Este zi de doliu în lumea sportului mondial, după ce Daniela Larreal Chirinos s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani! Fosta ciclistă care a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice a fost găsită moartă în apartamentul său din Las Vegas. Ea a fost descoperită de poliție, după ce colegii ei de la locul de muncă au anunțat că a lipsit.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Este doliu în lumea sportului mondial! Fosta mare ciclistă Daniela Larreal Chirinos s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani! Marea sportivă care a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice a fost găsită decedată în apartamentul ei din Las Vegas.
Daniela Larreal Chirinos s-a stins din viață
Daniela Larreal Chirinos, fosta ciclistă care a participat de cinci ori la Jocurile Olimpice, a fost găsită decedată în apartamentul său din Las Vegas. Sportiva originară din Venezuela a murit la vârsta de 50 de ani.
Ea lucra la un hotel în Statele Unite ale Americii, iar absența sa nemotivată de la locul de muncă a ridicat suspiciuni. Colegii săi au alertat imediat autoritățile, care s-au deplasat de urgență la locuința acesteia pe data de 16 august, unde au descoperit corpul neînsuflețit al acesteia.
Conform Fox Sports, poliția a fost informată de dispariția ei pe data de 12 august, însă se crede că decesul fostei sportive mari a survenit pe data de 11 august. Autopsia a arătat prezența unor resturi solide de mâncare în stomac, sugerând că decesul a fost cauzat de înecare, deși autoritățile nu au emis încă un raport oficial.
Fosta ciclistă a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice
Daniela Larreal Chirinos a luat parte la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, după cum urmează: Barcelona în anul 1992, Atlanta în anul 1996, Sydney în anul 2000, Atena în anul 2004 și Londra în anul 2012.
Ea s-a născut pe data de 2 octombrie 1973, în Maracaibo, Venezuela. A fost fiica ciclistului Daniel Larreal, astfel că a moștenit de la tatăl ei pasiunea pentru sport. În Venezuela, aceasta a absolvit o diplomă în educație fizică.
A fost ciclistă de pistă venezueleană și una dintre cele mai importante sportive din Venezuela. Când s-a mutat în Statele Unite ale Americii, fosta ciclistă a început un curs care a durat doi ani pentru calificarea echivalentă.
Daniela Larreal Chirinos a avut o carieră impresionantă
Pe parcursul carierei sale impresionante, fosta ciclistă Daniela Larreal Chirinos a obținut șapte medalii importante, astfel că a câștigat o medalie de argint la Jocurile din America Centrală din anul 1990, două medalii de argint la Jocurile Panamericane din anul 2003, iar la Jocurile din America Centrală și Caraibe din anul 2002 a cucerit trei medalii de aur și una de argint.
Sursa foto: Facebook