Cum și-a educat actrița Tania Popa cei doi copii: "Fata e la casa ei de la 18 ani, se descurcă singură, nu cere nimic. Băiatul nu mă lasă să car o sacoșă, e un gentleman". Cu ce se ocupă Daria, în vârstă de 25 de ani și fiul adolescent, Slavic / EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Cum și-a educat Tania Popa cei doi copii. Îndrăgita actriță ne-a povestit în paginile revistei VIVA! despre modul în care și-a crescut copiii, în baza celor 7 ani de acasă, fiind extrem de mândră privind modul în care s-au descurcat de-a lungul timpului. Fiica ei în vârstă de 25 de ani se află acum în Spania și știe exact pe ce drum vrea să pășească, iar fiul ei adolescent face sport de performanță.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Ce educație le-ai dat copiilor?

Evident că facem ce am învățat. Eu știu sigur că am cei 7 ani de acasă. Sunt un om civilizat, educat, cu bun-simț. Poate par lipsită de modestie, dar exact așa sunt și așa mi-am crescut copiii. Toată lumea care îi cunoaște îmi spune: „Ce copii ai! Ce educați sunt și cum se poartă!. Am copii mari. Fata va împlini 25 de ani și băiatul a împlinit 15 ani. Ea de la 18 ani e la casa ei. Gătește de la 7 ani. Se descurcă singură, nu cere nimic. Îi dăm noi, o mai întrebăm.

tania popa copii (1)tania popa copii (1)

Cum și-a educat actrița Tania Popa cei doi copii

Băiatul, de câțiva ani buni, nu mă lasă să car o sacoșă, dacă este cu mine. Este un gentleman, educat, atent să îmi dea mâna. E adevărat că și ei au gura mare, dar asta acasă, nu de față cu oamenii. Noi, moldovenii, avem o vorbă: „Nu mă faci de râs în lume!. Probabil învață și ei din ce văd la noi – să se poarte frumos și civilizat. Am minuni de copii și știu că se vor descurca în viață, singuri, bine de tot.

Au fost episoade în care eu și soțul plecam. Aveam treabă, plecam câte două zile de acasă. Daria avea 12 ani, Slavic – 2, și rămâneau singuri. Vorbeam la telefon și aveam toată încrederea că îi dă de mâncare, că îl culcă și se joacă împreună… Și nu venea nimeni să îi ajute. Jos pălăria pentru copiii mei!

Citește și: Ce spune Tania Popa despre diferența de vârstă de 11 ani între ea și actualul soț: „Nu ne-a dat nimeni din anturajul nostru nicio șansă. Povestea noastră e de telenovelă, a fost drumul nostru. Eu fiind și după două mariaje, și cu un copil…” / EXCLUSIV

Citește și: Cum a ajuns Tania Popa actriță, deși își dorea să facă design vestimentar: „Dacă aș lua-o de la capăt, niciodată nu aș mai porni pe drumul acesta. Și pot fi judecată cum vreți. Pentru că sufletul meu e în altă parte”. La evenimente îmbracă numai ținute confecționate de ea / EXCLUSIV

Citește și: Jorge și Ramona Prodea au împlinit 11 ani de căsnicie: „Pentru mine, acea obișnuință să îi cumpăr inel în fiecare an acum s-a transformat în…”. De ce nu a mai respectat artistul tradiția

Citește și: Daniela Nane a declarat că era divorțată de trei ani de Adrian Cioroianu, când l-a cunoscut pe Octavian Ene, actualul ei iubit: „Nu știam cine e Daniela Nane, spre rușinea mea. Eu sunt pe pătrățica mea, pe muzica mea'

Tania Popa: „Fata e la Madrid, băiatul e sportiv de performanță de la 6 ani”

Talentul artistic l-au moștenit de la tine?

Fiică-mea este artistă, și nu ca mine. Eu sunt cu picioarele pe pământ, fac multe alte lucruri. A terminat Facultatea de Arte, secțiunea foto-video. Vrea să se facă și șef bucătar. Acum e la Madrid, într-un atelier, unde face practică; un atelier de arte. E artistă și boemă prin felul ei de a fi.

Ăsta mic este sportiv de performanță de la 6 ani. Nici nu știa ce i se întâmplă. Face judo și iată că, deja,
a trecut la cadeți și este numai pe podium. Noi l-am dat pentru el și nu l-am fi chinuit, dar senseii lui ne-au zis că are structură de sportiv de performanță, și atunci l-am lăsat acolo. Suntem atât de mândri de el, când vine cu locul 1, locul 2… Asta e cu copiii mei.

Tania Popa: „Copilăria mea a fost superbă”

Te-ai născut în Republica Moldova. Cum a fost copilăria ta? A fost una ușoară? A fost grea?

Copilăria mea a fost superbă. Cu drag îmi aduc aminte. Eu sunt și acum omul care suferă că au apărut atâtea gadgeturi. Nu sunt genul și nu vreau să mă pricep, nu că nu sunt în stare. Pe mine, dacă mă pui să deschid un calculator, m-ai nenorocit. Mi-a plăcut enorm de mult perioada aceea în care aveam foarte mult timp pentru activități, inclusiv de scris, de scrisori și de stat afară până noaptea târziu. La noi, comunismul a fost altfel decât în România… Cel puțin din ce știu despre cum a fost până în 1990 în România. Eu sunt dintr-o familie modestă, dar nu am dus lipsă de absolut nimic. Am avut de toate, chiar dacă salariile erau mici. Așa era sistemul, să ne țină cu de toate, ca să nu vrem să știm ce este în afara granițelor.

Dar mi-a fost bine. Am făcut foarte multe tabere, foarte multe activități, foarte multe concursuri. La fiecare sfârșit de săptămână participam la ceva. Mă înscriam în toate cercurile, așa am descoperit croitoria. Așadar, am avut o copilărie plină, foarte activă și pe gustul meu.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE AUGUST! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton