Dana Rogoz, adevărul despre scena de sex cu Răzvan Vasilescu, din filmul regizat de soțul ei: ”A fost foarte dificilă acea secvență, din punct de vedere emoțional”

.

Dana Rogoz trece printr-una dintre cele mai agitate și deopotrivă fericite perioade din viața ei. Cei 34 de ani pe care tocmai i-a împlinit au prins-o ocupată cu lansarea în cinema a filmului „Mo, regizat de soțul său, Radu Dragomir, unde are rolul principal și scene dificile. Cum ar fi deja celebra scenă de sex dintre personajul Danei și cel al lui Răzvan Vasilescu. Actrița ne-a povestit totul despre respectiva scenă.


Vii după o perioadă plină, în care ai luat parte la festivaluri de film. Cum au fost aceste experiențe?

Mai întâi, a fost premiera internațională a filmului „Mo, la Sarajevo Film Festival. Acela a fost un moment deosebit de important atât pentru mine, cât și pentru Radu. E un sentiment foarte frumos să pășești pe covorul roșu stiind că filmul tău este apreciat, validat, de un juriu de selecție important. Și apoi, e și mai plăcut să vezi că mesajul pe care ți-ai dorit să îl transmiți trece granițele și atinge spectatorii, indiferent de naționalitate, de obiceiuri culturale, de mentalități. M-am bucurat, desigur, și de invitația la Festivalul de Film de la Veneția, dar acolo n-au fost aceleași emoții, pentru că nu eram în selecție cu filmul „Mo, ci doar mă bucuram de atmosfera festivalului și de filmele din competiție.


 

 

Ce gând ți-a trecut prin cap după ce ai vizionat prima dată „Mo cap-coadă? Ce senzații te-au încercat? E un film care te expune destul de mult, prin natura scenelor.

Am văzut o primă variantă de montaj acasă, singură. Nu mi-am dorit să fie alți spectatori alături, să nu fiu influențată de reacțiile lor. Și am încercat să privesc cât mai detașat posibil. La final, nu am putut să vorbesc cu nimeni câteva ore. Așa am realizat că e un film puternic, care nu te lasă indiferent. Iar varianta finală de montaj am văzut-o direct la TIFF, într-o sală de cinema de 700 de locuri plină! A fost incredibil. Au fost unele dintre cele mai mari emoții din viața mea, mai ales că Radu era lângă mine. Tresăream amândoi la fiecare reacție a publicului.

Sunt curioasă… Câte duble s-au tras pentru scena de sex dintre personajul tău și al lui Răzvan Vasilescu?

Vreo 6-7 duble cred. Nu țin minte exact, pentru că nu eram deloc concentrată pe acest aspect. Am fi tras de câte ori ar fi fost nevoie, până ieșea exact așa cum ne propuseserăm. A fost foarte dificilă acea secvență, din punct de vedere emoțional, în primul rând.


Ești o persoană pudică, în general? Cât de ușor ai gestionat respectiva scenă?

Când vine vorba despre meseria mea, nu sunt pudică. Nu îmi permiteam să fiu pudică în acest rol, cu atât mai puțin în acel moment al filmului. Corpul meu e un instrument, de care aveam nevoie pentru a compune acest rol și pentru a spune această poveste într-un mod cât mai credibil, cât mai autentic. Aș putea spune chiar că m-am surprins într-un mod plăcut, pentru că nu am lăsat anumite gânduri personale, „civile, să îmi distragă atenția în timpul filmărilor.

Foto: PR, Instagram