Deschis din fire, Florin Dumitrescu nu s-a ferit și ne-a vorbit deschis despre motivele pentru care nu și-a continuat cariera sportivă, cu toate că a fost campion național la polo. Ne-a vorbit despre momentele în care trebuia să se împartă între școală și bucătărie și cum și-a cheltuit primii bani câștigați prin sudoare. Mai mult, ne-a dezvăluit în revista VIVA! și numele celui care i-a insuflat pasiunea pentru gătit.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Vezi și acest video VIVA!:
Propun acum să facem o incursiune în timp, pentru că lumea e curioasă să afle cum arăta viața ta înainte să fii celebru. Ce amintiri ai din copilărie, ce relație aveai cu părinții? Erai un copil rebel, care mai cauza probleme din când în când, sau unul ascultător?
Întotdeauna am fost un copil cuminte acasă, în fața părinților mei aveam un comportament normal și ușor introvertit, dar când ieșeam din casă, îmi plăcea să mă bag în tot felul de belele. Am fost mai mereu prietenul tuturor, mi-a plăcut întotdeauna să fac parte din echipă sau din gașcă, dar, de regulă, eram „maturul grupului. Dacă mă gândesc bine, și azi lucrurile stau cam la fel.
Cuprins
Cine i-a insuflat lui Florin Dumitrescu pasiunea pentru gătit
De la cine ai moștenit pasiunea pentru gătit? Cum ai descoperit că ești talentat și ce vârstă aveai atunci?
Pasiunea pentru gătit a apărut în timp ce eram în bucătăria profesionistă, iar asta s-a întâmplat cumva privind bucătarii mai vechi în meserie ca pe niște zei. Primul meu șef bucătar, Ștefan Kopeczi, este omul care mi-a insuflat pasiunea pentru gătit. Talentul? Încă nu l-am descoperit, sunt un produs al muncii.
Am învățat să mănânc, am învățat să gătesc, am învățat să mă mișc în bucătărie, totul s-a produs cumva muncind.
Cât de greu i-a fost lui Florin Dumitrescu să se împartă între școală și muncă
Cu ajutorul tatălui tău, în adolescență, ai reușit să te angajezi la un restaurant din București, unde câștigai 100 de dolari pe lună. Povesteai că, la doar 17 ani, câștigai mult mai bine decât mama ta…
Meseria noastră se plătește foarte bine dacă muncești și te dedici locului în care te afli. La 17 ani, câștigam mai bine decât mulți oameni din jurul meu, dar eram angajat în două restaurante pe post de bucătar de linie, deci munceam foarte mult. Se întâmpla să dorm 4 ore pe noapte și să mă întorc înapoi în bucătărie. Din 2002 până în 2009, eu nu am văzut marea sau muntele, am fost doar la muncă, fără concediu. E adevărat că asta m-a ajutat să ajung departe.
Ai început, așadar, să lucrezi de la o vârstă fragedă. Cum reușea un copil să se împartă între școală și
muncă? Ai știut să-ți gestionezi banii cum trebuie? Mai știi pe ce ți-ai cheltuit primul salariu?
Între școală și muncă a fost foarte greu să mă împart și recunosc că am înclinat balanța mai mult spre muncă, iar banii au fost întotdeauna un instrument, nu un scop. Primul salariu l-am cheltuit pe un tricou original și câteva drumuri cu taxiul de acasă la muncă. Am trăit în casa părinților până la 19 ani, deci îmi ajungeau banii doar pentru distracție!
De ce a renunțat Florin Dumitrescu la cariera sportivă
Puțină lume știe că tu ai făcut, de fapt, o școală cu profil sportiv. Din clasa a II a, te-ai axat pe polo și ai
jucat pentru Steaua. Ba chiar ai devenit de câteva ori campion național și municipal și, în semn de recunoștință, în 2002, ai primit titlul de Cetățean de Onoare al Sectorului. De ce nu ai continuat cariera
sportivă?
Din același motiv pentru care mulți oameni renunță. Poloul, în România, nu este un sport foarte bine plătit, iar de la o anumită vârstă încolo se cam închid oportunitățile. Am vrut să îmi aleg un drum fără final, iar bucătăria s-a dovedit a fi o carieră care se plătește mai bine odată cu înaintarea în vârstă. Tot respectul pentru cei care aleg să facă o carieră în sport, chiar și așa, fără susținere financiară și fără condiții. Eu am preferat să îmi iau bagajul cu tot ce am învățat în apă și să investesc tot timpul meu într-un domeniu care să îmi aducă bucurii și beneficii pentru toată viața.