De ce a renunțat Oana Zamfir la televiziune și s-a întors la radio, după 12 ani. Oana Zamfir ne-a vorbit în paginile revistei VIVA! despre decizia pe care a luat-o recent, de a-și da demisia din televiziune și de a se reîntoarce la prima dragoste – radioul: „A fost pentru mine ca o poveste lăsată pe margine când nici nu începuse bine”.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Ne bucurăm să te avem în paginile revistei VIVA! Pentru început, aș vrea să ne spui câteva cuvinte despre tine! Ce o definește pe Oana Zamfir?
Bine te-am găsit, VIVA! Câte ore din viață mi-am petrecut citindu-te! Am început cu o confesiune pentru că întotdeauna sinceritatea m-a ajutat să deschid o conversație. Doar că sinceritatea care mă definește poate fi uneori deranjantă, așa că unii oameni mă pot eticheta ca fiind obraznică. Pun mare preț pe comunicare și pe relații autentice cu oamenii din jur. Sunt pasionată de filme, muzică și povești, în general, și sunt dependentă de a face mereu ceva. Până la finalul anului trecut, eram „Oana de la știri, o tipă serioasă, care transmitea seară de seară știrile la Digi24. Acum sunt „Oana de la radio, o nouă versiune a mea care râde, face glume, este jucăușă și relaxată. Adevărul este că nu aș fi putut face niciuna dintre meseriile pe care le-am făcut dacă nu aș fi câte puțin din toate.
De ce a renunțat Oana Zamfir la televiziune și s-a întors la radio
La începutul acestui an, ne-a luat prin surprindere vestea că pleci din televiziune, după 12 ani la Digi24,
și te reîntorci în radio. Ce te-a determinat să revii la dragostea dintâi?
Radioul a fost pentru mine ca o poveste lăsată pe margine când nici nu începuse bine. Așa că a fost alegerea firească în momentul în care am simțit că eram într-un impas la TV. Îmi era dor de entuziasmul unui nou început, de un proiect provocator și de libertatea de a mă exprima așa cum din postura de jurnalist de televiziune nu am putut să o fac. La radio mi-am recâștigat dreptul de a fi eu, de a râde și, în mod paradoxal, dreptul de a fi văzută, nu doar auzită.
Oana Zamfir: „Nu cred că există o pasiune pentru jurnalism. Cel puțin în cazul meu, nu a fost'
Când a început pasiunea ta pentru jurnalism? Chiar sunt curioasă ce-ți doreai să devii în copilărie…
Nu cred că există o pasiune pentru jurnalism. Cel puțin în cazul meu, nu a fost. Cred, în schimb, în pasiunea de a spune povești, de a ieși din rând pentru că ai ceva de spus sau arătat, ceva despre care tu crezi că va capta interesul celor din jur. Când eram la grădiniță, aveam o memorie „de elefant, așa că recitam fără probleme poezii cu zeci de strofe. Prin clasa a treia, am organizat singură o serbare de Crăciun, după ce am pus în scenă câteva schițe de Caragiale. Părinții îmi spuneau atunci că am talent și că ar trebui să mă fac actriță. Apoi, la sfârșitul clasei a 8-a, chiar înainte de încheierea mediilor, profesorul de istorie ne-a dat o ultimă lucrare, un eseu liber pornind de la întrebarea „Cum credeți că ar arăta viața voastră de acum dacă ați trăi în comunism?. Am luat 10 pentru acel eseu și a fost pentru prima dată când am auzit replica „tu ar trebui să te faci jurnalist din partea unui adult, proful de istorie.
Oana Zamfir, despre debutul la radio: „Am zis DA fără să mă gândesc prea mult'
Cum ai ajuns să lucrezi la radio și cum a fost parcursul tău spre televiziune? Cine ți-au fost mentori?
La finalul anului III de facultate, o colegă m-a rugat să merg cu ea să dea o probă la Radio București pentru că avea emoții prea mari să meargă singură. Am ajuns să dăm amândouă probe de voce
pentru că redactorului-șef i s-a părut interesantă vocea mea. Câteva ore mai târziu, m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să lucrez pentru ei. Am zis „Da fără să mă gândesc prea mult și au urmat trei ani în care am făcut teren pentru o scurtă perioadă de timp, am prezentat știri și apoi am realizat matinalul
de weekend. Apoi, într-un moment în care cochetam cu ideea de a pleca din țară pentru un master în străinătate, am trimis un CV, la insistențele unei prietene care știa că eram absolventă de Jurnalism, și aflase că se deschide o televiziune de știri care încă nu avea un nume. Am trimis CV-ul, a sunat telefonul, am mers la probe și așa a început povestea mea în televiziune. Era o echipă care se închega atunci, în acele săptămâni, la o televiziune care încă nu se lansase și care, 5 luni mai târziu, avea să se numească Digi24. Pe 3 martie 2012, am prezentat primul meu jurnal de știri, într-o sâmbătă dimineața, la ora șase. Aveam atâtea emoții, încât îmi era teamă că îmi voi greși numele. Nu mi l-am greșit, dar îmi amintesc că am făcut unele greșeli de începător.
Oana Zamfir: „Datorită jurnaliștilor seniori am învățat că documentarea este sfântă în meseria de jurnalist'
Au urmat 12 ani în care am crescut și am învățat meseria de jurnalist de televiziune de la profesioniști cu experiență cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Nu o să dau nume pentru că nu vreau să supăr sau să lezez orgolii, dar mă consider un om norocos pentru că am avut de la cine să „fur meserie. Ei m-au învățat că nu e suficient să arăți bine în fața camerei, ci că trebuie să ai o atitudine adecvată contextului de știri. De la ei am învățat că e OK să greșești, chiar și când faci greșeli mari, atât timp cât înveți ceva din acele greșeli. Datorită jurnaliștilor seniori care mi-au fost colegi sau șefi, am învățat că documentarea este sfântă în meseria de jurnalist, că întrebările trebuie să fie scurte, concise și că poți pune aceeași întrebare în 10 feluri diferite până obții un răspuns; că agresivitatea nu e totuna cu fermitatea sau că seriozitatea nu presupune lipsa zâmbetului. În 12 ani petrecuți la Digi24 am prezentat jurnale în aproape toate tronsoanele orare, de luni, până vineri și în weekend, am moderat dezbateri și am realizat nenumărate interviuri, am prezentat emisiunea „Ca-n Filme, proiectul special „Breaking Show, podcastul „Scenă Deschisă, ediții speciale dedicate Premiilor Oscar sau de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE AUGUST! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!