Excentrică, exuberantă, amuzantă, versatilă, cu un sex-appeal debordant, dublat de o voce pe măsură, după 21 de ani de carieră, Delia este la fel de fresh și de cool ca la început… Ce o face să fie atât de iubită și apreciată de fani? În primul rând, naturaleea… În cazul ei, „what you see is what you get, dar, paradoxal, Delia reușește să ne surprindă mereu, așa cum a făcut-o și în interviul de mai jos!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Delia, care mai e viața ta de când ai luat, vrând-nevrând, pauză de la concerte? De ce-ți e cel mai dor acum?
Am avut o perioadă de liniște în care am făcut ce am vrut, m-am odihnit, m-am relaxat, am făcut sport, m-am uitat la filme, documentare, am petrecut timp cu familia, am ieșit la alergat în parc, am ținut legătura cu fanii online. Am reușit să merg și la munte după ridicarea stării de urgență, îmi era foarte dor. Dar bineînțeles că îmi lipsesc concertele, mi-e dor să merg la studio.
Acum, că s-au mai relaxat măsurile, ce s-a schimbat pentru tine? Ce poți spune concret, cum te-ai organizat, ce măsuri de precauție îți iei?
Am fost plecată la munte, ies tot în parc să alerg, nu fac decât lucrurile pe care simt să le fac, luându-mi măsuri de precauție − mască − și evitând aglomerația.
Pentru multe cupluri, perioada asta a fost o piatră de încercare. Cum au stat lucrurile între tine și Răzvan? Cum ați reușit să nu vă plictisiți împreună?
Totul a fost foarte bine, ne-am uitat la filme, am petrecut timp împreună, ne-am văzut cu Oana, sora mea, și Răzvan, cu copiii, cu prietenii apropiați. Având în vedere că, în rest, suntem super activi și nu reușim să petrecem timp împreună, acum a fost bine și am recuperat. Nu am avut cum să ne plictisim!
Și dacă tot am adus vorba despre relația de cuplu, voi ce gen sunteți? Vă place să vă surprindeți reciproc, marcați momentele importante cu gesturi romantice sau sunteți mai… pragmatici?
Suntem… naturali. Facem ce simțim, când simțim, spontan.
Cine e „piatra tare la voi în familie? Dacă se întâmplă să vă certați, cine este primul care „aruncă prosopul?
Depinde, e de la caz la caz. Oricum, în general, nu ne prea certăm.
Văd că ești la fel de activă pe Instagram și nu pot să nu remarc că fotografiile tale sunt extrem de reușite. Bănuiesc că Răzvan îți face pozele… Cât îl „chinuiești până te declari mulțumită de rezultat?
Răzvan mi le face uneori, de multe ori mă descurc singură.
Puteți citi interviul integral în numărul de iunie al revistei VIVA!
Sursa foto: Facebook, Dimitri Caceaune