Cum se înțelege Alex Velea cu Maya, fiica Antoniei. Artistul susține că Antonia este cea care pune piciorul în prag atunci când este cazul, el cedând mereu la rugămințile copiilor. Alex Velea ne-a vorbit despre cei doi băieți ai săi, dar și despre relația pe care o are cu Maya. Tatuajul pe care și l-a făcut cu chipul micuței „e prea puțin pentru ce simt pentru ea', a subliniat artistul.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Ce mai fac copiii? Noi îi știm energici și talentați… Cum sunt ei acum, când deja s-au făcut măricei?
Cresc foarte repede. Au deja păreri, prea multe idei, aș zice… Sunt năzdrăvani și plini de energie. Le place să vină cu mine la studio și se pare că au înclinație spre muzică. Nu îi forțăm. Pur și simplu, așa se distrează. E una dintre modalitățile de a se distra.
Alex Velea: „Dominic își iubește și fratele și sora la infinit'
Cu toate că seamănă fizic foarte mult, tind să cred că Akim și Dominic au firi total diferite. Sau mă înșel?
Așa este. Ai dreptate. Fiecare are personalitatea lui. Au un suflet bun. Empatizează cu cei din jur, i-ar ajuta oricând cu cât pot ei la vârsta asta și iubesc animalele.
Citește și: Ștefan Bănică, imagine rară alături de fiul lui și al Laviniei Pîrva. Cum i-a surprins artista:„Băieții mei'
Citește și: De ce a plecat Cosmin Seleși de la 'Te cunosc de undeva':'Am zis gata, stop, până aici'
Cum se înțeleg? Are Dominic tendința să-și protejeze mereu fratele mai mic sau mai degrabă să-l șicaneze?
Dominic își iubește și fratele și sora la infinit. Pe Maya o divinizează și pe Akim îl protejează, pentru că e mezinul familiei. Deși se „bat (ca toți frații), sunt foarte uniți. Cei trei copii sunt marea noastră bucurie, mai presus de orice. Ei sunt averea noastră și darul de la Dumnezeu.
Alex Velea: „Antonia este șefa noastră'
Cum sunteți voi ca părinți? Cât de fină este linia între relaxare și neliniște, poate chiar panică?
Atât eu, cât și Antonia avem niste părinți extraordinari pe care îi avem ca model. Și-au dat silința să ne dea o educație aleasă. Să știm cum să ne comportăm în orice mediu. Același lucru ni-l dorim și noi pentru copiii noștri. Să aibă bun-simț și să știe să se descurce în orice situație.
Cine pune piciorul în prag atunci când la mijloc este vorba despre un „nu? Și cine cedează primul la rugămințile lor?
Antonia este șefa noastră. Eu sunt un fular ud în fața lor. Mă păcălesc ușor.
Cum se înțelege Alex Velea cu Maya, fiica Antoniei
Tu spui mereu că ai trei copii și ai o relație excelentă cu Maya. Ba chiar ți-ai făcut un tatuaj cu chipul ei, gest de care Antonia a fost plăcut impresionată. Cum a reacționat Maya la acel moment? Cât de mult a contribuit la consolidarea relației voastre?
E o dragoste reciprocă. O iubesc din toată inima mea, chiar dacă nu sunt tatăl natural. Tatuajul este doar un bonus. E prea puțin pentru ce simt pentru Maya.