Cum și-a descoperit Mihai Rait pasiunea pentru actorie și cât de greu i-a fost să intre în pielea personajului Dorel din Las Fierbinți: "Actoria a fost o întâmplare". Povestea din spatele tatuajelor cu Stan și Bran pe care el și Mihai Bobonete și le-au făcut / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!

Bună, Mihai! Trebuie să recunosc că inițial, în mod instinctiv, mi-a venit să-ți spun „Dorel. Dar nu cred că ar fi fost pentru prima dată când s-ar fi întâmplat să ți se adreseze cineva astfel, având în vedere popularitatea pe care ți-a adus-o personajul tău din serialul „Las Fierbinți. Sunt curioasă, însă, să aflu cum este Mihai Rait, omul din spatele camerelor de filmat…

Sunt obișnuit cu apelativul din serial și nu m-a deranjat niciodată, chiar mă bucur că oamenii mă identifică și așa. Mihai Rait este un om obișnuit, familist, îmi place mie să spun, liniștit, câteodată dificil, un om normal ca toți oamenii, nimic special. Random guy.

Vezi galeria foto

Cât de greu i-a fost să intre în pielea personajului Dorel din Las Fierbinți

La început, cât de greu ți-a fost să interpretezi personajul? Și cum l-ai mai schimbat tu, pe parcursul timpului? Dar tu, la rândul tău, te-ai lăsat în vreun fel influențat de acest personaj? Fiind un rol atât de longeviv…

La început, ca orice rol, e mai dificil până te prinzi puțin care e treaba cu personajul, mai ales că Dorel, la început, era și non-verbal, el abia prin sezonul 3, dacă nu mă înșel, a început să vorbească după un accident de mașină-pieton, pieton-mașină. Personajul a crescut treptat, scenariștii au ghidat bine treaba asta, mi-am pus și eu amprenta destul de mult asupra lui Dorel, aici vorbesc de improvizație și onomatopeele personale, dar și de personaj, care au contribuit foarte mult la ce e acum Dorel. Mă influențează, câteodată mă surprind având momente de naivitate din Dorel.

Citește și: Cum este Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, ca tată. Are un fiu de 4 ani: „Încerc să fiu cât pot de amuzant și câteodată mă surprind ca fiind și autoritar' / EXCLUSIV

Citește și: Cum a cerut-o Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, în căsătorie pe soția lui. S-au logodit după 3 luni: „Așa mi-a venit mie atunci, nu puteam să mai aștept' / EXCLUSIV

Citește și: Eva Kiss, despre revederea cu fiul ei după 20 de ani: „A fost o întâlnire dificilă, cu multe reproșuri din partea lui, venite din această situație particulară a noastră, cauzată de interdicția tatălui său”. Cum se înțelege artista cu fiicele ei stabilite în Danemarca / EXCLUSIV

Citește și: Fiica Alinei Pușcaș este elevă la școală, deși are doar 5 ani: „A sărit un an de grădiniță. Are ceva deosebit' / Iris știe să citească și a uimit profesorii

Povestea din spatele tatuajelor cu Stan și Bran pe care Mihai Rait și Mihai Bobonete și le-au făcut

Care este povestea tatuajelor cu Stan și Bran pe care tu și „fratele tău, Mihai Bobonete, vi le-ați făcut fiecare pe picior?

Tatuajele cred că le-am făcut în 2007 când un prieten de-al nostru își deschisese un salon nou de tatuaje. Ne înțeleseserăm să le facem amândoi în aceeași zi, doar că l-am lăsat pe Bobo primul și, după ce l-a făcut, eu m-am răzgândit puțin, vreo două zile, după care l-am făcut și eu pe Stan. Cred că ni se potrivesc.

Cum și-a descoperit Mihai Rait pasiunea pentru actorie

Pasiunea pentru actorie cum ți-ai descoperit-o? Ai știut dintotdeauna că ăsta e drumul pe care vrei să-l urmezi în viață sau a fost o întâmplare?

Nu cred că știe cineva de la bun început ce drum o să urmeze. Da, actoria a fost o întâmplare și poate aveam de mai mult timp abilități care să mă ducă pe drumul ăsta, dar nu am fost conștient de ele până să ajung la Actorie. Da, pot spune că a fost o întâmplare fericită. Am zis să încerc, și uite că s-a lipit până la urmă.

Mihai Rait s-a adaptat repede în București

Venirea în București cum a fost? Ți-a fost greu să te adaptezi la viața din Capitală? Bănuiesc că și atunci costurile erau destul de mari…

Din fericire pentru mine, m-am adaptat foarte repede și ușor, având deja prieteni și foarte multe rude în București care m-au ajutat, eu pot spune că am fost un norocos din punctul ăsta de vedere. Costurile nu știu cât de mari erau, dar cert este că nu ajungeau niciodată banii, cu toate că mă mai ajutau și ai mei, iar după un an de facultate, m-am și angajat.

Urmărește-ne pe Google News