din familia Reghecampf
Emilia Popescu: „Moțu Pittiș este părintele meu în teatru'
Cum a fost drumul în teatru la început, mai ales alături de un coleg și
un mentor precum Florian Pittiș?
Moțu Pittiș este părintele meu în teatru, mama și tata la un loc. Înțelegându ne atât de bine și văzând în mine un potențial, din anul IV am jucat împreună. M-a luat în „Câinele grădinarului, în „Meditațiile Ritei.
Și o lecție pe care ai învățat-o de la el?
Aveam spectacol și era foarte frig. M-am dus la el și m-am plâns. Mi-a zis: „Ăștia sunt cei mai importanți spectatori, că acum lumea nu mai vine la teatru, stă pe ziare și la televizor. Pentru ei trebuie să joci ca și când ar fi 5.000 de oameni în sală. Printre ei poate să fie oricând următorul Eminescu. Apropo de faptul că poetul a fugit cu o trupă de actori… N-am uitat niciodată treaba asta. Florian Pittiș a și fost asistent la clasa noastră un an și jumătate, ulterior a venit Florin Zamfirescu. Moțu chema toți marii actori să ne vadă examenele din facultate. Așa m-a văzut domnul Rebengiuc în anul întâi și i-a zis lui Stere Gulea să mă ia în „Moromeții. Așa am debutat în film.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE IUNIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Facebook, PR