De ce nu și-a continuat Ilinca Goia cariera de actriță în America, deși a primit bursă de studii și a fost premiată, acolo: "În România am primit și jucat mari roluri pe care în anii '90 nu le-aș fi primit niciodată la New York sau Los Angeles" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI

Puțini știu asta, însă tu, în anii 1990, ai primit o bursă la American Musical and Dramatic Academy din New York. Tot ce pot să zic e… Wow! Mi-aș dori să ne povestești despre perioada petrecută în America, fiindcă sigur ai trăit o mulțime de experiențe speciale acolo.

Norocul meu a fost că o aveam pe mătușa mea acolo, plecată din România în 1975. Perioada mea de America se împarte în două, Coasta de Vest și Coasta de Est – în doi ani, de fapt. Prima oară am ajuns în 1992 în San Diego, California, unde am jucat două spectacole, „Fiddler on the roof, la Civic Light Opera, și „The Dybbuk, la San Diego Repertory Theatre. Ultimul mi-a adus un premiu – The Drama-Logue Award for Best Performance, dar și o vizibilitate care a contat, astfel am fost invitată la audiții pentru o prestigioasă școală de musical, AMDA NY. Atunci am obținut prima bursă de studii și, după două semestre la NY, rectorul și întemeietorul școlii, domnul David Martin, a instituit pentru mine – nu mai existase pentru un student străin – o bursă completă de studii pentru ultimele două semestre. Asta spune în puține cuvinte cam cum m-am simțit tratată acolo! Și la școală, și în teatru m-am simțit respectată, îndrăgită, valorizată, apreciată, simțeam că am însemnătate.

Vezi galeria foto

Citește și: Ilinca Goia a povestit ce i-a spus regretatul Ion Caramitru, înainte de o piesă de teatru: 'Ne-a prevenit în timpul repetițiilor că o să ne îndrăgostim de…' / EXCLUSIV

Citește și: Motivul pentru care Ilinca Goia a lipsit pe micile ecrane vreme de 15 ani: „Am renăscut, mi-am găsit perechea, mi-am schimbat viața total'

Citește și: Marina Dina are probleme cu banii după despărțirea de tatăl copiilor ei și a concediat și bona: „Sunt obișnuită la un anumit standard. Am avut și bonă, dar mă costa mai mult decât câștigam eu”

Citește și: Medeea Marinescu încă primește mesaje la mai bine de 30 de ani de la rolul marcant din „Maria Mirabela”: „Este o enormă bucurie. E important să joci roluri care și rămân. Sunt părinți din generația mea și îmi spun…” Cum au reacționat băieții ei după ce au văzut filmul / EXCLUSIV

De ce nu și-a continuat Ilinca Goia cariera de actriță în America

Unii ar face moarte de om să ajungă să trăiască visul american și tu te-ai întors în România, deși acolo ai fi putut avea o altă viață și poate o altă carieră? De ce ai revenit în țară?

Oricât de înapoiați eram (și am rămas!), eu am suferit de dorul de acasă, de familie… de a-mi întemeia o familie! De a-mi crește aici copilul și de-a-mi face meseria în limba mea, de a juca în românește. Aș vrea să înțelegeți că lumea actoriei din America în 1990 nu era deloc așa de incluzivă ca astăzi. Eu, nevorbitoare nativă de americană, nu accesam multe personaje savuroase, importante – pe care, de altfel, le-aș fi putut „dovedi actoricește la fel de bine ca o nativă americană, dacă nu chiar mai bine, datorită școlii și experiențelor profesionale categorice care, din fericire, m-au format aici – din pricina așa-zisei bariere a graiului, a „accentului. Oricât mi l-aș fi antrenat, nu scăpam de întrebarea: „Where are you from? sau de porecla IronCurtainBabe, pe care am primit-o la facultate în NY!

Impresarii s-au dovedit destul de „segregaționiști, pentru că așa era lumea industriei respective pe atunci! În România am primit și jucat mari roluri pe care în anii 90 nu le-aș fi primit niciodată la NY ori LA. Astea au fost faptele. Pe scurt, m-aș fi putut mulțumi să joc în America personaje cu accent: expats mexicane, manechine europene, servitoare rusoaice etc., adică limitrofe fenomenului spectacologic sau cinematografic pe care consideram că-l merit, și nu am făcut-o, ci m-am întors acolo unde pe scenă vorbesc limba inimii mele. Eu visul meu american l-am trăit deplin și tot ce am învățat acolo am încercat să pun în practică aici, el într-un fel trăiește încă în interiorul meu, la fel ca fiece etapă importantă din viață care m-a format.

