Dana Chera (Grecu), despre divorțul de primul soț, după 20 de ani căsnicie: „Știam, cu experiența vârstei de 40 de ani, cum...”/ EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Dana Chera a surprins pe toată lumea când a anunțat, în urmă cu mai bine de patru ani, că nu se mai numește Grecu, ci Chera. Pentru prima oară, a oferit detalii în premieră despre divorț, după o căsnicie de 20 de ani. Ne-a spus cum a luat-o de la început la 40 de ani și cum a luat decizia de spune „punct' și „de la capăt'.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Viața ta a intrat de ceva vreme pe un făgaș normal și te simt fericită și mulțumită. Nu pot să nu amintesc, totuși, de momentul șocant pentru noi, în care ai mărturisit la TV că nu te mai numești Grecu, ci Chera… Asta se întâmpla la începutul lui 2018. Cum a fost să o iei de la început la 40 de ani, după un mariaj de 20?

N-a fost greu! Știam că e ce trebuie! Știam ce simt! Știam ce îmi doresc! Știam, cu experiența vârstei de 40 de ani, cum vreau să arate viața mea. Și l-am lăsat pe Dumnezeu să rezolve! Nu l-am încurcat.

dana-chera-1dana-chera-1

Dana Chera: „Țin de niște principii, pe care n-am să le încalc'

La o lună de la divorț, te-ai recăsătorit, iar asta ne dă de înțeles că mariajul tău scârțâia nu de ieri, de azi. Îți faci vreun reproș în privința asta? Te-ai gândit, poate, că ar fi trebuit să-ți faci curaj să spui „stop mai demult?

N-am să vă răspund, deși vă înțeleg curiozitatea. Sunt chestiuni care țin de rufele mele. Ele vor rămâne în dulapul meu. Țin de niște principii, pe care n-am să le încalc, decât dacă îmi ia Dumnezeu mințile!

Citește și: Ce a făcut Dana Chera (Grecu) timp de 4 ani, după o carieră neîntreruptă de 17 ani în televiziune:„Au fost niște ani în care…'/ EXCLUSIV

Citește și: Dana Chera și Petre Daea au mâncat greieri în direct, la Etno TV:”Nu știu dacă aveți încredere…”

Citește și: Cum își educă Horia Brenciu copiii:„Fără impuneri de idei sau alte principii mature' / EXCLUSIV

Citește și: Alexandra Stan, întrebată de câte ori face dragoste pe săptămână.Răspunsul a stârnit amuzament

Dana Chera: „În viața personală nu se aplică rețete'

Îmi imaginez că nu doar pentru tine a fost greu, ci și pentru David și Maria. Ce sfat ai pentru femeile aflate în situația ta? Te întreb fiindcă știu o mulțime de cupluri care se complac în căsnicii toxice, că să nu aibă copiii de suferit…

Nu știu cum trăiesc alții. În viața personală nu se aplică rețete. Fiecare știe ce vrea să facă în casa lui, cu casa lui. Eu atât pot spune – că, dacă te uiți cu atenție la oameni, știi care le este scopul în viață. Cine vrea bani face orice pentru bani, cine vrea liniște face orice pentru ea, cine vrea să iubească și să fie iubit, la fel… În funcție de asta, viețile se desenează și devin clare.

Dana Chera: „Trebuie să trăiești în prezent'

Dacă tot am adus destinul în discuție ceva mai sus, crezi în soartă, în predestinare? Îți vine în minte vreo întâmplare care ți-a schimbat viața? Sau un moment pe care nu l-ai putut împiedica nicicum și ai simțit că e vorba despre ceva mai presus de voința ta?

Toată viața mea am avut senzația că, atunci când sunt foarte aproape de un pericol mare, o mână mă ia de ceafă și mă trage în afara primejdiei, dar niciodată foarte departe de ea. Ca să-mi dau seama, totuși, ce era să se întâmple. Sunt recunoscătoare! Când m-am dat peste cap cu mașina, în cea mai imposibilă zi pentru accidente, și când, practic, am văzut moartea cu ochii, am aflat ceva. Că oricât de bine știi un drum, oricât de talentat crezi că ești, oricât de frumos e de jur împrejurul tău, TREBUIE să fii cu mintea la ce faci. Trebuie să trăiești în prezent, să fii atent la gânduri, să nu vină peste tine, când ai altceva de făcut, orice ai face!

Dana Chera: „Eu nu m-am agățat niciodată de planuri'

Ce există pe lista ta de „to-do pentru restul anului și care este cea mai mare dorință a ta acum?

Eu nu m-am agățat niciodată de planuri. Lumea în care trăim ne arată, în fiecare zi, că fiecare zi ar putea fi complet altfel de cum speram să fie. Îmi doresc să se liniștească lupta asta turbată a liderilor, pentru ca oamenii să-și poată trăi viețile cu demnitate. Dacă ai dorințe de pace și sănătate, probabil nu ești în pas cu lumea… Dar pe mine nu mă deranjează să fiu puțin contra ei. Așa cum le spuneam și colegilor mei, proiectul ETNO este foarte greu. Dar, dacă vom reuși să ne câștigăm locul în casele oamenilor, bucuria va fi uriașă. Doamne ajută!

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE APRILIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton