De ce a ales Simona Amânar gimnastica: "Nu s-a gândit nimeni că voi deveni cea care va îngenunchea Rusia, China, SUA, Australia de atâtea ori, că voi deveni numărul 1". Cât de mult a muncit pentru a-și îndeplini visul de a avea o săritură care să-i poarte numele / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria ta? Care a fost visul tău?

Multă lume spune că noi, gimnastele, nu am avut copilărie. Eu nu am fost privată de copilărie. Până la vârsta de 12 ani am crescut alături de familie, la Constanța. 12 ani… spun că-i mult, dar eram totuși un copil mic când am plecat de acasă să-mi caut gloria și succesul prin muncă. Dar, cu toate acestea, am avut prieteni mulți la Constanța, mă văd cu unii dintre ei și acum, m-am jucat în fața blocului, am sărit elasticul, coarda sau „Țară, țară, vrem ostași!, am concurat cu ei, m-am cățărat și alergat. Am parcurs și etapele de la școală, dar sigur, printre antrenamente, pentru că de la 6 ani mergeam la gimnastică și câte două antrenamente pe zi mai târziu.

Vezi galeria foto

Mă ducea mama zilnic, mergeam de multe ori pe jos, că nu aveam bani pentru transport, dar părinții au făcut eforturi mari pentru a ne asigura necesarul și a nu simți lipsuri. Am petrecut și la sat, la rudele mamei mele, lângă Brăila. Am bătut praful ulițelor, m-am jucat cu animalele. Asta până am mers la Deva, la 13 ani. De atunci, câte 4-5 zile pe an la Constanța erau maximumul. Am avut un vis pe care mi l-am urmat: să fiu cea mai bună în ceea ce fac. Și am reușit. Inclusiv când mă jucam, doream să câștig mereu, acum sunt cam la fel… De multe ori, și când mă joc cu copiii, o facem serios, vreau să câștig. (zâmbește)

De ce a ales Simona Amânar gimnastica

De ce gimnastică și nu altceva?

Pentru că eram tare zvăpăiată și săream ca o minge prin casă. Cred că a fost locul unde mama mea m-a dus pentru a-mi consuma energia. Era și un sport accesibil pentru noi, era și un club care se ocupa de copii, aveam vârsta perfectă pentru așa ceva. Nu s-a gândit nimeni că mă duce mama la gimnastică și voi deveni Simona Amânar care va îngenunchea Rusia, China, SUA, Australia de atâtea ori, că voi deveni numărul 1. Era un loc unde mă ducea mama pentru a face ceva, pentru a face mișcare, a-mi consuma energia, cum am spus mai devreme.

Citește și: Cum s-au cunoscut Simona Amânar și soțul ei, Cosmin Tabără, și cum se înțeleg după 21 de ani de căsnicie: „Nu a fost o dragoste la prima vedere. Sigur că viața se schimbă, dar…' / EXCLUSIV

Citește și: Ce familie frumoasă are campioana Simona Amânar! Ce relație are cu soțul ei, Cosmin Tabără, și cu cei trei copii: „Din păcate, petrece acum destul de puțin timp în compania noastră…' / EXCLUSIV

Citește și: Andreea Esca, întrebată de Cătălin Măruță despre salariul de la Pro TV. Ce a dezvăluit știrista, în direct: „Am cât merit'

Citește și: CTP, după ce David Popovici a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de la Paris: „Printre epitete și comparații strălucitoare nu-și găsește locul o calitate a lui David care-l face unic. 'Animalul' sportiv…'

Simona Amânar: „Nu a fost ușor, am vrut de multe ori să plec acasă”

Spuneai că la 12 ani ai plecat la Deva. Cât de greu a fost să stai departe de familia ta?

Ușor nu a fost, vă dați singuri seama. Un copil plânge după părinți pentru câteva ore când rămâne la grădiniță sau când pleacă într-o excursie. Eu plecam departe de casă, departe de părinți, singură printre străini. Nu a fost ușor, am vrut de multe ori să plec acasă, dar mama a știut întotdeauna cum să negocieze cu sentimentele mele. Mai mult decât atât, eu nu m-am dus la o selecție la Deva, eram văzută atunci deja ca o perspectivă pentru înalta performanță pentru că, în competițiile interne, câștigasem prestigiu în concursurile cu fetițele de vârsta mea. Am fost chemată la Deva pentru pregătire de câteva săptămâni, iar când am mers acolo, am fost însoțită și de antrenorul meu de la club, Nicolae Forminte. Aceste săptămâni s-au transformat în ani. Am fost însoțită și de altă colegă de-a mea, dar am răzbit, m-am obișnuit. A fost și o formă de călire pentru ceea ce a urmat.

Simona Amânar: „Mi-am dorit să am un element care să-mi poarte numele mai mult decât orice medalie”

Ai iubit mai mult săritura, nu bârna, nu solul, cumva și pentru că ai una care îți poartă numele?

Am fost o sportivă completă, asta nu o spun ca pe o laudă, dar am avut rezultate extraordinare la toate aparatele. Am pierdut titlul mondial la Beijing pentru o eroare la paralele, am pierdut titlul olimpic la sol la Sydney pentru că am călcat linia… Erori mici, dar la nivelul care era atunci conta. Dar am și avut medalii la toate aparatele. Asta m-a pus în postura de a fi printre favorite întotdeauna și la individual. Amintiți-vă de primul podium cu trei românce de la Atlanta, unde am fost pe podium cu Gina Gogean – argint și bronz, Lavinia Miloșovici cu mine la egalitate la individual. Sigur, la sărituri am excelat întotdeauna și eram foarte sigură. Așa am abordat și una dintre cele mai grele sărituri, săritura care îmi poartă numele și cu care americancele au făcut istorie ani mai târziu. Monica Roșu a luat aur cu săritura Amânar sau Simone Byles a devenit un star cu săritura inventată de mine și de echipa mea. Mi-am dorit să am un element care să-mi poarte numele mai mult decât orice medalie. Asta mi-am propus după primele medalii olimpice la Atlanta. Era un vis ascuns al meu să fiu printre gimnastele care au dat nume unor elemente în gimnastică și am reușit și asta. Și nu a fost un element simplu pe care să-l înveți peste noapte.

Simona Amânar: „Am fost o generație de excepție”

Ai obținut 7 medalii olimpice și 10 la campionatele mondiale, câștigând cu echipa patru titluri mondiale consecutive. Ai declarat că nu vor mai fi performanțe ca ale voastre. De ce crezi asta?

Am fost o generație de excepție, continuatoare a generației Laviniei, cu care am avut plăcerea să fiu și eu la un moment dat în echipă. Am medalii olimpice, mondiale, europene. E greu să se ajungă din nou la acele performanțe. Acum totul e schimbat. Sistemul, condițiile de pregătire, disponibilitatea de efort, intervenția părinților în programul de pregătire, baza materială, mentalitatea. Și dacă va apărea o fată de excepție, e greu să apară două-trei și apoi să urmeze imediat alte trei. Pentru că noi aveam continuitate, ceea ce azi nu mai există. Nu se mai leagă nici la ceilalți, vedeți că apar sportive care câștigă în țări care atunci când eu participam nu contau. Trebuie să punem mare accent pe antrenori, pe condițiile de pregătire, să investim în baza materială, în tehnologie.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai face tot asta?

Da. Aș repeta viața așa cum fost. În totalitate. Cu o mențiune. Aș vrea încă câteva momente pe care să le petrec cu părinții mei, care, din păcate, au plecat din lumea aceasta. În rest, nu aș schimba nimic.

Urmărește-ne pe Google News