De ce a renunțat Bogdan Albulescu la Drept pentru actorie. Actorul din "Iubire cu parfum de lavandă" ne-a vorbit în urmă cu ceva vreme, în Revista VIVA!, despre cum a ales să-și urmeze pasiunea și de ce a renunțat la visul american. În urmă cu 20 de ani, s-a mutat în SUA, apoi a luat decizia de a reveni în România și a explicat și motivele.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Ai fost la un pas de a ajunge avocat, dar, cumva, ai schimbat macazul, alegând un domeniu total diferit. De ce ai renunțat la drept pentru actorie?
A fost o decizie grea, dar am simțit că în actorie am o libertate și o chemare pe care nu le găseam în drept. Am vrut să-mi urmez pasiunea și să dau totul pentru ceva ce îmi oferea o împlinire diferită.
De ce a renunțat Bogdan Albulescu la Drept pentru actorie
Revin și spun că mi se pare un act de curaj să renunți la o facultate grea și cu mare potențial de viitor
și să te arunci în necunoscut cu capul înainte… Ai intrat din prima la UNATC? Cum ai convins comisia de admitere că ai potențial?
Da, am avut norocul să intru din prima. Cred că pasiunea și sinceritatea au fost elementele care au convins comisia. A fost un risc, dar mi l-am asumat cu inima deschisă.
Părinții tăi cum au reacționat când le-ai spus ce ai de gând? Bănuiesc că a fost șocant pentru ei, la început, să afle că nu vor avea un avocat în familie…
Au fost surprinși, bineînțeles. Tatăl meu era mai pragmatic, dar mama m-a susținut mai direct. Până la urmă, cred că m-au înțeles și mi-au respectat decizia.
Bogdan Albulescu: „Fiecare decizie ne duce acolo unde trebuie să fim”
Care sunt alegerile din viața ta pe are le regreți acum și care sunt cele mai inspirate?
Cred că fiecare decizie ne duce acolo unde trebuie să fim. Poate am mici regrete, dar nimic care să umbrească bucuria de a fi pe acest drum.
Deși ești actor, paradoxal, nu-mi pari genul extrovertit. În copilărie și în adolescență cum ai fost?
Am fost un copil mai introvertit, dar curios și pasionat de lectură. Teatrul m-a ajutat să exprim mai ușor o parte dintre lucrurile pe care le țineam pentru mine.
Tu te-ai născut și ai crescut în Boldești-Scăeni. Cum a fost trecerea de la un oraș mic, prahovean, la
tumultul Capitalei? Cum a fost primul impact cu viața de aici și cât ți-a luat până ai reușit să te adaptezi?
A fost un șoc cultural la început, dar m-am adaptat treptat. Bucureștiul m-a provocat și m-a ajutat să mă descopăr.
De ce a revenit Bogdan Albulescu din SUA
Acum mai bine de 20 de ani, ai plecat în America. Ți-ai dorit să-ți faci o carieră acolo sau ai luat în calcul din start faptul că ar putea să nu meargă cu actoria? Cu ce te-ai ocupat acolo?
Am plecat cu visul american în minte. Chiar așa se numea unul dintre proiectele pe care le-am dezvoltat acolo, un serial, „Visul American . Voiam să mă mut acolo de tot, voiam să emigrez, dar eram realist. Mi-am dat seama rapid că e un drum greu și că am multe de învățat. Am lucrat în diverse domenii
și m-a ajutat să mă formez.
Acum vine și întrebarea firească: Ce te-a determinat să te întorci? De ce ai renunțat la visul american?
M-am întors pentru că, pe de o parte, proiectul pe care îl dezvoltam acolo nu a ieșit chiar așa cum mi-am dorit, iar pe de altă parte datorită faptului că doream să-mi fac meseria și să joc în limba română.