Cum și-a descoperit Felicia Filip pasiunea pentru muzică: "De aici a și venit apropierea și apoi consacrarea. La 7 ani studiam, deja, vioara, iar între timp mi s-a arătat posibilitatea de a...". Ce spune soțul sopranei, Cristian Mihăilescu, despre dragostea lui pentru operă / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Mă bucur să vă revăd! Aș vrea să ne povestiți, în primul rând, cum s-a născut pasiunea dvs. pentru muzică, dar și cum a fost copilăria dvs., pentru că bănuiesc că atunci a început totul.

Felicia Filip: Am avut o copilărie fericită, cu mulți copii. Și de o parte, și de cealaltă a fost o copilărie cu mulți frați, în special în partea mamei. Îmi petreceam vacanțele la bunicii din partea mamei. Era de fiecare dată o competiție, pentru că se cânta, se desena… În vacanțe, erau concursuri pentru îndemânare, pentru probarea calităților fiecăruia, fie că era vorba despre muncile și activitățile care se fac la țară, fie de alte îndeletniciri. Iar noi eram foarte provocați de această viață. Pentru că e altceva să stai la școală și la grădiniță la oraș și să nu ai totuși această interacțiune directă cu toate aceste feluri de a exista. Iar acolo, la țară, era într-adevăr o sărbătoare în fiecare zi. Cum spuneam, aveam și concursuri de cântat și de desenat.

Vezi galeria foto

Citește și: Cum s-au cunoscut Felicia Filip și Cristian Mihăilescu, în urmă cu mai bine de 30 de ani: „De aici putem spune că a început totul, acel tot care a traversat o perioadă super romantică între noi, cu povești, povestiri și întâmplări ce se sfârșeau la un final înaintat de zi, la miezul nopții, la Brașov…” / EXCLUSIV

Citește și: Ce au făcut Felicia Filip și Cristian Mihăilescu de ziua regizorului: 'Era cu ambele telefoane la ureche, dar eram și eu lângă el, și eram apelată…' Artistul a împlinit 80 de ani / EXCLUSIV

Citește și: Ianca, fiica lui Răzvan Simion, a împlinit 20 de ani. Ce urare specială i-a făcut prezentatorul TV: „Acum 20 de ani ne-am întâlnit…'

Citește și: Marina Almășan, adevărul despre infidelitatea din căsnicia cu regretatul Victor Socaciu, la 3 ani de la moartea lui: „A fost mai degrabă o salbă de minciuni, gravitând în jurul disperării ‘sinucigașului’ meu soț de a se întoarce la viața de dinainte de transplant” / EXCLUSIV

Cum și-a descoperit Felicia Filip pasiunea pentru muzică

Părinții aveau voci foarte frumoase și au avut grijă ca și noi copiii – trei la număr – să mergem și să ne probăm aceste calități, fie că era vorba despre muzică, fie despre sport. De aici a și venit apropierea și apoi consacrarea pe partea de muzică. Mi-a plăcut de când eram mică să cânt cu vocea și vedeam de fiecare dată că lumea era foarte atentă, sau într-un mod special atentă, în momentul în care cântam eu.

Apoi, profesorii le-au sugerat părinților, dar și mie, bineînțeles, să ne apropiem mai mult de muzică. La 7 ani studiam, deja, vioara și 12 ani am urmat vioara. Între timp, cum spuneam, mi s-a dezvoltat și această – dincolo de plăcere – posibilitate de a demonstra și, de ce nu?, de a deveni cântăreț vocal, și uite așa, la un
moment dat, s-a întâmplat că m-am trezit că sunt deja studentă la Universitatea de Muzică, la canto. În această perioadă, am mers la concursuri internaționale și ușor, ușor, s-a conturat și s-a creat destinul meu profesional.

Unde anume mergeați la țară la bunici?

Felicia Filip: În zona Oltului, lângă Scornicești…
Cristian Mihăilescu: Îmi trece tristețea, e olteancă! Și noi, cei care suntem căsătoriți cu oltence, primim niște premii de rezistență.

Observ că v-ați păstrat simțul umorului…

Cristian Mihăilescu: Sper să îl mai dezvolt. El trebuie dezvoltat tot timpul.

Ce spune Cristian Mihăilescu despre dragostea lui pentru operă

Pentru cei din ziua de azi, aceste amintiri par desprinse din niște povești de-ale lui Ion Creangă…

Cristian Mihăilescu: Așa este, dar așa a și fost. În primul rând, de când îmi aduc aminte de muzică. Părinții mei au avut profesii diferite. Mama mea a fost profesor de franceză, tatăl meu – inginer, dar pasionați de muzică amândoi, cu precădere de muzică. Așa încât acasă aveam un patefon pe care puneai 10 discuri dintr-acelea de vinil, din care cădea câte unul, pe rând. Îți asigura o „autonomie mare. Îmi aduc aminte că era ca o navă cosmică și se asculta numai operă. M-am născut ascultând operă cu doi părinți foarte sensibili, inteligenți și cu simțul umorului.

Eu m-am născut la Buzău, iar ei, datorită acestei pasiuni, veneau des la București să asculte spectacole de operă. La vremea aceea, aveam 4 ani și eram foarte dezvoltat, așa că au spus un neadevăr – că am 6 ani – și au reușit să mă strecoare la un spectacol de operă, pentru că numai de la 6 ani era voie. A fost un spectacol greu de operă, era vorba despre „Rigoletto, un spectacol în 4 acte. Toată lumea s-a întrebat cum rezistă un copil la un astfel de spectacol. Ei bine, atât m-a fascinat, încât la prima pauză nu am vrut să plec de pe scaun, ca să nu îmi ia cineva locul. Și am rămas fascinat…

Ceea ce vă relatez este povestit de părinții mei, pentru că eu nu îmi mai aduc aminte exact. Pe atunci, cânta în „Rigoletto unul dintre mari noștri cântăreți, Petre Ștefănescu Goangă. Iar eu probabil că m-am luat după cei din sală, pentru că la final strigam: „Bravo, Goangă!.

Acestea sunt primele mele amintiri. Cu tata mă jucam ca băieții, iar mama îmi citea și îmi povestea, când nu ascultam muzică. Îmi spunea povești de viață, povești din cărțile pe care ea le citea. Îmi analiza sinteza, mă fascina. Am avut o mătușă, m-a urmărit toată viața numele Ana, care a fost a doua mea mamă.