Dan Capatos este unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV, însă puțini știu că, în sufletul lui, se ascunde o mare dramă. Acesta a povestit că a fost la un pas de moarte în momentul în care a suferit un atac cerebral ischemic. Dan Capatos a simțit atunci cum i-a paralizat partea stângă a corpului pentru un sfert de oră.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Dan Capatos și-a deschis sufletul în fața fanilor lui și a povestit, într-un interviu pentru Antena Stars, despre drama prin care a trecut. Întrebat dacă a fost vreodată la un pas de moarte, prezentatorul emisiunii Xtra Night Show a spus că a suferit un atac cerebral ischemic. Totul s-a petrecut în urmă cu aproximativ doi ani.
„Am avut un moment în care am făcut acel atac cerebral ischemic. Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Se întâmpla după ce aterizasem, culmea, într-o minivacanță în Italia. Eram prin Ancona, într-o zonă unde… adică cine spune de spitale românești, nu le-a văzut pe alea de prin zonele astea mai puțin populate. Ne duceam la niște fini. Ea fiind foarte frumoasă de altfel. De acolo plecam cu mașina vreo două ore. Avusesem puseu de tensiune, l-am simțit din avion, începea să-mi clipocească așa imaginea‘, a spus Dan Capatos la Antena Stars.
Citește și: Cum arată fiul lui Dan Capatos.Andrei are 10 ani și e campion la tenis!
Citește și: Ce notă a luat Dan Capatos la BAC.A fost dat afară din sala de examen
Citește și: Jador, Lino Golden și Cătălin Moroșanu lansează hitul Survivor:„Piesa o să fie bombă’
Dan Capatos, la un pas de moarte
După ce a ajuns în aeroport, Dan Capatos a mers la un post de Crucea Roșie, iar aici i s-a dat o pastilă. Crezând că se simte mai bine, prezentatorul TV a plecat cu mașina spre vila finilor lui. Mai erau încă vreo două ore de parcurs până la destinație. Dan Capos s-a panicat în momentul în care și-a dat seama că are partea stângă a copului paralizată.
„Când am aterizat în aeroportul extrem de mic aveam un post de ăsta de Cruce Roșie. Mi-a dat o pastilă să o bag sub limbă, pe care oricum o luasem și eu. Ăsta e tratamentul de urgență până vine personalul de specialitate să-ți acorde un tratament mai de Doamne Ajută. Îmi trecuse, era ok, și când am plecat cu mașina să facem drumul acela de două ore. Stăteam așa, mă uitam pe geam, destul de turtit după treaba aia din avion și zic „băi, unde mi-o fi telefonul?’, când mă uit, telefonul era în mână și mi-am dat seama că nu mai simțeam telefonul. Când am început să vorbesc mi-am dat seama că nu-mi mai simțeam toată partea stângă și atunci am intrat în panică. Atunci am intrat în panică’, a continuat să povestească Dan Capatos, potrivit spynews.ro.
„A fost un moment chiar rău’
Acela a fost momentul în care Dan Capatos a mers de urgență la spital. Prezentatorul TV i-a cerut sfaturi doctorului Băjenaru. Acesta i-a spus ce să facă, după care Dan Capatos a făcut toate investigațiile la el. În urma CT-ului, s-a stabilit că prezentatorul TV suferise un atac cerebral ischemic tranzitoriu.
„Am ajuns la un spital de urgență acolo, aveam un bon de ordine 400… Când am văzut așa, deja îmi revenisem și am zis „hai să mergem’. L-am sunat pe profesorul Băjenaru, un om extraordinar, mi-a spus ce să fac în prima fază, apoi am venit să fac toate investigațiile la el. Știa boala mea, a reieșit și din CT că am avut acest atac cerebral ischemic tranzitoriu, adică a fost de scurtă durată, dar cumva în limbaj neurologic ăsta era anticamera atacului cerebral definitiv și primele 24 de ore erau destul de delicate. Am schimbat tratamentul și deocamdată sunt ok. Ăla a fost un moment chiar rău, pentru că trebuia să parăm cumva în fața lui Andrei, să nu se prindă că e groasă treaba. Se întâmpla acum vreo doi ani și ceva‘, a concluzionat el.
Sursa Foto: Instagram