Ilinca Goia: „Tezaurizez în inima mea marile întâlniri cu mentori, călăuze, mari artiști”

Preferi rolurile contre emploi, ți se par mai… pline de miez, mai ofertante? Care au fost regizorii, dar și actorii care ți-au marcat cariera? De la cine ai avut cel mai mult de învățat?

Prefer roluri de substanță, de ambitus artistic, de inventivă și profundă expresivitate, roluri pe verticală, roluri de bogăție interioară, profunzime, de altitudine afectivă, sau pur și simplu personaje de mare haz, care să mă captiveze, cu care să mă pot lupta și pe care să le „dovedesc, roluri care să-mi folosească și ele mie, nu doar eu lor. (Asta sper și de la Otilia Bădescu.) Așadar, aștept regizorii! Dan Micu mi-a fost mentor un timp și m-a prevenit că va trebui să capăt „stomac de struț – zicea el, metaforic, firește – adică să fii capabil să mănânci pietre și să-ți și placă! Cătălina Buzoianu m-a îndrumat cu o ferventă tenacitate să-mi urmez visul de a da la Institut.

Din marile întâlniri profesionale, acelea care te educă, te clădesc și devin repere, le păstrez imaginea, glasul, lumina din ochi, „boieria manierelor lui: Mircea Albulescu, Mircea Veroiu și Adrian Pintea, trei „crai-de-curte-veche din viața mea actoricească, trei aristocrați, trei binecuvântători și înnobilatori a tot ce le era în preajmă și care știau să celebreze frumosul, să-l creeze, să-l dea mai departe. Știau să respecte colegul, femeia, artistul și tânărul (eu eram toate acestea la un loc pe atunci). Fie-le țărâna ușoară, memoria vie și numele pomenit!

Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel, Șerban Ionescu, ce noroc am avut să fiu amică, parteneră cu asemenea artiști! Tezaurizez în inima mea marile întâlniri cu mentori, călăuze, mari artiști cu care am avut noroc să lucrez. Domnul Ion Cojar, m-a „adus de două ori la TNB, prima oară în 89, apoi în 99, în musicalul „Omul din La Mancha. În regia lui Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier și în preajma splendidei actrițe care a fost Luminița Gheorghiu m-am simțit prețuită și am „înflorit de la o zi de filmare la alta…. Cel mai mare cadou, sau mai presus de orice premiu, păstrez în suflet un telefon pe care l-am primit în 2013 de la zeitatea-de-actriță ce s-a numit Valeria Seciu, ca să mă felicite, cu vorbe pe care numai eu le știu… pentru „Hedda Gabler de Ibsen, spectacol de teatru TV pe care l-am jucat în regia lui Dominic Dembinski.

Ilinca Goia: „Nu am regrete. Nu am idei fixe. M-am educat în sensul acesta”

Ți s-a întâmplat vreodată să refuzi un rol și apoi să regreți? Sau să dorești să joci într-un film/piesă și să nu fii distribuită? Care e cel mai mare regret al tău în această privință?

Firește! Cărei actrițe nu i s-a-ntâmplat? Mi-aș fi dorit în urmă cu mai mulți ani „Pisica pe acoperișul fierbinte, apoi orice Tennessee Williams! Mi-am dorit „Zorba The Musical, l-am propus direcției TNB
în urmă cu mulți ani, argumentând cu CD-ul lui Anthony Quinn din spectacolul de pe Broadway, dar n-am convins, am fost refuzată! Mi-aș fi dorit – cum nu ?! – „Livada de vișini, dar nu regret. Nu am regrete. Nu am idei fixe. M-am educat în sensul acesta. Nu cred că despre mine și ego-ul meu este profesia – nu despre noi înșine personal și individual este meseria asta –, ci cât de bine poți sluji un autor, o concepție regizorală, un text în sensul său transcendent, în scopul său cultural…

Urmărește-ne pe Google News