Andreea Berecleanu s-a căsătorit în urmă cu 6 ani și stă de 10 ani stă la brațul lui Constantin Stan. Vedeta ne-a spus cum este relația cu soțul ei, cum se înțeleg și cum au găsit echilibrul viață profesională-viață personală. Rareori au puncte de vedere diferite, iar prezentatoarea de știri susține că îi este recunoscătoare soțului pentru tot ce a fost de la început.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Anul acesta, tu și Constantin împliniți 6 ani de căsnicie. Povestea voastră de dragoste e una începută la maturitate, dar plină de emoție. Cum au fost acești ani pentru tine, pentru voi?
Minunați! Avem aproape 10 ani împreună, de trăiri intense, de întâmplări memorabile! Visăm și ne facem planuri în fiecare zi!
Andreea Berecleanu: „Îi sunt recunoscătoare pentru felul lui de a fi'
Pentru ce îi ești cel mai recunoscătoare soțului tău, ce te-a făcut să-l iubești la început și cum au evoluat sentimentele tale pentru el?
Pentru felul lui de a fi, pentru tot ce a fost la început și a crescut în fiecare zi a noastră împreună. Nu doar ca un cuplu, mă refer la familia noastră toată. Copiii mei, mama mea, bunica mea, fiica lui Constantin, Andreea, și ginerele nostru, nepoata noastră de 3 ani, Ilinca. Ne iubim, ne respectăm, ne sprijinim necondiționat!
De la începutul relației voastre și până acum, care este cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ți-a dat-o Constantin?
Însăși dragostea lui îmi e suficientă!
Andreea Berecleanu: „Divergențe e mult spus, vederi diferite, da, mai sunt'
Mai apar și divergențe între voi din când în când? Cum le rezolvați și mai ales cine cedează primul?
Divergențe e mult spus, vederi diferite, da, mai sunt. Nimic însă radical sau insurmontabil.
Voi aveți amândoi profesii extrem de solicitante. Timp pentru voi doi când și cum vă faceți? Aveți tabieturi de cuplu la care nu renunțați, indiferent cât ați fi de ocupați?
Așa este, suntem extrem de prinși în programele noastre. În egală măsură. În plus, avem două profesii de consum nervos, solicitante. Cu toate acestea, nu compar ceea ce fac eu cu viața la sală a unui chirurg. Ar fi o glumă. De aceea, eu încerc să rup această rutină cu activități cât mai diverse, uneori dinamice, alteori relaxante. Noi suntem amândoi la fel, asta e un noroc, și ne facem programul împreună. Nici eu, nici Constantin nu avem nevoie de acel atât de uzitat „me time. Nouă ne place să stăm cât mai mult împreună!
Ce face Andreea Berecleanu în timpul liber
Cum arată o zi liberă din viața ta? Ce alte pasiuni ai în afară de televiziune?
Am șansa de a-mi lua liber când vreau! Pentru mine, și dacă îmi doresc jumătate de oră să merg pe străzi sau să beau o cafea, se cheamă timp câștigat. Inclusiv viața la biroul meu de comunicare este așa. Mi-am învățat echipa să facă pauze, să avem timp să glumim, să mâncăm împreună la prânz, să facem ședințele întrun ritm firesc, fără tensiuni. Sunt fericită că am asemenea oameni alături, sunt norocoasă. Apoi, îmi fac mereu timp de un prânz cu mama, aproape săptămânal. Pe Petru îl prindem mai greu acum, având mult de studiat, timpul puțin rămas și-l dorește alături de prietenii lui. E de înțeles. Pasiunile mele sunt legate de artă, sub orice formă, și sunt conectată la viața culturală. Inclusiv când merg în străinătate, primul lucru pe care-l fac este să mă uit pe aplicația de pe telefon și să văd ce expoziții sau concerte sunt în orașul respectiv.
Un top 3 pe bucket list-ul tău ai? Ce lipsește din viața ta în momentul de față?
Dacă am stat mai mult de un minut ca să mă gândesc ce să răspund la această întrebare, înseamnă că e un singur răspuns, de fapt! Nu simt că-mi lipsește ceva, sunt fericită cu tot ce am.