De ce au ales Elena Gheorghe și Cornel Ene nume cu sonoritate franceză pentru cei doi copii. Îndrăgita artistă, care e și protagonista revistei de decembrie, alături de familia ei, ne-a spus motivul pentru care a ales numele Amelie Nicole și Nicholas pentru cei coi copii, precum și valorile pe care ea și soțul ei se bazează atunci când vine vorba despre educația micuților.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Care au fost cele mai dificile momente din viața ta de mamă și soție? Au fost perioade în care ai decis să lași puțin piciorul de pe accelerație în ceea ce privește profesia pentru a te ocupa mai mult de copii? Te-ai învinovățit vreodată că, poate, nu le dedici atât timp cât ți-ai dori?
Au fost și momente grele, viața vine la pachet și cu bune, și cu „grele, dar, cu timpul, am învățat să mă raportez corect la ele. Părinții și mai ales mamele resimt totul înzecit atunci când copiilor nu le e bine. Amelie a fost mai sensibilă, cu ea am fost internată de câteva ori, dar am trecut cu bine. Cred cu tărie că mama îi poate transmite multe copilului fără să vrea și mai cred că orice afecțiune are o cauză emoțională, iar când o conștientizezi și o lucrezi, toate trec mult mai ușor. Voi fi acolo lângă ei mereu! Copiii și familia sunt pe primul loc!
Cum își descrie Elena Gheorghe copiii: „Amelie e artistă, Nicho e mai serios”
Cei doi adorabili copii ai tăi, Nicholas și Amelie, sunt mărișori, au 7 și 13 ani. Puștiul tău deja te-a depășit cu mult în înălțime și, din câte văd, îi seamănă fizic perfect tatălui său. Ce fel de temperament au, te regăsești, ca fire, în vreunul dintre ei?
Sunt două firi puternice, dar, în același timp, delicate, care au nevoie de iubire și multă atenție, ca toți copiii, de altfel. Sunt un mix interesant între mine și Cornel. Amelie e artistă, îi place să cânte de la prima oră a dimineții până la dușul dinaintea somnului, desenează tot ce vede, își exprimă iubirea prin desen și dăruiește o „operă de-a ei și îmbrățișări oamenilor pe care îi place, e un copil tare lipicios, e copilăroasă și activă. Are fixurile ei vestimentare deja și îi place tare mult să vorbească. Nicho e băiat mare, are tabieturile lui, prietenii lui, e mai rezervat, mai calm, ușor introvertit și e profund. Poți purta discuții mature cu el, e pasionat de jojutsu, cântă la pian și îi place mult să asculte muzică. El pare mai serios, puternic, dar în interiorul lui e un copil sensibil și blând. Chiar dacă e deja mai înalt decât mine, în sufletul meu va rămâne mereu Nicholas-Piticholas (zâmbește), așa cum îi spuneam când era mic.
Cum se înțeleg cei doi copii ai Elenei Gheorghe, în ciuda diferenței de 6 ani între ei
Ei cum se înțeleg? E diferență de 6 ani între ei, iar Nicholas e deja adolescent și are, evident, alte preocupări. Îmi imaginez însă că este protector cu sora lui mai mică și că se coalizează la nevoie…
Când sunt împreună, au amândoi 7 ani. (zâmbește) Nicho se pune la mintea ei, ceea ce e bine, dar câteodată mi-aș dori să fie mai matur și să mai lase de la el. Se iubesc mult, dar se și contrează cât e ziua de lungă. (zâmbește) Când au inte-rese comune, devin o echipă imbatabilă, sunt amuzanți și drăgălași, câteodată e greu să-i oprim din râs, din alergat, din joacă. Atunci când pleacă împreună, Nicho e protector și responsabil, are grijă de Amelie, iar ea se mândrește cu fratele ei, căruia îi soarbe fiecare cuvânt. (zâmbește)
De ce au ales Elena Gheorghe și Cornel Ene nume cu sonoritate franceză pentru cei doi copii
De mult voiam să te întreb cum le-ai ales numele, ambele cu sonoritate franceză, mai ales că pe Amelie o cheamă și Nicole… Deci, de ce Nicole și Nicholas, cui îi datorează aceste nume speciale?
Nicholas s-a născut pe 10 decembrie, iar noi tot timpul am avut o legătură specială cu Sfântul Nicolae, așa că de aici am pornit. Când Amelie era în burtică, Nicho ne-a zis că pe sora lui ar vrea s-o cheme Nicole, ca să își poată face ziua împreună (zâmbește), iar „Amelie mi-a venit într-o zi în minte, așa pur și simplu,
după luni de căutări, ne-a plăcut numele și așa i-a rămas: Amelie Nicole.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/c1-001-cover-83.jpg)
Cum își educa Elena Gheorghe și Cornel Ene copiii
Care sunt cele mai mari temeri ale tale, ca mamă, ale voastre, ca părinți, în vremurile astea în care valorile familiale nu mai contează atât de mult și tentațiile sunt la tot pasul? Cum îi creșteți, ce fel de educație le dați?
Uf! Ce subiect complex! Mi-ar trebui mult loc să răspund la întrebarea aceasta, dar pe scurt îți spun că ne lăsăm ghidați de valorile cu care noi am fost crescuți: iubire, credință, respect și comunicare.