Diana Enache, prezentatoarea știrilor de la Pro TV, vorbește despre cum s-a adaptat noii realități și despre impactul pe care realitatea unor cifre legate de noul coronavirus l-a avut asupra ei. Acum își dorește să îi aibă pe toți cei dragi aproape și să meargă la… Londra!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Care este cea mai mare teamă pe care o ai în legătură cu noua realitate?
Sentimentul de teamă pe care l-am tot exersat, din păcate. Teama de a fi oameni, cu tot ce decurge (bun) din asta. Nu aș vrea să ne intre în sistem. Aș vrea, însă, să rămânem cu lecția, dacă vreți, pe care am primit-o cu toții și să avem mai multă grijă de noi și de natură.
Ce ți-ai dori cu ardoare să faci acum, însă nu ai posibilitatea, dat fiind contextul actual?
Să merg la concerte, să fug pana la Londra.
Diana Enache: „Cred că relațiile rămân așa cum le știm dintotdeauna”
Crezi că regulile de distanțare ne îndepărtează mai tare sau, dimpotrivă, ne apropie mai mult de persoanele dragi?
Nu cred că te simți mai departe de cei pe care nu i-ai simțit niciodată aproape. Cred că relațiile rămân așa cum le știm dintotdeauna. Poate că o să ne îmbrățișăm părinții și prietenii mai cu dor și mai cu foc de acum înainte.
Cum crezi că va arăta viața ta odată ce totul se va fi sfârșit? Se vor produce schimbări majore sau totul va arăta exact ca înainte? Ce ai învățat în aceste timpuri?
Cel mai probabil va fi la fel, dar cu mai mult dor și drag de viață, de oameni și de ce am acum. Chiar acum. Nu pot să nu amintesc poate cel mai bun titlu de presă din ultima vreme: „Eram fericiți și nu știam”. Mi s-au înfipt în minte aceste cuvinte, așa cum nu o să uit niciodată realitatea unor cifre pe care a trebuit să le prezint la televizor în această perioada. Așa că, să știm, de acum încolo, când suntem fericiți și să fim recunoscători pentru asta.
Sursa foto: PR, Instagram