Cum și-a cunoscut Dorel Vișan soția, pe care a pierdut-o în urmă cu 31 de ani. Erau colegi de cămin și cea care până la urmă i-a devenit parteneră nu-l putea suferi inițial, apoi roata s-a întors și actorul a reușit să o cucerească. Au avut o căsnicie de 29 de ani și trei copii, iar Dorel Vișan a vorbit și despre motivele pentru care nu s-a mai recăsătorit după ce partenera lui de viață a murit.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
În București v-ați acomodat repede? Pentru un tânăr venit de la țară, nu cred că a fost foarte ușor.
M-am acomodat pentru că soția mea s-a născut în București, dar nu numai de aceea, căci pe ea am descoperit-o mai târziu. Sau ea m-a descoperit pe mine. Nu știu. Dar pentru faptul că, venind de la țară, orașul mi-a produs așa o putere de a acționa. Consideram că în oraș sunt lucrurile bune. Dar mi-am dat seama mai târziu că nu este așa. Copiii crescuți în oraș sunt mai puțin educați decât copiii crescuți la țară.
Pentru că acolo, la țară, era un fel de autocontrol. Te cunoștea toată lumea și nu puteai face prostii multe că te vedea unul. Aici poți să îți însușești căi mai puțin morale și mai puține dintre căile binelui, ale virtuții, că la umbra zidurilor cetății nu se învață chiar lucrurile cele mai bune. Așa a fost lumea atunci, așa e și acum. Nu la sate se nasc tâlharii, ci în orașe, în orașele mari suntem specialiști în tâlhărie. Avem așa o deschidere spre tâlhărie. Ăsta e neamul nostru, așa a fost dintotdeauna.
Dorel Vișan: „Din această cauză trăim în acest haos, în această lipsă de direcție”
De aceea și era o glumă pe vremea CAP-urilor, când veneau țăranii toamna la președinte: „Tovarășul președinte, ne mai dați ceva sau rămânem cu ce am furat?. Acum rămân cu ce au furat, fără să îl mai întrebe pe președinte. Îl înjură pe președinte. Stau la umbra furtului lor. Lumea nu știe că în viață există și un fel de echilibrare. Natura propriu-zis nu acceptă lucrurile și căile răului. Și, de obicei, îi distruge pe cei care apucă pe acele căi și îi ridică pe cei care rămân în relație de iubire cu natura. Așa e și acum, dar oamenii nu-și mai dau seama.
Noi, românii, dar nu numai noi, că am observat și în alte părți, avem o existență ciudată, o existență a marilor capete, de la bine la rău și de la adevăr la minciună. Paradoxală, aș spune eu. Totdeauna, într-o stare paradoxală, omul nu mai poate deosebi binele de rău. Și numai paradoxalistul – cum spune domnul profesor Ion Mânzat – nu mai poate calcula limitele adevărului și limitele minciunii… Din această cauză trăim în acest haos, în această lipsă de direcție. Pentru că noi avem oameni minunați. Adică mai avem. Chiar și tineri. Am întâlnit tineri care au spus că ce bine că sunt liberi, că așa i-a învățat: „Fiți liberi, urmați-vă propria voastră dorință!. Cine să le spună că libertatea e foarte periculoasă, pentru că libertatea foarte repede se schimbă în sclavie? Nici nu-ți dai seama când te vezi sclav. De aceea spunea Seneca: „A fi liber înseamnă să nu ai dorințe. Pentru că dorințele te fac propriul lor sclav.
De ce nu s-a mai recăsătorit Dorel Vișan
Creează dependențe…
Nu numai că creează dependențe, dar deformează. Deformează într-un anumit stil, într-o anumită direcție care nu mai e ce trebuie.
Apropo de reconfigurarea traseului, de ce nu v-ați mai recăsătorit?
Pentru că eu nu mi-am putut imagina că te mai poți recăsători. Nu am avut această dorință, mi se părea așa ceva care nu era bine, un fel de știrbire a iubirii pentru ea și pentru familia mea. Și copiii au fost minunați, și nurorile la fel, și a fost bine așa. Am mai avut așa prietene cu care am stat și ne-am sfătuit, chiar de o calitate extraordinară. Demaceeași calitate ca și nevasta mea. Că așa le-am ales eu.
Cum și-a cunoscut Dorel Vișan soția, pe care a pierdut-o în urmă cu 31 de ani
Cum ați cunoscut-o pe soție? Ați spus că era din București.
Era în anul III, eu în anul II, dar eu am făcut patru ani. Ea a terminat Educație publică. A fost colegă cu Mircea Veroiu și cu Dan Spătaru. Au fost colegi de an și ea era vestită că era frumoasă. Printr-o întâmplare am cunoscut-o. Am stat la același cămin și ea nu mă putea suferi. Așa a început. Și atunci se întoarce roata. Când nu suferi pe cineva, trebuie să te controlezi, ca nu cumva să greșești. Gândirea ta este irațională. Nu-l înțelegi pe celălalt și deodată îți dai seama că de acesta ai nevoie. Și mie mi s-a întâmplat în viață. Am devenit prieten cu oameni pe care, la început, nu i-am putut suferi. Dar am avut puterea de a-i analiza. Toată viața m-au urmărit Dumnezeu și omul. Niciodată nu i-am înțeles și nu o să-i înțeleg niciodată. Omenirea nu îi va înțelege. Dacă îl înțelegeau pe Iisus, nu îl băteau în cuie.